x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Tocilescu – ultimul drum, ca un "Hamlet"

Tocilescu – ultimul drum, ca un "Hamlet"

de Maria Sârbu    |    04 Dec 2011   •   21:00
Tocilescu – ultimul drum, ca un "Hamlet"

In a treia zi de decembrie, Alexandru Tocilescu s-a aciuat pentru vesnicie in casa ce o avea din timp aleasa in Cimitirul Bellu Ortodox. Dupa ce a fost vegheat trei nopti la sala de la Gradina Icoanei a Teatrului Bulandra, tinandu-se aici si o slujba de priveghi, sicriul cu corpul neinsufletit al acestui mare regizor a fost scos din scena in aplauzele celor care au venit sa-i aduca un ultim omagiu. L-au petrecut pe ultimul drum, la Bellu, oameni dragi lui, pe care i-a iubit si l-au iubit, prieteni, colegi si spectatori ai operei sale. Nu a fost imbulzeala in tintirim. Clipele de ramas bun s-au consumat civilizat. In jurul sicriului asezat in fata capelei stateau indoliate zeci si zeci de persoane. Soarele ce patrundea usor printre ramurile desfrunzite ale copacilor inalti mangaia, pentru ultima data, chipul artistului. Un sobor de opt preoti a oficiat slujba de prohodire.

Ce se putea spune la inmormantarea lui Toca, dincolo de ceremonia religioasa, decat invocarea unui moment legat de opera sa. Acest moment se numeste "Hamlet" – o creatie scenica la care regizorul a muncit indelung, lasand-o, dupa savarsire, spre memoria indelungata a publicului. Iar cel care l-a purtat memorabil pe marele personaj spre inimile spectatorilor, pe scena de la "Bulandra" si nu numai, Ion Caramitru, si-a luat ramas bun de la dragul sau prieten – ca un final in scena vietii: "Uite, Toca, a venit si clipa ta (…). Toate se inchid intr-un cerc al vietii si al mortii care incununeaza pana la urma o viata si permite tuturor s-o analizeze si s-o cantareasca. Sunt convins ca in mintea ta ar fi putut sa mai dainuie una din replicile din «Hamlet»", spectacol despre viata si moarte, despre rezistenta, despre chin si despre frumusetea vietii, in acelasi timp". Remarcand faptul ca nu putea sa lipseasca din mintea regizorului o parte din ce spune Hamlet, Caramitru a adus replici din spectacolul lui Toca: "Sa mori, sa dormi. fii printr-un somn sa spui c-ai pus capat durerii sufletesti si miilor de spaime ale firii, purtate-n noi din leagan".

"Uite ca ai scapat si de durerile sufletesti si de miile de spaime ale firii purtate-n noi din leagan. Acest drum care se va incheia peste cateva minute ne va duce si la groapa, unde ne vom intalni cu groparii, care, poate, ca au descoperit craniul lui Yorick si care intrebati de unde vine nebunia lui Hamlet vor spune ca din Danemarca. Eu spun ca nebunia ta vine din Romania, nebunia ta frumoasa, talentul tau, rezistenta ta la sistem si, pana la urma, nebunia ta frumoasa, modul in care ai adunat oamenii la un loc si i-ai facut sa creada in frumoasele absurditati ale operei tale. fitiu ca vom fi toti alaturi de tine, nu scapam de acest drum", spunea la catafalc Ion Caramitru, apreciind creatia lui Tocilescu "opera unui mare artist, a unui geniu".

Groparii au fost ultimii care au iesit din scena spectacolului (al vietii si al mortii) lui Toca, dupa ce pe pamantul jilav s-au asternut zecile de coroane si mormanele de flori. Intru vie amintire!

×
Subiecte în articol: alexandru tocilescu