Felix Alexa este un prolific regizor și pedagog de teatru. A montat în teatre și a predat în universități din toată lumea (Paris, Zagreb, Seul, Beijing, Shanghai, New Delhi, Singapore sau Sidney). Experiența sa poartă amprenta marelui regizor Peter Brook, cu care a colaborat timp de un an. De asemenea, spectacolul aduce pe scenă o distribuție de excepție: Claudia Ieremia și Ion Rizea în celebrele roluri ale Efimiței și Leonida, Matei Chioariu și Alina Ilea în rolul Saftei și în cel al lui Mițu, prima nevastă.
Următoarea reprezentație a spectacolului este programată marți, 13 decembrie.
Tot marți, 13 decembrie 2022, de la ora 19:00, la Studio UȚU va avea loc premiera spectacolului AMINTIRI DIN EPOCA DE ȘCOALĂ de Mihaela Michailov, în cadrul programului Clasic Contemporan. Așa cum declara autoarea, textul cercetează un fond emoțional comun legat de anii de școală. Un spectacol despre memoria afectivă, despre emoții, despre cuvinte, întâlniri și sentimente care modelează caractere și destine, dar și despre experiențe care ar putea deveni un teren de comunicare comun pentru generația părinților și cea a copiilor lor. Spectacolul este semnat de regizorul Naționalului timișorean, bine-cunoscut publicului prin spectacolele sale, Ion-Ardeal Ieremia. Distribuția aduce în fața publicului doi tineri și talentați actori ai trupei Teatrului Național, Alina Spiridon și Darius Zet. Scenografia este semnată de Inocențiu Ieremia, iar sound-design-ul spectacolului aparține muzicianului Horea Crișovan.
Următoarea reprezentație a spectacolului este programată miercuri, 14 decembrie.
Pentru că anul acesta s-au împlinit 170 de ani de la nașterea marelui scriitor, Teatrul Național din Timișoara încheie anul 2022 cu încă o reverență adusă lui Caragiale, în cadrul programului CelebrART. Astfel, vineri, 20 decembrie, de la ora 19:00, la Studio UȚU are loc premiera spectacolului BREAKING NEWS, un scenariu semnat de Mihaela Lichiardopol. Regizoarea Teatrului Național a concentrat decupajele din proza lui Caragiale în jurul unui subiect care – la fel ca majoritatea „țintelor” umorului lui Caragiale – nu s-a perimat și nici nu s-a rafinat prea mult în ultimul veac: mass-media. Regizoarea subliniază, în siajul lui Caragiale, efectul „spontan, isteric” al unei prese care pare la fel de determinată în efortul de a declanșa emoția, atunci la fel ca acum. Distribuția reunește un nucleu de actori importanți ai Naționalului timișorean: Cătălin Ursu, Romeo Ioan, Cristian Szekeres, Daniela Bostan, Alecu Reus, Ana-Maria Pandele Andone, Iuliana Crăescu, Andrei Chifu și Ana Maria Cojocaru. Scenografia este semnată de Gabriela Strugaru-Popa.
Următoarea reprezentație a spectacolului este programată sâmbătă, 21 decembrie.
Sursa foto: Adrian Pîclișan / TNTm