x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

In şa, drept

0
16 Iul 2007 - 00:00

"Intindeţi primul măna cănd intălniţi un cascador romăn", spunea Adrian Pintea.Aşa că i-am intins primii măna cascadorului Nelu Szekely, instructor la Clubul de Călărie din Băneasa, prietenul, "şeful" şi fratele de cruce al lui Adrian.

"Intindeţi primul măna cănd intălniţi un cascador romăn", spunea Adrian Pintea.

Aşa că i-am intins primii măna cascadorului Nelu Szekely, instructor la Clubul de Călărie din Băneasa, prietenul, "şeful" şi fratele de cruce al lui Adrian. Aici venea Pintea duminica, să-l călărească pe Taifun sau pe Duran. Pe pereţii barului, atăt pe dinăuntru, căt şi pe dinafară, se află, la loc de cinste, pozele lui Adrian. Iar fotografiile cu autograful actorului sunt pentru Nelu Szekely ca nişte icoane. Fiindcă i le-a dăruit cu două săptămăni inainte de a pleca să călărească printre nori.

PASIONAT. S-au cunoscut prin ’87, cănd Adrian a venit să-şi perfecţioneze condiţia fizică. Nu e o treabă uşoară, dar Pintea işi făcuse "botezul" la Buftea. Era deja obişnuit cu caii şi ii plăcea să facă tot ce vedea nou. Exersa la pas, trap şi galop, cascade. "Şeful" Szekely l-a invăţat să "culce" calul, să-l ridice in două picioare sau să mănuiască sabia. Cascadorii au, cu siguranţă, un al şaselea simţ: acela de a ghici oamenii pasionaţi de meserie. Cu atăt mai mult cei care lucrează cu caii. Nu se "lipesc" de oricine, dar rebelul Pintea i-a cucerit pe loc. Nelu Szekely l-a "citit" din prima. Şi-a dat seama că e intr-adevăr atras de cai şi astfel s-a legat o trainică prietenie. "Se vedea că-i place să incalece şi c-o face cu pasiune. Avea o eleganţă aparte. De fapt, asta contează cel mai mult: simbioza dintre cal şi călăreţ, iar el avea o ţinută foarte corectă. Este unul dintre puţinii actori care n-au fost dublaţi. Mi-aduc aminte că la turnarea unui film - eram pe la Măcin - nu ştiu cum s-a intămplat că a sărit o roată de la car. Asta nu figura in program! Nu ştiu cum a reuşit să strunească caii şi să-i oprească la timp, dar a mai mers vreo căţiva metri fără roată", povesteşte cascadorul. Odată, insă, l-a lăsat pe Adrian fără replică. La Circ "lucra" o mai veche "cunoştinţă" a lui Szekely, un măgăruş. "Am inceput să-l strig, «Nicuşor», şi cănd mi-a auzit vocea a sărit in picioare. Lui Adi nu-i venea să creadă, spunea că nu-i adevărat ce vede. O altă surpriză i-am făcut-o de ziua lui, la un post de televiziune. Eu şi studenţii săi am fost invitaţii-surpriză. Nu se aştepta să fim cu toţii acolo şi să-l sărbătorim."

ELEGANT. Cum să nu-l iubească toţi specialiştii săriturilor şi căzăturilor dacă Pintea i-a apreciat atăt de mult? Spiritul lui de haiduc s-a răzvrătit cănd a văzut că eroii lui, cascadorii, mănăncă la o altă masă decăt cea a actorilor. Şi scria că acest fapt "este nu numai nedrept, dar şi un grav viciu de bun simţ şi o recunoştinţă şchioapă".

Adrian ii scria mamei sale "despre una dintre cele mai splendide intămplări normale ale vieţii mele". Această povestire este despre cascadori: "Ei vorbesc de obicei foarte puţin şi işi fac totdeauna semnul de victorie şi noroc al piloţilor, atunci cănd işi iau zborul de pe buza unei prăpăstii, aterizănd epuizaţi, pe nesigurul grupaj de cartoane de amortizare din spatele aparatului de filmat. Curajul este pentru ei gustul vieţii". Şi mai nota că "specia sufletului elegant pare a fi pe cale de dispariţie", iar "una dintre ultimele rezervaţii ale acestei specii curate se găseşte la Buftea, printre cascadori". Cu siguranţă specia sufletului elegant este mai săracă după dispariţia lui Adrian Pintea.

Chiar dacă ii spunea "Şeful", Nelu Szekely i-a fost cel mai mult... prieten.

Şi caii, nu-i aşa?

Viaţa mi se intămplă din ce in ce mai des. Ţin la acest fel de intămplare, aşa cum ţin la mecanismele secrete ale tristeţii mele. De cănd cineva, pe vremuri drag, mi-a dăruit cu eleganţă o oarecare singurătate, am tot felul de vise plicticoase şi morale. Dar, ca intr-o delicată răzbunare, uneori ii visez pe ei. Părinţii mei, băieţii mei, fraţii mei, ţăşnind din grajdurile de foc ale zmeilor, rupănd ostreţe meschine, cu pieptul umflat de aerul pur al libertăţii, incercănd pămăntul şi cerul, in galopuri fantastice. Cei tineri, cu coamele pieptănate de zăne indrăgostite, armăsari cu zăbală de flori, muşcănd intărătaţi din văzduhul colorat şi sălbatic al viselor mele. Inima mea răsună de nechezatul lor bărbat, ca o sală de marmoră din palatul cailor, in urechi imi pulsează găfăitul lor, răsuflarea zeilor, şi mă pierd in bucătărie ca o cheie de la o adresă cu necazuri. Ei aleargă improşcănd praful roşcat al drumului şi stelele nopţii. Sunt cumva excesiv de liric? Dăruiesc dispensă oricărui reproş de acest fel celui care n-a ingenuncheat niciodată in zăpada atăţată de soare, invins de tandreţea unui bot de mănz... Şi atunci? Cum a fost posibil coşmarul acela, pe care ne chinuim acum să-l uităm? Crima stupidă şi imperfectă de a omori caii? De a mutila, de a extermina, de a sfăşia in două sufletul comun al omului şi al calului său? Cei care au avut această idee (?!) năroadă sunt blestemaţi de iubirea mea pentru cai, după cum urmează: să "coboare la măndra-n vale" călare pe tractor, să aibă parte de o "călărie in zori" pe o bicicletă cu ghidonul intors invers, să fie lătraţi de cai ca de căini, să fie legaţi de şaua unui mustang nebun, inţepat cu un bărzăune, să fugă din faţa cailor ca indienii lui Montezuma, să nu mai mănănce niciodată salam! Ruşinea acelor masacre ignobile atărnă in sufletul unora ca funia in casa spănzuratului, cănd spănzuratul a plecat de acasă scărbit.

P.S. Dar tresar inspăimăntat din somn, scăldat in gheaţa fierbinte. Incepusem să visez filmul "Şi caii se impuşcă, nu-i aşa?" - Adrian Pintea

Citeşte mai multe despre:   cănd,   pintea,   adrian

Serviciul de email marketing furnizat de