Nu stiu daca Valeria Seciu a mai avut un rol de compozitie si de o asemenea intindere precum cel din spectacolul "SatisFUCKtion", jucat recent la Teatrul Foarte Mic. E rolul unei Mame, personajul principal din ceea ce autorul – dramaturgul austriac Thomas Bernhard – numeste "un fel de scriere dramatic-simfonica in doua parti", pe care el a intitulat-o "La tel" ("Am ziel", traducerea apartine lui Victor Scoradet).
Montarea de la "Mic", in regia lui Theo Herghelegiu, ne este prezentata ca "o farsa", cu titlul "SatisFUCKtion", alaturi de Valeria Seciu jucand trei actori tineri: Florina Gleznea (in rolul Fiicei), Cristian Popa (Autorul) si Mihaela Popa (O fata). Scenografia e semnata de Dan Titza.
Textul original este mult mai mare ca volum decat ceea ce contine spectacolul de doua ore. S-a taiat... S-ar fi putut crea lejer un recital actoricesc, dar Valeria Seciu, care a descoperit acest text dramatic acum vreo zece ani, in acelasi timp cu regizoarea, in cadrul unui program de lecturi de la Teatrul ACT, si-a dorit o compozitie, dupa cum ne-a marturisit Theo Herghelegiu, un spectacol.
E un rol greu de sustinut, dar forta actritei, trairea ei interioara s-au completat cu ideea regizorala, cu prezenta celorlalte personaje. Povestea femeii depravate, betive, fugita in Olanda pe cand era copil (in spectacol – o gaselnita regizorala – e rusoaica, Valeria Seciu rupand si fraze in ruseste printre replicile de baza), are, deci, "invelis spectacular". Femeia a fost nevasta unui otelar, mort de 20 de ani. I-a ramas otelaria. Traieste cu fiica ei, o fiinta extrem de emotiva, care nu s-a despartit de mama sa de 40 de ani, de cand s-a nascut. Sau mama nu s-a despartit de ea? Sunt ca doua corpuri straine, dominandu-se, intr-un fel sau altul, reciproc.
Dupa ce au vazut o piesa de teatru, apare in viata lor autorul, caci a fost invitat – de mama sau de fiica sau poate de amandoua – sa le insoteasca la mare. Fiica, un fel de sclava a mamei sale, care e destul de normala, are manifestari cu aparente de persoana putin retardata. Cauzele ar fi atat disperarea ei sau prosteala spre care o duce mama, cat si excesele de emotie atunci cand vede acest barbat. De altfel in montarea sa, Theo Herghelegiu a adaugat un extratext, jucat in holul salii Teatrului Foarte Mic, inainte de intrarea in sala propriu-zisa unde s-a desfasurat spectacolul. E intalnirea Autorului cu Fiica femeii, dupa spectacol, cand au facut cunostinta. Cheia piesei pare a fi totusi Autorul. Despre acesta, Thomas Bernhard spune, intr-un interviu: "E un scriitor dramatic aflat la apogeu – sa zicem, la apogeul succeselor sale, poate nu si al artei lui. Prin asta, el se pare ca si-a atins telul. Doamnele care calatoresc la mare se indreapta si ele spre telul lor, asadar spre mare. Ambele au un tel interior, fiica si la fel si mama, deci: toti trei sunt la tinta. In fond, titlul e un pic ironic, pentru ca, se stie, niciodata nu ajungi la tinta, asadar nici aceste trei personaje nu ajung la sfarsitul piesei la tinta (...)". Are dreptate, acest text ar fi autobiografic; Bernhard a fost casatorit cu o femeie mai in varsta decat el cu 37 de ani. Nu-i de mirare, deci, ca Autorul este atras de Mama.
Spectacolul e dus si intr-o zona a fantasticului, pentru ca din cele ce povesteste femeia, imaginatia intorcand-o la tineretea frageda, apare in scena o fata goala, speriata, dar indreptata spre un tel.
Din textul Valeriei Seciu, adus cu patima dragostei pentru scena, am extras un fragment in care personajul e plin de sarcasm si totodata de viclenie: "Ca si cand tu ai intelege ceva din literatura dramatica! Oamenii nu pricep nimic si aplauda pana nu mai pot, de ce? – pentru ca au chef s-aplaude; isi aplauda si propria lor inmormantare. Primesc numai palme de pe scena, si ei aplauda asta. Nu exista perversitate mai mare decat perversitatea publicului de teatru. A fost absurd ca ne-am intalnit dupa aia cu scriitorul tau. Un autograf! Ce perversitate! Ce ne-asteapta acum? Cine stie...".