x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru TNB redeschide Sala Atelier cu o premieră

TNB redeschide Sala Atelier cu o premieră

de Maria Sârbu    |    28 Oct 2013   •   17:23
TNB redeschide Sala Atelier cu o premieră
Sursa foto: Bogdan Spătaru

“Nebuni din dragoste” este primul spectacol care se va juca în Sala Atelier, nou renovată a Teatrului Naţional Bucureşti (3 noiembrie, de la ora 20:00). Este de fapt o premieră cu această piesă a lui Sam Shepard, regia aparţinând lui Claudiu Goga. Potrivit TNB, “coincidenţa face ca piesa să se fi jucat pentru prima dată în România tot pe această scenă, Atelier, atunci - în limba engleză, în regia şi interpretarea lui Adrian Pintea”.

În această poveste despre iubire joacă actorii Gavril Pătru, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu şi, pentru prima dată într-un spectacol TNB, Diana Cavallioti. Decorurile sunt semnate de Ştefan Caragiu, iar costumele de Liliana Cenean.

TNB încearcă să convingă publicul că acesta este  “un spectacol provocator despre dragoste şi demonii ei (...), o dramă bazată pe o suită de revelaţii amare despre un cuplu imposibil şi disperarea unor vieţi al căror dramatism se potenţează reciproc”.

Următoarea reprezentaţie este programată la 5 noiembrie, tot în Sala Atelier, “mult mai primitoare şi mai prietenoasă ca înainte”.

×
Subiecte în articol: teatrul national bucuresti