x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură „Tribuna” în dialog: filosofia, știința și artele își dau întâlnire la Cluj-Napoca, 23 – 27 mai 2024

„Tribuna” în dialog: filosofia, știința și artele își dau întâlnire la Cluj-Napoca, 23 – 27 mai 2024

de Ciprian Demeter    |    23 Mai 2024   •   20:40
„Tribuna” în dialog: filosofia, știința și artele își dau întâlnire la Cluj-Napoca, 23 – 27 mai 2024

În perioada 23 – 27 mai 2024, la Hotelul ”Seven” din Cluj-Napoca, vor avea loc manifestările prilejuite de organizarea unei noi ediții a Conferințelor revistei ”Tribuna”, una dintre revistele de elită ale culturii românești, încă de la apariția sa în 1886.

Conferințele ”Tribuna” sunt organizate cu regularitate de managerul revistei, dr. Mircea ARMAN, care continuă tradiția, propunând cele mai diverse teme de dezbatere. Evenimentul oferă publicului format din oameni de cultură, scriitori și diplomați din mai multe orașe ale țării o serie de conferințe, din domeniile filosofie, economie, literatură și artă, la ediția de anul acesta vedeta fiind filosofia.

În debutul manifestărilor, vineri, 24 mai 2024 începând cu orele 12.00, prof.univ.dr. Nicolae IUGA va conferenția pe tema: ”Fenomenul sinuciderii abordat din perspectiva antropologiei culturale”.

Credem că problema sinuciderii nu ar trebui exclusă din preocupările noastre cotidiene nicidecum, nici în virtutea unei false pudori religioase față de discutarea în public a principiului și nici din cauza caracterului macabru al faptului profan, brut și brutal ca atare. Ba chiar din contră, privind lucrurile din unghiul lui Albert Camus, s-ar putea ca problema să devină mai importantă, în tot cazul mai importantă decât orice problemă abstractă, atâta timp cât noi ar trebui să ne răspundem nouă înșine, în mod onest, la întrebarea dacă viața merită durerea de a fi trăită sau nu.

Sinuciderea, chiar dacă este un fapt marginal al vieții, provoacă de fiecare dată un puternic impact emoțional, psihologic și social. Învățăturile religioase precum și principiile de deontologie medicală dezaprobă mai mult sau mai puțin ferm acest fapt, în numele unor argumente de ordin creaționist. Pe de altă parte însă, în dezbaterile de bioetică câștigă tot mai mult teren ideea dreptului persoanei umane de a muri cu demnitate și fără suferință, ideea aceeptării eutanasiei, în numele unor argumente raționaliste. La polul opus față de învățăturile religioase se află reflecțiile filosofice, care justifică sinuciderea ca manifestare a libertății omului de a decide el însuși cu privire la propria sa viață. În eseul de față noi vom prezenta alternativ cele două seturi de argumente contradictorii.

Începând cu orele 16.00 prof.univ.dr. Andrei MARGA va conferenția pe tema ”Transumanismul și inteligența artificială”, iar de la orele 18.00, poetul Adrian SUCIU va prezenta cartea Poiein.

Conferințele revistei ”Tribuna” vor continua sâmbătă 25 mai 2024 începând cu orele 13.30, cu Ciprian DEMETER, care va conferenția pe tema: ”Libertatea presei: gardian al democrației sau obstacol pentru putere?”.

Într-o societate modernă, presa deține un rol esențial în supravegherea și critica instituțiilor de putere. Cu toate acestea, relația dintre presă și clasa politică, precum și cu guvernanții, este adesea tensionată și plină de conflicte, fiind caracterizată de o dinamică complexă, presa nemulțumind autoritățile în multiple moduri.

Una dintre cauzele care generează tensiuni este vulnerabilitatea sistemului legislativ și incapacitatea acestuia de a asigura o ordine și stabilitate adecvată, mai exact, un sistem legislativ defectuos, impredictibil și interpretabil care conduce la o insecuritate socială crescută.

În acest context, presa este percepută ca o amenințare constantă pentru guvernele de orice fel, iar prin rolul său de a aduce în atenția publicului inconsecvențele și abuzurile executivului, presa devine un instrument critic care expune incompetența și corupția din rândul autorităților, rolul său fiind acela de a menține responsabilitatea și transparența guvernelor.

De la ora 16.30 dr. Dorina ONIȚĂ va conferenția pe tema ”Impactul depresiei în rândul cadrelor didactice și stigmatizarea”.

Un profesor are un impact esențial asupra formării și dezvoltării tinerilor atât din punct de vedere intelectual cât și asupra personalității acestora, el împărtășind pe lângă cunoștințe și abilități, și experiență personală, lecții despre viață, despre respect, valori etice, cultură. Interacțiunea profesor elev are la baza claritatea informațiilor transmise, dar și o componentă emoțională de apropiere și afecțiune.

Depresia la profesori nu este doar o luptă personală, ci ar putea avea un impact potențial asupra experiențelor de învățare ale elevilor.

Stigmatizarea poate apărea din lipsa de înțelegere și empatie față de persoanele care se confruntă cu depresia. În cazul cadrelor didactice, acest lucru poate fi amplificat de presiunea și așteptările ridicate asupra lor, care pot face dificilă recunoașterea și abordarea deschisă a problemelor lor de sănătate mentală.

Începând cu orele 17.30 Ani BRADEA va susține o conferință cu tema ”Plasticieni contemporani în Tribuna”.

Duminică, 26 mai 2024, lucrările conferinței de la Cluj-Napoca vor continua de la orele 18, cu dr. Mircea ARMAN care va conferenția pe tema ”Din gândirea Woke: Este realitatea o simulare digitală?”, iar de la ora 20.00, ”Rondul poeților” – Direcția 9.

”Conferințele Tribuna” din acest an reprezintă o continuare de succes a activităților culturale tradiționale ale revistei, conform programului de management al dr. Mircea ARMAN, program care vizează îmbunătățirea constantă a calității publicației și, totodată, promovarea actului cultural.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×