Chitarist original

De la concertul lui Chris Rea nu avea cum să lipsească un alt mare chitarist, respectiv Mircea Baniciu.

Mircea Baniciu ne-a împărtăşit din părerea sa despre concertul lui Chris Rea de la Bucureşti, la 6 februarie. "În primul rând m-am întâlnit cu foarte mulţi prieteni la intrare şi uitându-ne în jur am constatat că sunt mulţi din generaţia noastră. Tineri trecuţi de 30 de ani... M-a bucurat pentru că am văzut foarte multe feţe pe care nu le-am mai văzut de foarte multă vreme.

Pe de altă parte, concertul mi s-a părut extraordinar de curat şi cu mult bun simţ făcut. Începând cu Paul Casey, băiatul acela drăguţ irlandez, care avea un sunet de chitară excepţional, care a făcut linişte în sală, jumătate de oră, într-un mod absolut frumos. Chiar nu am cuvinte care să descrie acest lucru. A dovedit profesionalism şi aş putea spune ştiinţă. Era un băiat care a acompaniat după aceea tot concertul, era în dreapta lui Chris Rea.

A fost cumva trimis la înaintare, dar a făcut faţă cu succes. Mi-am adus aminte astfel de primele concerte cu Phoenix, în care eu cântam folk, cam jumătate, trei sferturi de oră, la începutul concertului, urmând ca după aceea să intre toată lumea în scenă. Exact aşa se întâmpla la începutul carierei mele, începusem ca folkist, nu ca solist vocal într-o trupă, nici nu prea mă interesa ideea asta.

SLIDE GUITAR
Concertul a fost foarte curat, foarte profesionist. Un sunet excepţional, chiar le spuneam prietenilor mei că nu ai nevoie de multe, cu un minimum de scule se poate scoate un sunet excepţional. Aţi văzut probabil că nu aveau maldăre de boxe pe scenă. Chitara lui este un model... crack, un model foarte vechi, cântă, pe David Gilmore l-am văzut folosind modelul acesta, o chitară pe care ei o folosesc special pentru slide. Dacă erai curios şi, mai ales, dacă ai fi avut un binoclu, ai fi văzut un tub de sticlă pe degetul mic.

Modul acesta de a cânta vine de la cei care cântau la havaiană. De metal sau sticlă. Chiar şi cu o sticlă se poate cânta pe corzi, Gyuri Pascu face asta foarte bine, este expert. Ia o sticlă de bere şi face câte un solo de murim toţi. Vocea mi s-a părut extraordinar de bine mixată şi chiar m-am uitat, pentru că am stat în spate, să văd dacă era vreun inginer de-al nostru. Nu era de-al nostru. Tocmai asta cred că a caracterizat concertul, modestie şi profesionalism.

Sunt fan Chris Rea de cel puţin 20 de ani, de la începuturile lui. Muzica lui este foarte apropiată de mine. Lumea s-a încălzit abia la sfârşitul concertului. Mi s-a părut un tip extrem de timid şi poate timiditatea asta să vină în bună măsură şi din cauza bolii lui. Am un DVD în care se arată din culise secvenţe, unde el explică celor care urmau să vadă DVD-ul că este un om bolnav. Ştiu că a avut mari probleme cu pancreasul, lua câte un pumn de pastile înainte de spectacol.

Se zvonea că are şi cancer. Mi-a fost teamă să nu vedem un om bolnav, căzut, care să nu fie în măsură să susţină un concert. Mai ales după ce am văzut pauza aceea după Casey m-am temut să nu cumva să se fi îmbolnăvit. Să fi intervenit ceva, mai ales că era viscol afară. Ei vin din Irlanda, unde chiar spunea Paul Casey că nici la ei nu este aşa de frig ca la noi.

Rea nu cântă blues, se inspiră din muzica blues, dar el este un chitarist foarte original. Îl compar cumva cu David Gilmore sau Mark Knopfler, sau cu Eric Clapton... Mi-am luat deja bilet la concertul lui la Bucureşti. Vocea este originală, sunt chitarişti care cântă foarte bine, dar la el vocea este cea care îi conferă originalitate şi cântecele, sunt foarte frumoase, generos construite armonic. Ţi-e drag să le reasculţi. Publicul ştia toate melodiile. Pe acel DVD de care vă spuneam, publicul a fost foarte rece şi chiar mi-am dorit ca la noi să nu fie aşa.

La Bucureşti, publicul a fost cald. Se vede că avem un public generos. L-au susţinut tot timpul, s-a deschis şi el apoi. Sunt convins că este un tip generos, care nu s-a dat în lături de la multe lucruri în viaţă", a încheiat Mircea Baniciu.