Partitura prieteniei

A fost o excelentă profesoară de canto, pian şi improvizaţie. A predat în ţară înainte de 1989, iar apoi, în Belgia, a ocupat catedra de jazz vocal de la Brussels Royal Conservatory.

Cristina Vlaşin a avut şansa să fie una dintre elevele Ancăi Parghel şi chiar să cânte împreună cu aceasta. Poetul Gelu Vlaşin, soţul Cristinei, este cel care le-a făcut cunoştinţă celor două interprete de jazz. "Am întâlnit-o pe Anca Parghel în primăvara anului 2007, după un concert pe care îl susţinuse în  Green Hours, la Bucureşti", îşi aminteşte Cristina. "Gelu Vlaşin îmi făcuse atunci cunoştinţă cu ea, am făcut poze şi a rămas să o sun şi să stabilim o întâlnire la ea acasă. Deşi o ascultasem înainte, m-a frapat naturaleţea cu care cânta, felul ei de a fi pe scenă. Îţi lăsa impresia că ceea ce reuşeşte ea să facă e atât de simplu şi că şi tu poţi să faci, şi tu poţi cânta la fel." Cum Anca şi Cristina se simţeau pe aceeaşi lungime de undă, prietenia s-a înnodat repede. La fel şi colaborarea. "Nu era greu să o îndrăgeşti din tot sufletul pe Anca Parghel, să te lipeşti de ea şi să nu-ţi mai vină să-i dai drumul. Era plină de viaţă, zâmbea şi râdea încontinuu. Te molipsea cu buna ei dispoziţie. De fiecare dată când mergeam la ea acasă mă simţeam într-o altă lume." Relaţia lor a fost una extrem de preţioasă pentru Cristina Vlaşin. Raporturile profesoară-elevă erau libere, creative, substanţiale: "A fost un muzician de o complexitate desăvârşită, de la care am învăţat în câteva luni mai mult decât am învăţat în şcoală. Era dedicată complet muzicii. Avea un ambitus vocal impresionant. Vocea ei îmi amintea atât de Ella Fitzgerald, cât şi de Nina Simone. De la concertele Ancăi Parghel nu-ţi mai venea să pleci. Te capta cu totul, te transpunea într-o altă dimensiune prin vocea şi interpretarea ei. Cântam tot timpul împreună, ne jucam. Făceam improvizaţie pe diverse teme. Chiar îmi aduc aminte că prima temă pe care am făcut improvizaţie a fost «Autumn Leaves» - a fost impresionant. Ne potriveam foarte bine din punct de vedere vocal, asta se poate asculta în duetele pe care le-am făcut împreună, «Romance de barrio» sau «Flores del alma».  Mi-a spus că noi două trebuia să ne întâlnim, că aşa a fost aranjat acolo, undeva, într-o altă dimensiune. Era o persoană foarte credincioasă şi înainte să plec la Madrid mi-a spus că noi două avem multe lucruri de făcut împreună, că misiunea noastră nu s-a încheiat. Chiar dacă fizic nu mai este, ea continuă să existe prin ceea ce a lăsat în urma ei. Reascult de multe ori înregistrările pe care le făcusem la orele de canto şi de fiecare dată descopăr ceva nou de învăţat".

 

Dincolo de limite

"Ne-am cunoscut în anul 2000, cu ocazia unui interviu pentru o publicaţie culturală. M-a fascinat felul în care-mi vorbea despre muzică şi despre cei doi băieţi, Ciprian şi Tudor. Îmi crea senzaţia că întreg universul îi aparţine şi că dintr-o dată lumea cu tumultul ei s-a oprit pentru câteva clipe. Întotdeuna am considerat-o pe Anca Parghel cea mai importantă voce din muzica jazz românească nu atât pentru capacitatea ei artistică de excepţie, cât mai ales pentru modul în care a reuşit întotdeuna să-şi depăşească propriile limite", afirmă Gelu Vlaşin, poet.

 

O prezenţă de-a dreptul energizantă

"Îmi amintesc fiecare moment pe care l-am petrecut în preajma Ancăi Parghel pentru că prezenţa ei era de-a dreptul energizantă. Îmi vorbea la un moment dat despre Bucovina, pământul natal, şi despre miracolele care se petrec în zona «Pietrelor Doamnei» din Rarău, despre Tuntu - Ioan Baciu Junior, cel care i-a schimbat destinul propulsând-o în lumea jazz-ului, despre cum s-a îndrăgostit prima dată, la vârsta de 14 ani, de pictorul Virgil, care avea să devină mai târziu tatăl celor doi copii, Ciprian şi Tudor. I-am promis că o să scriu o carte care va avea un titlu inspirat din discuţiile purtate şi-o să mă ţin de cuvânt. Anul acesta o să apară cartea intitulată «Energiile cosmice» - o carte în care Anca are un capitol important şi pe care o voi lansa şi la Madrid, cu sprijinul pictorului Romeo Niram, a fotografului Bogdan Ater, a doctorandului în filosofie Mario Barangea şi a tuturor prietenilor din Espacio Niram - unde au loc expoziţii, simpozioane, recitaluri de jazz sau poezie pentru românii din diaspora", spune Gelu Vlaşin, preşedintele Asociaţiei Dialog European, Madrid.

 

Dialoguri multiculturale

 "Aş putea spune fără nici o umbră de îndoială că relaţia mea cu Anca Parghel a fost încă de la bun început o relaţie de prietenie. Avea mulţi prieteni în lumea culturală, dar mereu mă întreba ce se mai întâmplă în zona literaturii. Simţea o nevoie acută de comunicare şi uneori experimenta făcând conexiuni între muzică şi poezie. De altfel, într-una din vizitele făcute la ea acasă m-a surprins plăcut în momentul în care a improvizat o linie melodică pe unul din poemele mele din cartea «Tratat la psihiatrie»", conchide Gelu Vlaşin.