Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Căt de greu trebuie să fie oare să păstrezi o scrisoare numai in inimă? Şi să i-o transmiţi cuiva care nu te mai poate auzi?
Căt de greu trebuie să fie oare să păstrezi o scrisoare numai in inimă? Şi să i-o transmiţi cuiva care nu te mai poate auzi?
Â
Harul e floare rară in zilele noastre. Apare cănd şi cănd, iar cei asupra cărora se pogoară capătă o strălucire aparte. "Aurelian Andreescu suferea o transformare magică atunci cănd se urca pe scenă. Deşi avea un defect de vorbire, cunoscut de toată lumea, de altfel, in clipa in care era acolo sus şi incepea să cănte, această problemă dispărea ca prin minune. Atunci iţi dădeai seama de geniul său. Se transfigura complet, părea că are noi puteri, că trăieşte prin asta", spune Mihaela Mihai. Artista nu poate uita un gest care a ajutat-o intr-o perioadă dificilă. "Aurelian a fost singurul dintre colegii mei care nu a ezitat să-mi trimită felicitări la toate sărbătorile posibile. Eram in exil la Paris, bolnavă la un moment dat, printre străini, mi-a fost foarte greu, aveam nevoie de sprijin. Cu toate că devenisem «persona non grata» pentru regim, el nu s-a ferit, ca alţii, să păstreze legătura cu mine şi să şi recunoască asta. Marele meu regret, legat de acea perioadă, a fost că nu a ajuns acolo, să mă viziteze." Pe Mihaela Mihai a impresionat-o şi gentileţea lui Aurelian Andreescu. "In 1971 am luat Cupa Europei la concursul de la Knokke, din Belgia. Aurelian s-a prezentat ca un gentleman desăvărşit, atent. Nu era o poză, nu făcea asta ca să impresioneze, ci pur şi simplu aşa era el. Avea un umor innăscut, spontan, ne simţeam mereu bine in preajma lui. Avea, pe lăngă extraordinarele calităţi vocale, şi o sensibilitate deosebită. Mi-a fost mai mult decăt un prieten, mi-a fost ca un frate mai mare."
Â
PRESIMŢIREA. "Cu puţin timp inainte de a muri, am avut un soi de presentiment", spune Mihaela Mihai. "Chiar mă obseda ce se putea intămpla acestui om deosebit, mi-era teamă de ceva neştiut. De aceea mă hotărăsem să-i scriu căt de mult a insemnat el in viaţă mea, căt a contat pentru mine onestitatea sa. Regret că n-am apucat să aştern acea scrisoare pe hărtie. Dar o păstrez mereu in mine, face parte lăuntrică din fiinţa mea, e de fapt amintirea pe care i-o port."
COLOANĂ VERTEBRALĂ. "Există din ce in ce mai puţini oameni marcanţi in domeniul artistic", e de părere Mihaela Mihai. "Trăim vremuri cănd harul este sistematic temut de producători, pentru că deranjează. Generaţia mea de artişti tocmai prin asta s-a selectat şi a reuşit să facă lucruri unice: prin puterea de a nu accepta orice, de a fi noi inşine. Chiar dacă nu ne-a fost şi nu ne este uşor, ne-am păstrat coloana vertebrală artistică. Azi producătorii preferă formaţiile de tineri care pot fi inlocuiţi oricănd. Eu mereu am spus: se poate găsi cineva care să cănte mai bine sau mai prost decăt mine, dar niciodată exact ca mine. Cine mă imită nu creează decăt o copie ieftină. Un artist unic, inimitabil a fost şi Aurelian. Voi fi mereu recunoscătoare că l-am intălnit."
Citește pe Antena3.ro
Â
