Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Tudor Arghezi, un scriitor uriaș, mărunțel ca om, cu voce plictisit-pițigăiată, a fost un artist inclasabil, pentru toate anotimpurile. Cu origine umilă, fiu al unei servitoare germano-secuie, Rozalia Ergezy, și al unui Nae Theodorescu de mahala, pupilul lui Macedonski va fi înmormântat, la 87 de ani, cu mai multă pompă decât un șef de stat. Singurul Paradis al celui care a fost, printre altele, nașul lui Urmuz avea să fie Mărțișorul - vecin cu Închisoarea Văcărești și Cimitirul Bellu -, domeniul cu stupi, căței și pisici unde se odihnește și de unde au ieșit bijuteriile Cărții cu jucării și ale poemelor înrudite. Altminteri, veninul de lux al (probabil) celui mai valoros, mai specific și mai greu traductibil poet român a dat cea mai spectaculoasă proză autohtonă a Infernului moral: swiftiană în Tablete din Țara de Kuty sau în Cimitirul Buna-Vestire, distopică în ce are ea mai bun”, evidenția criticul și istoricul Paul Cernat în pripa unui portret închinat poetului de la Mărțișor.
Pamfletarul nr. 1 al României
„Detenția din procesul ziariștilor (după ce amicul lui Bogdan-Pitești colaborase cu ocupantul german, eliberat fiind de viitorul său dușman N. Iorga) a produs, probabil, cele mai puternice pagini ale literaturii de închisoare precomuniste în Poarta neagră”, mai evidenția biograful citat anterior. „Traumele călugărului răspopit - a completat Paul Cernat - s-au răzbunat și ele în Icoane de lemn (pe care nu mă satur să le recitesc). Pamfletarul nostru nr. 1 a făcut din publicistică o artă a otrăvurilor cu mirodenii. Disputat de toți, dar rămas independent împotriva tuturor, fabulistul devenit personaj de bancuri a fost și întâi-stătătorul literaturii noastre esopice (scrisul pe dedesubt), pe care a deprins-o la mănăstire”.
Alunecos (politic) ca scrisul
Alte tușe: „Dintre cei trei copii ai săi, doi (Domnica-Mitzura și Iosiv-Baruțiu) rămân doar ca personaje, dar întâiul născut, Eli Lotar, e o vedetă a artei moderne mondiale. Cinic din idealism renegat și versatil superior, cu un traseu politic la fel de alunecos ca scrisul său, bătrânul Arghezi ne-a dat clasă tuturor”.
Venin (etic)32
Într-un articol din martie 1947 („Viața literară”), Arghezi scria următoarele: „Pentru că ne displace să spunem că viața e o porcărie, ne flatăm a prefera să spunem că viața e o luptă. Asta dă negustorului de situații și împrejurări, răsturnat în fotoliu, o iluzie de eroism pentru salvarea lașității. De la minele de sare și cărbune pînă la coada pentru petrol, unde trebuie zile întregi să-ți păstrezi locul cu tinicheaua, viața e într-adevăr o luptă, însă numai pentru omul de rînd, în luptă cu perceptorul, cu noroiul primăriei (...) Tot o porcărie e și viața literară, ba poate chiar mai rău”. „Urmarea - comenta istoricul literar Paul Cernat - a fost un articol plin de venin etic al lui Miron Radu Paraschivescu, care, cu capsa pusă mai de mult, a pus gaz peste focul care va fi alimentat de la Centru prin Sorin Toma (Poezia putrefacției și putrefacția poeziei) și în urma căruia poetul Florilor de mucigai va fi extras din viața literară (devenită oricum irespirabilă) și nevoit să vândă, șase ani, cireșe la Mărțișor. Iată un fragment din textul lui Miron Radu Paraschivescu: „Nu, hotărît lucru, nu acesta poate fi mesajul unui mare poet. Dar, vorba e, după cum vorbește și cum scrie, este dl. Tudor Arghezi într-adevăr un poet mare? Un scriitor al cărui mesagiu poate fi rezumat la porcăria vieții este în vreun fel vrednic de a fi numit mare?”.
Recuperat după moartea lui Stalin
Răspunsul de astăzi al lui Paul Cernat: „Uite că e… Ulterior, recuperat după moartea lui Stalin, Arghezi s-a revanșat pentru punerea la index, iar înmormântarea sa din 1967 a făcut-o să pălească pe a multor șefi de stat, inclusiv pe a lui Gh. Gheorghiu-Dej (despre Ceaușescu, care mergea umil în urma sicriului arghezian, ce să mai vorbim)”.
Citește pe Antena3.ro
Arghezi, în Elveția
Patruzeci de mii de dosare secrete
În continuare, vă propunem un episod spumos din tinerețea elvețiană a lui Arghezi, episod prins într-un interviu acordat de poet lui Mihail Sebastian în aprilie 1935 și publicat în „Rampa” sub titlul „În intimitatea lui Tudor Arghezi”:
„- Vă cer iertare, dar voi insista. Nu pot primi așa de uşor voita dvs. dare la o parte. Se întâmplă atâtea lucruri grave în lume. Gazetele sunt pline. E o atmosferă generală de panică de-a lungul și de-a latul pământului. Sunt prăbuşiri care mocnesc. Sunt puncte de foc pe continent. Berlinul, Roma, Moscova… E un aer de nelinişte, de tensiune. Toate acestea nu ajung până aici, în strada Mărţişor, în curtea dumneavoastră calmă? Puteţi să ferecaţi atât de bine porţile?
(Tudor Arghezi întârzie să răspundă. I-am vorbit cu oarecare aprindere şi e primul accent de nelinişte în convorbirea noastră atât de placidă. O uşoară clătinare din cap precede răspunsul.)
- Vezi, domnule Sebastian, eu unul trăiesc de multă vreme şi am experimentat foarte multe. Am fost şi eu în tinereţele mele un fel de revoluţionar şi mai ales am cunoscut foarte mulţi revoluţionari. La Geneva, pe vremuri, am trăit în cercurile comuniste ruseşti. Ţi-am spus doar că eu datez de mult. Ăia cu care mâncam eu pe atunci la o masă trebuie să fie azi în noua Rusie oameni puternici… Dacă n-or fi din nou în Siberia…
Nu, nu. Am un scepticism adânc pentru astea. Omul se complică din ce în ce mai mult, ia tot soiul de feţe, se măsluieşte.
Neliniştea de care îmi vorbeai e şi a mea. Dar nu cred că de aici se va alege un alt om, un nou om. În ce mă priveşte, sunt decis să rămân ancorat în literatură. Definitiv.
- Pentru că veni vorba despre Geneva, nu vi se pare ciudat că oraşul ăsta, aşa de impersonal, aşa de tern, a fost totuşi o reşedinţă de revoluţionari?
- Nu. Deloc ciudat. Într-un fel, dumneata ai dreptate. Elveţia e o ţară neutră - dar tocmai de aceea ospitalitatea ei e largă pentru oricine şi pentru orice. Nu intervine poliţia, nu te stinghereşte nimic. Nicăieri viaţa «civilă» nu este mai certă, mai apărată. Pentru un om, sare toată lumea. Nu vezi ce se întâmplă acum cu nefericitul acela de Berthold Iacob? Dar mie însumi mi s-a întâmplat pe vremuri o istorie care a ridicat un canton întreg în picioare.
Să vezi cum a fost. Era prin 1907, pe timpul răscoalei. Eu mă aflam la Geneva şi primeam acolo ziare şi scrisori despre se întâmplă în ţară. Le citeam plângând. Crede-mă, nu făceam teatru, dar citind atâtea atrocităţi, mă izbea un hohot de plâns idiot. De la o vreme, bag de seamă că plicurile mele îmi soseau cam șifonate. Ba o marcă deplasată, ba un colț rupt, ba un plic prost lipit. Mi se controla în chip vădit corespondența. Drept să-ți spun, puţin îmi păsa. Că nu aveam secrete. Într-o zi, mă pomenesc însă că apare într-un ziar din Lausanne, La voix du peuple, un articol de o violenţă extremă, prin care un funcţionar de la poştă protestează împotriva faptului că poliţia deschide scrisorile d-lui Theodorescu de la Geneva.
Ei bine, ştii ce a fost în toată opinia publică? O fierbere, o agitaţie, o indignare generală… Nu mi-aş fi închipuit că deschiderea scrisorilor mele poate fi o problemă de stat. Directorul departamentului de interne - ministrul de interne cu alte cuvinte - pe nume Manoir, a trebuit să demisioneze din guvernul local. S-a deschis o vastă anchetă la poliţie şi siguranţă şi s-au ars patruzeci de mii de dosare secrete...”.
Expoziție de excepție la Biblioteca Academiei Române
În perioada 15-30 mai este deschisă, în sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române, o expoziție extraordinară dedicată lui Tudor Arghezi. Ea reunește manuscrise, însemnări, tipărituri și obiecte nu doar din activitatea literară, ci și din universul arghezian particular. Pot fi văzute în vitrine cărţi rare, volume cu dedicație, cărţi poştale şi scrisori afectuoase adresate de poet mamei sale şi fratelui, fotografii de familie, schițe pentru diverse dispozitive (cum este „aparatul de pocnit fără împușcătură”), dar și acte personale, precum legitimația de ziarist și certificatul din noiembrie 1944 care atestă că I.N. Theodorescu este una și aceeași persoană cu Tudor Arghezi. Sunt totodată expuse adeverința prin care se arată că Tudor Arghezi a fost închis în lagărul din Târgu Jiu, dar și memoriul adresat de un grup de literați Regelui, pentru eliberarea confratelui din închisoare.
Intrarea este liberă
Alături de mărturii ale intensei activități gazetărești a scriitorului, inclusiv faimoasele „Bilete de papagal” (1928), publicul poate admira portrete ale lui Arghezi executate de mari maeştri precum Corneliu Baba, Camil Ressu şi Iosif Iser. Și, de asemenea, o sculptură originală semnată de academicianul Mircia Dumitrescu și înfățișându-i pe Tudor Arghezi și pe soția sa, Paraschiva. Expoziţia „Tudor Arghezi - 145 de ani de la naştere” poate fi vizitată zilnic între orele 9.00 și 14.00, până pe 30 mai. Intrarea este liberă.
145 de ani se vor împlini în 21 mai de la nașterea poetului, jurnalistului și pamfletarului Tudor Arghezi.
„Setea gândului o stinge numai picătura de spirt afurisit a condeiului”, Tudor Arghezi, scriitor
„Tudor Arghezi, un scriitor uriaș, mărunțel ca om, cu voce plictisit-pițigăiată, a fost un artist inclasabil, pentru toate anotimpurile”, Paul Cernat, critic literar
„Disputat de toți, dar rămas independent împotriva tuturor, Arghezi a fost și întâi-stătătorul literaturii noastre esopice (scrisul pe dedesubt), pe care a deprins-o la mănăstire”, Paul Cernat
„Există o frumusețe care nu cunoaște moartea. Frumusețea durată-n formarea altor oameni, în creație, în operă”, Tudor Arghezi
