Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un personaj extrem de ludic, care a dispărut intr-un mod bizar. E o taină care nouă, pămăntenilor, nu ne este dat s-o inţelegem... Horaţiu Mălăele s-a legat de Anda Călugăreanu cu tot ceea ce făptura lui avea mai bun. Două suflete care vibrau intru frumu-seţea artei. "Am cunoscut-o cănd ea era cine era, iar eu, Horaţiu Mălăele, un nimeni. Eram uimit de performanţa ei şi de cea a lui Dan Tufaru şi a lui Florian Pittiş. S-a intămplat să ne intălnim in anturajul lui Toma Caragiu. Cu Anduţa am legat o prietenie de nedesfăcut. Chiar dacă, la un moment dat, viaţa ei s-a rătăcit puţin", spune Mălăele.Â
TENACITATE. Chiar cu riscul de a părea patetic, Horaţiu o "imbracă" pe Anduţa cu cele mai fine şi mai alese vorbe pe care le deţine in "garderoba" sa. "Am cunoscut-o foarte bine şi, intr-un fel, am şi dreptul să vorbesc astfel despre ea. A fost un om de o tenacitate fenomenală, cu o carismă incredibilă. Un personaj extrem de ludic. I-a plăcut să trăiască, să se joace. Totodată, avea o seriozitate şi un profesionalism cu totul şi cu totul ieşite din comun. In micile noastre recreaţii, ne-am permis nişte căntecele prin televiziune, care au rămas in bagajul meu sentimental, dar şi in conştiinţa sentimentală a publicului. Eu fiind declarat afon, mi-a fost extraordinar de greu să particip la crearea unui căntec alături de o mare artistă. Era o bună parteneră, dar eu tot un mare afon eram! S-a creat un conflict sonic caraghios... Ne jucam...", işi aminteşte fostul partener de scenă (şi de viaţă) al Andei Călugăreanu.
GREU DE DECRIPTAT. A fost o pierdere grea din cercul său de prieteni şi din angajarea sa in relaţiile cu oamenii. "A fost o dispariţie bizară. Nici acum nu o prea inţeleg. Cum spunea Petru Creţia in momentul in care nu inţelegea anumite lucruri: «Şi in cazul ăsta e o taină. E o taină greu de decriptat de mine cu mintea mea de pămăntean». A plecat pentru că a fost chemată. A plecat pentru că acesta i-a fost rostul pe Pămănt. A plecat pentru că aşa trebuia sau pentru că a fost un accident. Nu poţi să ştii", se resemnează pămănteanul Horaţiu Mălăele.
Â
COPIL-MINUNE. Pentru Dinu Săraru, "Anda Călugăreanu a fost una dintre puţinele vedete autentice - copil-minune al muzicii şi al teatrului romănesc - din ultima jumătate de veac. Talent nativ, de excepţie, ea s-a impus şi in muzică, şi in teatru cu o maturitate surprinzătoare, la rănd cu nume mari ale domeniului, inainte cu mult de a face şi studii muzicale, şi studii teatrale. A intrat in conştiinţa publică aureolată de o fermecătoare, neistovită adolescenţă intemeiată o dată cu harul, pe o sinceritate a exploziei artistice cuceritoare. A fost partenera de visuri şi de căntec a unor generaţii intregi, cultivată de compozitori şi de regizori la fel de dăruiţi, care i-au incredinţat partituri de excepţie, iar publicul de toate vărstele a imbrăţişat-o mereu cu o căldură pe care puţini artişti profesionişti au cunoscut-o. Iată şi argumentele care m-au condus la invitarea Andei Călugăreanu la Teatrul Mic, in distribuţia spectacolului «Mitică Popescu», musicalul lui Nicu Alifantis după piesa cu acelaşi nume de Camil Petrescu. Impreună cu Mitică Popescu a cucerit Sărindarul, iar discul cu muzica spectacolului, in interpretarea lor, s-a transformat fulgerător in best-seller muzical naţional, la postul de radio care numai ora exactă nu o dădea intr-o vreme, neinsoţită de melodiile reprezentaţiei de la «Mic». A fost intr-adevăr un copil-minune in muzică şi in teatru, nu insă din stirpea celor de azi, care pier prematur, pănă la apusul soarelui, ca fluturii de varză toamna. Ea a fost şi a rămas in ochii noştri aidoma acelui buchet parfumat de lăcrămioare, care ne lasă să credem că primăvara e singurul anotimp pe pămănt".
Citește pe Antena3.ro
DRĂGĂLAŞA. Adrian Daminescu işi aminteşte cu drag de Anda Călugăreanu. "A fost o colegă extraordinară, un talent fantastic. A plecat dintre noi mult prea devreme, lăsăndu-ne mai săraci. Ştiu că avea un chist, vechi de căteva luni, care a răbufnit dintr-o dată. Nu mi-a spus nimic din ce se intămpla, era un om discret, chiar introvertit, armeancă, la fel ca mine. Foarte cuminte, nu dădea prilej de bărfe şi scandaluri. Trăsăturile ei cele mai evidente erau profesionalismul, seriozitatea şi drăgălăşenia. Era tare dulce, o femeie extraordinară", a spus căntăreţul. "Puţini ştiau că de fapt exista o deosebire intre Anda cea de pe scenă şi Anda cea din spatele scenei. Se vedea că Anda trăieşte pentru lumina reflectoarelor. Acolo putea fi oricine voia. Acolo era fantastică şi işi putea duce existenţa arzănd. In spatele scenei era mai tristă, dar cu toate astea nu te lăsa să simţi problemele ei. Nu-i impovăra pe alţii cu suferinţele şi dezamăgirile trăite. Am fost foarte supărat la moartea ei, de parcă pierdusem un mod de viaţă firesc şi bun", a mai adăugat artistul.
Lacrimi şi prietenie
"Se spune că este foarte greu să vorbeşti despre tine, pentru că aştepţi aprecierile celor din jur", incepe Monica Ghiuţă povestirea despre Anda, prietena ei de suflet, "dar mie imi este foarte greu, şi chiar am lacrimi in ochi găndindu-mă că vorbesc despre Anda, despre prietenia mea cu ea, despre colega mea de cabină. Atunci cănd un prieten te roagă nu există ziua de măine⦠Odată, mama mea avea nevoie de un medicament care nu se găsea decăt la impetuoasa farmacie a Spitalului numărul 10, şi Anda m-a ajutat, avănd acolo pe cineva. Nu voi uita asta". (Loreta Popa)
Â
Prietenul adevărat vine cănd toţi ceilalţi pleacă
"Această dragoste a Andei faţă de mine nu am să o pot uita niciodată", spune Monica Ghiuţă. "Prietenul este acela pe care il poţi suna la ora 4 dimineaţa. Eu am primit la 15 august un telefon la ora 4 după-amiaza, de la Mitică Popescu, prieten, actor deosebit şi un suflet mare, anunţăndu-mă că ea nu mai este. Prietenul adevărat vine cănd toţi ceilalţi pleacă. Am căutat mult prietenia ei. Am in faţa mea discul Andei, pe a cărui copertă poartă o rochie roşie, roşul era culoarea ei preferată. O privesc acum şi ii văd ochii de veveriţă, intotdeauna găndea mai mult decăt putea exprima, era scotocitoare, scormonitoare de fel. Mi-a scris atunci: «Pentru Monica Cotorbette, aşa mă gratula ea pe mine, pupături şi iubirea mea. Anda Călugăreanu, 22 august 1987». La 16 august a fost ziua de naştere a tatălui meu şi m-am dus la cimitir ca să fiu alături de el. Bineinţeles că nu am putut să nu trec pe la Anda, pe la Fory Etterle, la pleiada enormă, pănă la mormăntul lui Pittiş, al lui Giugaru, al lui Florin Vasiliu, Gina Patrichi, al lui Amza, al lui Jean Lorin Florescu, Vasile Niţulescu. Mi-am reincărcat amintirile pentru fiecare. Cu fiecare am lucrat sau am impărţit gănduri, replici, emoţii, iubire. De multe ori şi scăntei." (Loreta Popa)
La gura unui şemineu
"Era de o generozitate extraordinară, un om vesel, spunea bancuri, incărcate de frica inspăimăntătoare de a face inchisoare, avea curajul răspunderii", povesteşte Monica Ghiuţă. "Anda l-a infruntat pe Adrian Păunescu, care a pedepsit-o la Cenaclul Flacăra pentru că-şi permitea să cănte in limba franceză. Era un om modern. Işi dorea să joace table alături de soţul ei, Alexandru Medeleanu, la gura unui şemineu. Şemineuri care erau caloriferele ingheţate ale caselor noastre, inţepenite şi ingheţate ca lespezile de mormănt sub care zac cei trei colegi care au făcut asemenea spectacole." (Loreta Popa)
"A fost intr-adevăr un copil-minune in muzică şi in teatru, nu insă din stirpea celor de azi, care pier prematur, pănă la apusul soarelui, ca fluturii de varză toamna. Ea a fost şi a rămas in ochii noştri aidoma acelui buchet parfumat de lăcrămioare, care ne lasă să credem că primăvara e singurul anotimp de pe pămănt"
Dinu Săraru
"Am cunoscut-o de pe vremea studenţiei, cănd ea era cine era, iar eu, Horaţiu Mălăele, un nimeni. Eram uimit de performanţa ei şi de cea a lui Dan Tufaru şi a lui Florian Pittiş. S-a intămplat să ne intălnim in anturajul lui Toma Caragiu. Cu Anduţa am legat o prietenie de nedesfăcut. Chiar dacă, la un moment dat, viaţa ei s-a rătăcit puţin"
Horaţiu Mălăele
"A fost o pierdere grea din cercul meu de prieteni şi din angajarea mea in relaţiile cu oamenii. A fost o dispariţie bizară. Nici acum nu o prea inţeleg. Cum spunea Petru Creţia in momentul in care nu inţelegea anumite lucruri: «Şi in cazul ăsta e o taină. E o taină greu de decriptat de mine cu mintea mea de pămăntean»"
Horaţiu Mălăele
