câine cu om. câine fără om, un spectacol pe texte de Simona Goșu, Maria Manolescu, Dan Coman, Lia Bugnar, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim în regia lui Radu Afrim, scenografia Irinei Moscu și coregrafia Flaviei Giurgiu se poate urmări vineri, 10 iunie și sâmbătă, 11 iunie, de la ora 18:00, în Sala „I.D. Sîrbu”.
Pentru rolurile din acest spectacol, Tamara Popescu și Vlad Udrescu sunt nominalizați la Premiile UNITER de anul acesta, la categoriile Cea mai bună actriță în rol secundar, respectiv cel mai bun actor în rol secundar.
La Teatrul Național din Craiova, Radu Afrim face din câine cu om. câine fără om un spectacol în care pune în valoare forța unei trupe pe care aș îndrăzni să spun că a coagulat-o în ultimii ani. Sunt momente care m-au tulburat. Care m-au lăsat cu gura căscată în gîndul lui Afrim ca regizor, ca scriitor, ca artist care scoate în prim plan actori impecabili ca Vlad Udrescu, Alex Calangiu, Claudiu Mihail, un registru nou pentru Romanița Ionescu, un recital al lui George Albert Costea, o nouă poziționare a Tamarei Popescu și a Iuliei Lazăr. Hingherul de Radu Tudoran poate fi oricând un spectacol mare, de sine stătător. Bijuterii sînt și "Ochiuc" de Dan Coman, "Fragil" de Simona Goșu, "Noaptea dintre ani" de Radu Afrim. Am văzut acest spectacol de aproape patru ore cu o sală plină, atât cât permit restricțiile, în care nimeni nu părea să respire, un fluid fantastic ținea în transă actorii și spectatorii și mi se pare sensul teatrului acest „împreună“. Actorii lui Afrim sînt seduși de propunera lui și i se dăruiesc fără niciun fel de rezervă, pînă la capăt.
Marina Constantinescu
Spectacolul FEMEIA MĂRII de Henrik Ibsen, în regia, co-scenografia, ilustrația muzicală și light design-ul lui Andriy Zholdak este programat joi, 16 iunie 2022, ora 19:00, în Sala „Amza Pellea” a teatrului.
Această Femeia mării este Ellida. Și performanța fantastică, absolut impresionantă a actriței Costinela Ungureanu. O structură inteligentă, echilibrată, o actriță totală, o balerină făcută din plastilină, din o mie și una de registre interioare, emoționale, fizice, care spune, unic, povestea Ellidei ei și a lui Andriy Zholdak.
Marina Constantinescu
Spectacolul OEDIP REGE de Sofocle, în regia Declan Donnellan și scenografia lui Nick Ormerod este programat duminică, 19 iunie 2022, ora 19:00.
Ceea ce este cu adevărat spectaculos în acest Oedip e claritatea cu care Declan Donnellan extrage din textul lui Sofocle o esență profund contemporană (căci etern și universal umană): trufia încercării de a înfrânge condițiile realității prin ignorarea lor. Lipsa de smerenie și lipsa acceptării – înțeleasă nu ca resemnare, ci ca încăpățânarea unui absurd sentiment al superiorității – care, în vremurile noastre, nu supără zeii, ci distrug societatea.
Iulia Popovici
Biletele se pot achiziționa atât online, direct din site-ul instituției www.tncms.ro cât și în format fizic, de la agenția teatrală.
La finalul lunii, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova va participa la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cu două producții: ̆, regia Andriy Zholdak, în 24 iunie, ora 20:00, la Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust și ̆ ̦ , regia Radu Afrim, în 26 iunie, ora 17:00, în același spațiu: Fabrica de Cultură - Construcții SA - UniCredit - Sala Faust.
câine cu om. câine fără om
un spectacol pe texte de Simona Goșu, Maria Manolescu, Dan Coman, Lia Bugnar, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim
Regia, video și universul sonor: Radu Afrim
Scenografia: Irina Moscu
Coregrafia: Flavia Giurgiu
Efecte video & animație: Cristian Niculescu
Asistentă de regie: Claudia Gorun
Asistentă de scenografie: Gloria Bucătaru
Make-up: Minela Popa, Mihaela Guran
Design lumini: Dodu Ispas
video "oameni și câini": Orlando Edward
Cu: Alex Calangiu, George Albert Costea, Ramona Drăgulescu, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Geni Macsim, Alina Mangra, Claudiu Mihail, Cătălin Mihai Miculeasa, Raluca Păun, Tamara Popescu, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Adrian Tudor, Mihai Viță.
Durata spectacolului:
Partea I – 2h; Partea a II-a - 2h (cu pauză de 20 de minute)
FEMEIA MĂRII
de Henrik Ibsen
Traducerea: Valeriu Andriuță
Versiunea scenică: Ioana Mălău
Consilier artistic al proiectului: George Banu
Regia, co-scenografia, light design-ul, ilustrația muzicală: Andriy Zholdak
Asistent de regie: Valeriu Andriuță
Decorul și creația video: Danilo Zholdak
Costumele: Yan Zholdak
Muzica: Valentyn Silvestrov
Translator: Corina Druc
Cu: Costinela Ungureanu, Nicolae Vicol, Angel Rababoc, Raluca Păun, Petronela Zurba, Cătălin-Mihai Miculeasa, Cătălin Vieru, Irina Danciu, Roxana Mutu
Durata spectacolului:
Partea I - 1h 50 min; Partea a II-a - 2h (cu pauză de 20 de minute)
de Sofocle
Traducerea: Theodor Georgescu, Constantin Georgescu
Regia: Declan Donnellan
Scenografia: Nick Ormerod
Muzica: Cári Tibor
Asistență de regie: Laurențiu Tudor
Asistență de scenografie: Adelina Galiceanu, Petri Ștefănescu
cu: Claudiu Mihail, Ramona Drăgulescu, Vlad Udrescu, Tamara Popescu, Alex Calangiu, Nicolae Vicol, Iulia Colan, Angel Rababoc, Raluca Păun, Ovidiu Cârstea, Eugen Titu, Corina Druc, Bruno Noferi, Ioana Andone, Irina Danciu, Adelina Galiceanu, Roxana Mutu, Mihai Alexandru Purcaru, Petri Ștefănescu, Cătălina Vînătoru, Iarina Zidaru, Ioana Vicol, Romana Vicol
Spectacol recomandat persoanelor peste 16 ani
Durata spectacolului: 1h 20 min