x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Vorbe, vorbe, vorbe...”, întâlniri la intersecţii de emoţie şi gând, la Festivalul Național de Teatru, FNT ALTFEL

„Vorbe, vorbe, vorbe...”, întâlniri la intersecţii de emoţie şi gând, la Festivalul Național de Teatru, FNT ALTFEL

de Magdalena Popa Buluc    |    17 Noi 2020   •   19:27
„Vorbe, vorbe, vorbe...”, întâlniri la intersecţii de emoţie şi gând, la Festivalul Național de Teatru, FNT ALTFEL

FNT 30 / FNT ALTFEL propune în Secţiunea „Vorbe, vorbe, vorbe...” o serie de dialoguri, în care Geoge Banu şi Călin Ciobotari lansează interogaţii artistice unor creatori cu personalitate. Discuţiile mijlocite virtual nu ţin cont de distanţe fizice, ci doar de apropierea pasiunii pentru teatru. Durata nu e dată de minutele măsurate în cadrane, ci de emoţia meditaţiilor asupra unor teme ale timpului nostru atât de provocator. Cea de-a 30-a ediție a FNT 30 / FNT ALTFEL va avea loc anul acesta online, la TVR și on-air, în perioada 22-29 noiembrie 2020.

 

                Începând de luni, 23 noiembrie, la ora 11:00, pe site-ul festivalului, în fiecare zi, timp de o săptămână, vă invităm la întâlnirile dintre George Banu şi invitaţii săi: Mihai Măniuţiu, Felix Alexa, Ion Caramitru, Gábor Tompa, Alexandra Badea. Sub acelaşi semn al sintagmei vorbelor, Călin Ciobotari va intra în dialog cu Matei Vişniec, Radu Afrim şi George Banu.

 

 

George Banu. Foto: Florin Biolan

 

 

                Prestigiul şi respectul de care se bucură fiecare dintre invitaţi este pus în valoare de aceleaşi atribute ale profesionalismului pe care le posedă cei doi amfitrioni. George Banu este unul dintre cei mai seducători şi profunzi gânditori ai artei spectacolului. Volumele sale despre scena modernă şi figurile proeminente ale teatrului – opera unei întregi existenţe academice dedicate studiului artei teatrale – au fost de multe ori celebrate cu numeroase şi importante recunoaşteri, premii, onoruri şi titluri de nobleţe. Călin Ciobotari este o voce percutantă, impetuoasă şi verticală a criticii de teatru din România. În spaţiul academic are o preocupare constantă pentru studiul textelor marilor clasici, în opera cărora găseşte resorturi pentru interpretări erudite şi conexiuni interdisciplinare. Este, de asemenea, un moderator inspirat, care propune unghiuri noi de abordare invitaţilor săi.

 

 

Călin Ciobotari

 

 

                Secţiunea „Vorbe, vorbe, vorbe...” a celei de-a 30-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru stă sub semnul unui dialog pe care George Banu îl descrie astfel:

 

„Acesta-i celebrul răspuns al lui Hamlet răsfoind paginile unei cărţi. El implică şi dispreţ pentru vorbele goale, dar şi respect pentru vorbele grele de sens. Ambele reunite.

                Vorbele sunt hrana actorilor care le asumă şi spun.

                Vorbele sunt materia artiştilor care gândesc teatrul.

                Să le ascultăm! Să le iubim!”

 

 

 

FNT 30 / FNT ALTFEL

(online, TVR, on-air)

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

Ediția a 30-a, 22-29 noiembrie 2020

 

PRODUCĂTORI:

UNITER – Uniunea Teatrală din România

Televiziunea Română

 

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii

 

PROIECT REALIZAT ÎN PARTENERIAT CU

Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte

 

PARTENERI:

Institutul Cultural Român

ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru

 

SPONSOR:

Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc

 

PARTENERI INSTITUŢIONALI:

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Teatrul Odeon

Teatrul ACT

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Teatrul Bulandra

Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Masca

Teatrul Mic

Fundația „Teatru Contemporan” și Teatrul de Comedie

Compania „Passe Partout Dan Puric”

Spider Film

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Teatrul Național Cluj-Napoca

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”

Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov

Teatrul „Szigligeti” Oradea

Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Teatrul „Eugène Ionesco” Chișinău

Les Ateliers Nomad

myStage.ro

 

 

 

 

Programul Secțiunii „Vorbe, vorbe, vorbe...”

 

Luni, 23 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

Matei Vișniec în dialog cu Călin Ciobotari

 

Marți, 24 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Mihai Măniuțiu 

 

Miercuri, 25 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Felix Alexa  

 

Joi, 26 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Ion Caramitru

 

Vineri, 27 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Gábor Tompa

 

Ora 12.30 / www.fnt.ro

George Banu și invitații săi

Invitat: Alexandra Badea

 

Sâmbătă, 28 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

Radu Afrim în dialog cu Călin Ciobotari

 

Duminică, 29 noiembrie

Ora 11.00 / www.fnt.ro

George Banu în dialog cu Călin Ciobotari

 

 

 

×