Colivă, azmă, zaibăr şi lumini

Nea Mărin ne-a făcut de trei ori să ne ducem la Băileşti. Prima oară să-i cunoaştem rudele, a doua oară să-i inaugurăm casa şi a treia oară, să-l comemorăm.

A trecut un sfert de veac de când Amza Pellea a fost “răstignit sub stele”. A rămas nea Mărin, să-l veşnicească pe pământ. Ziua de 12 decembrie 2008 a fost pentru Băileşteni un fel de Crăciun sărbătorit simultan cu Învierea.

VORBA ROMĂNEASCĂ. Tot oraşul a primit lumină de la sutele de mii de beculeţe şi de la sutele de lumânări aprinse în memoria lui Amza Pellea. De la troiţa din parcul central (singurul, de altfel) s-a pornit în şir oltenesc, cu lumânări, spre casa lui nea Mărin. Aici, un brad împodobit cu mere şi covrigi (aşa cum îi plăcea lui Amza) îi întâmpina pe băileştenii veniţi la pomenire. Slujba a fost ţinută de trei preoţi, s-a împărţit colivă, fasole bătută, prăjituri de post şi, bineînţeles, zaibăr.

Totul s-a desfăşurat în spiritul omului Amza, aşa cum îl evocă Oana Pellea: “Tata era un creştin adevărat prin faptă. El aşa trăia. În cuvântul Domnului. Trăia iubind aproapele ca pe sine. Trăia generos şi împărţind iubire. Toată viaţa lui a împărţit la toată lumea lumină şi bunătate”. Băileşteni de toate vârstele (bătrâni, tineri şi mulţi copii) au primit lumină şi, o dată cu ea, l-au reprimit în suflet pe nea Mărin.

La plecare, primarul ne-a dat de pomană câte o damigeană cu zaibăr. Şi acum, că tot veni vorba, zaibărul este singura băutură care a devenit legendară datorită unui personaj de scheci: nea Mărin. Vă mai amintiţi?: “... Şi cum vorbeam io cu Sucă, unu’ care se suisă la Piatra-Olt îmi băgă cotu-n damijană. Mă, frate-miu, ş-avea un palton frumos, o culoare aşa deschisă... Să prinsă zaibăru’ de ia, minune mare! Îi făcu mâneca neagră, ce mai! Începu un scandal!... Ce mă fac io, zâcea ăla cu paltonu’ ăl nou... ce vin ie ăsta?... Iasă la curăţat?... Zaibăr, zâc io, şi iasă de ieşit, da’ numa’ cu foarfeca! Ce vorbă-i asta?, zâce iel. Românească, zâc io. Pă’ atunci, ce fac? Îi faci altă mânecă, zâc io. O să-mi plăteşti paltonul, zâce iel. Pă’ di ce, zâc io, ce tu-mi plătişi vinu’? Pă’ ce, io sunt de vină? Da’ ce, io, io detei cu damijana-n dumneata sau dumneata deteşi cu cotu-n damijană? Pă’ dacă ie-nghesuială!, zâce iel. Şi ce, înghesuiala o făcui io? Pă’ di ce nu staţ acasă?, zâce omu’. Nici în ajunu’ Anului Nou nu vă potoliţi! Pă’ matale di ce nu stai acasă? Lasă, nu mi-o mai întoarce, zi mai bine ce fac cu paltonu’, că nu mai am stofă să-i schimb mâneca! Zic: Îmi daţi mie adresa şi vă aduc io o damijană cu vin. Ce să fac cu iel, zâce omu, ca io nu beau vin negru. N-are nimic, zâc io, vă aduc io o damijană, o vărsăm într-o căldare şi băgăm paltonu să-l scoatem la o culoare, că alt leac nu ezistă! Zaibăru’ n-are moarte, auz?...”.

FĂRĂ SCĂPARE. Acesta este zaibărul pe care nici Uniunea Europeană, nici NATO, nici ONU, nici extratereştrii din politică nu vor putea să-l interzică! El este rezistent şi aparţine băileştenilor! Este “singurul vin stors nu din struguri, ci din casa de bani”, cum spunea nea Mărin într-un scheci din 1979.

Venirăm şi plecarăm din Băileşti cu “otomobilu’”, nu cu “trinu’”, ca să prindem Anu’ Nou, fără emoţiile lui nea Mărin. Plecarăm din timp, că nu se ştie niciodată ce ţi se poate întâmpla cu oltenii la ei acasă. Ba un zaibăr, ba o azmă (pâine nedospită, azimă, care, paradoxal, la Băileşti este anagrama numelui Amza), ba o paporniţă de bancuri.  

“Dacă apucarăţi să beţi zaibăr din Băileşti, nu mai aveţi scăpare! O să veniţi mereu acasă la nea Mărin”, ne-a spus primarul Costel Pistriţu după ce ne-a pus în portbagaj damigenele cu vopsea de palton.

P.S.
În fiecare iarnă de Anul Nou, nea Mărin şi Veta veneau la Bucureşti cu “trinu’”, să-i ducă plocon lu’ naşu’ Pantelică. Toate peripeţiile acelui drum nesfârşit, care părea că se continuă de la an la an, le-am ascultat şi le-am văzut cu toţii la toate revelioanele tv. Scheciurile lui erau mai gustoase decât sarmalele, mai persistente ca zaibărul şi la fel de profunde ca proverbele. Ne este dor să petrecem un revelion cu nea Mărin. Ne este dor de paharul cu zaibăr pe care Amza îl închina, urându-ne cam aşa: “Şi acum, fraţilor, în prag de Anu’ Nou, vă zic din inimă sănătate, spor la muncă, fericire şi pace, că-i mai bună decât toate! La anul şi la mulţi ani!”

NEA MĂRIN-ISME
DVD-ul de Colecţie conţine cele mai bune scheciuri cu îndrăgitul personaj care se trage din Băileşti: “Nea Mărin de Revelion” (1979), “Nea Mărin şi adeverinţa” (1977), “Nea Mărin şi bomboanele” (1973), “Nea Mărin şi aeroplanul” (1980, cu participarea actriţei Mariela Petrescu), “Nea Mărin între Sucă şi Sache” (1975), “Nea Mărin şi omul care a făcut un ou” (1972, cunoscut şi sub numele de “Gura lumii”), “Nea Mărin şi putina” (1976), “Nea Mărin şi serialul poliţist” (1976), “Nea Mărin şi biletul de odihnă” (1971), “Nea Mărin şi iarna” (1973), “Nea Mărin şi farmecele” (1978, cu bis despre “Cum vorbesc oltenii”), “Nea Mărin şi blocurile din Bucureşti” (1971), “Nea Mărin şi năzbâtiile lui Sucă” (1972), “Nea Mărin la mare” (1971).

SĂ STEA LA TAINĂ!
Fraţilor, da’ cum nimeri zaibăru’ la băileşteni? Există o explicaţie, zâc! “Soiul franţuzesc, Seibel, a ajuns în Germania după marea filoxeră. Pe la Băileşti a venit în jurul anilor 1900. La ambiţie, toţi băileştenii şi-au pus acest soi, şi aşa a ajuns să fie cel mai bine cultivat în această zonă” – spune primarul Costel Pistriţu. Însă Amza Pellea i-a dat acel “suflu” care l-a făcut celebru. “Fiecare familie din Băileşti face cam 1.000 de litri de zaibăr în fiecare toamnă şi sunt aproximativ 7.000 de familii. Chiar şi băileştenii care stau la bloc au propria producţie de vin, fiindcă lucrează în parte via cu oamenii care au pământ, dar care nu mai pot lucra suprafeţe mari, fiindcă-s prea bătrâni sau bolnavi – mai spune primarul. Această băutură a fost cea mai ieftină pentru omul de rând, a ţinut foarte bine în timp, neavând nevoie de un tratament special. La un moment dat s-a descoperit că are un conţinut ridicat de tanin, ceea ce ar fi fost cancerigen. Mai apoi, oamenii de ştiinţă să descopere că taninul este anticancerigen.”

Pe vremea când Amza Pellea era mic, oltenii scoteau garniţa (găleata) cu zaibăr la poartă şi cu o droghiţă micuţă stăteau la taină. Costel Pistriţu le-a dat localnicilor un brad frumos, pentru a sta la taină cu nea Mărin şi a gusta din zaibărul lor. Băileştenii ştiu foarte bine că are şi strugurele metehnele şi dichisurile lui, că nu se face după ureche. De aceea zaibărul e zaibăr, şi oricine poate face vin, dar numai oltenii din Băileşti cunosc taina zaibărului. Zâc!

“Tata era un creştin adevărat prin faptă. El aşa trăia. În cuvântul Domnului. Trăia iubind aproapele ca pe sine. Trăia generos şi împărţind iubire. Toată viaţa lui a împărţit la toată lumea lumină şi bunătate”
Oana Pellea

“Avea Amza un extraordinar lipici la public. Firesc, popular, stătea de vorbă cu orice om aflat într-un magazin sau pe un trotuar. Nu pregeta să spună o snoavă sau să povestească o întâmplare în faţa unor români necunoscuţi lui, tăifăsuia cu ei zece minute, de parcă ar fi fost verişorii din Oltenia.”
Sergiu Nicolaescu