Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Vasile al II-lea și-a petrecut aproape toată viața pe câmpul de luptă sau pe meterezele cetăților și era extrem de iubit de soldați, mai ales pentru curajul de a-și conduce singur armatele în toiul bătăliilor și pentru faptul că mânca aceeași porție de hrană ca ei. Avea trăsături aspre, încadrate de un chip rotund, constituție atletică, ochi albaștri sfredelitori și favoriți stufoși. Cronicile au păstrat un amănunt interesant legat de caracterul lui Vasile al II-lea: apropiații știau că atunci când împăratul-soldat își răsucea cu putere mustățile urma, de regulă, o explozie nervoasă. Disprețuia bijuteriile și luxul, respecta cu sfințenie dispozițiile religioase și nu începea niciun război înainte de a săruta minunatele icoane ale Bizanțului.
Împărat la 18 ani
Fiu al împăratului Romanos al II-lea și al Theophanei (de origine armeană), Vasile al II-lea a avut o copilărie sufocată de intrigi și revolte, de aici trăgându-se probabil disprețul pentru curtea de la Constantinopol. Avea doar cinci ani când s-a stins din viață părintele său, iar mama Theophana s-a recăsătorit cu un general brutal, care avea să urce pe tronul Bizanțului sub numele de Nicefor al II-lea, în 963. Șase ani mai târziu, în împrejurări politice noi, descurcăreața Theophana și-a îndemnat noul iubit, Ioan Tzimiskes, să-l ucidă pe fostul ofițer ajuns împărat. Ioan n-a ezitat, urcând apoi pe tron și ocupându-l până la moarte, în 976. Vasile avea deja 18 ani și imediat cum a preluat sceptrul tatălui său și-a dovedit calitățile militare, înăbușind, în decurs de doi ani, două rebeliuni violente în Anatolia. A prins gustul sângelui și voluptatea victoriilor, lăsând administrarea imperiului pe seama unchiului său, eunucul Vasile Lakenapenos. Nu pentru mult timp însă! Bănuindu-l de legături cu rivalii săi, Vasile și-a exilat unchiul în 985.
I-a pus la colț pe arabi
Epurarea suspecților a continuat pe toată durata lungii sale domnii, în special în rândul nobililor, cărora le confisca averile pentru a-și finanța marile războaie. „În 995 - specifica istoricul Simon Sebag Montefiore în lucrarea Titani ai istoriei. Giganții care ne-au modelat lumea (Editura Litera, 2019) -, înfuriat de incursiunile arabilor pe teritoriul bizantin, a adunat 400.000 de luptători și a atacat Siria, aducând-o între granițele imperiului pentru următorii 75 de ani. În această campanie a jefuit orașul Tripoli și a fost la un pas de a ajunge în Palestina și la Ierusalim”. În lipsa lui, Samuil al Bulgariei, autoproclamat țar, și-a întins stăpânirea de la Marea Adriatică la Marea Neagră, cucerind teritorii aflate inițial sub administrare bizantină.
Frica trăită la Porțile lui Traian
Cei doi bărbați nu erau la primele tatonări războinice, în 986 Vasile asediase Sofia, capitala bulgarilor, campanie costisitoare și periculoasă. În bătaia retragerii, împăratul bizantin a fost aproape să-și piardă viața în ambuscada de la Porțile lui Traian. Împăratul-soldat n-a uitat niciodată rușinea și frica trăite în timpul înfruntărilor cu Samuil și, după ce a pacificat Caucazul și a restabilit ordinea în capitală, Vasile a revenit la granița nesigură cu țaratul bulgar. Bine organizate și numeroase, armatele bizantine au pătruns adânc în teritoriul păstorit de Samuil, prima provincie revendicată fiind Macedonia, în 1001.
Un chior la o sută de orbi
După treisprezece ani de hărțuieli, Samuil și Vasile au dat piept la Kleidion, într-o încleștare cu deznodământ înfricoșător: după victorie, împăratul-soldat nu și-a putut stăpâni mânia și frustrarea, ordonând să li se scoată ochii celor 15.000 de prizonieri. Potrivit cronicii redactate de istoricul Ioan Skylitzes la sfârșitul secolului al XI-lea, Vasile a dispus ca la fiecare o sută de orbi călăul să lase câte un chior, pentru ca nefericiții să poată fi conduși acasă. La vederea propriilor ostași schilodiți - mai menționa istoria lui Skilitzes - țarul Samuil, care pierduse și capitala, Sofia, ar fi leșinat, suferind ulterior un atac cerebral care i-a adus în scurt timp moartea. În urma acestui gest înfiorător, împăratul Constantinopolului s-a ales cu supranumele de „Vasile, omorâtorul de bulgari”.
Garda varegă, origini
În anul 988, Vasile al II-lea ratifica un tratat de pace cu cneazul rușilor, nobilul cu rădăcini vikinge Vladimir I al Kievului. Varegul a renunțat la Chersones (orașul pe care-l ocupase în Crimeea) în favoarea bizantinilor, iar Vasile, ca semn de apreciere, i-a dat-o de soție pe prințesa Anna, propria soră. Înțelegerea dintre cei doi nobili mai stipula ca rușii să treacă la creștinism imediat - ceea ce s-a și întâmplat -, iar Vladimir să pună la dispoziția împăratului, în permanență, un grup de 6.000 de războinici. Aceștia au intrat în istorie sub numele de „Garda varegă”.
Ultima dorință
Pe patul de moarte, după 50 de ani de domnie, Vasile al II-lea și-a surprins și nu prea curtenii după ce și-a formulat ultima dorință: să fie înmormântat nu în mausoleul bogat al basileilor, ci pe terenul de antrenament al Gărzii imperiale, pentru a auzi în fiecare zi strigătul de luptă al temuților varegi. Cu doar câteva zile înainte să moară, Vasile Bulgaroctonul pregătise campania de invadare a Siciliei, în încercarea de a reface granițele vechiului imperiu roman.
15.000 de soldați bulgari ar fi fost orbiți la porunca împăratului Vasile al II-lea al Bizanțului, după bătălia de la Kleidion
„În 995, înfuriat de incursiunile arabilor pe teritoriul bizantin, a adunat 400.000 de luptători și a atacat Siria, aducând-o între granițele imperiului pentru următorii 75 de ani”, Simon Sebag Montefiore, istoric
„Împăratul nu contenea și în fiecare an mergea în Bulgaria, pustiind și nimicind tot ce-i ieșea în cale… I-a orbit pe captivii bulgari - aproape 15.000 - și a poruncit ca fiecare o sută de orbi să fie conduși înapoi de un om cu un singur ochi”, Ioan Skylitzes, istoric
La vederea propriilor ostași schilodiți - menționează istoria lui Skilitzes - țarul bulgar Samuil ar fi leșinat, suferind ulterior un atac cerebral care i-ar fi adus în scurt timp moartea
