Florea Băsaru - Vioristul pus pe glume

Florea Băsaru. Cel mai mare viorist pe care l-au dat Clejanii. I se mai zicea şi Nebunu sau Florea al Stanii. Uneori era alintat admirativ Florea Cioacă.

Florea Băsaru. Cel mai mare viorist pe care l-au dat Clejanii. I se mai zicea şi Nebunu sau Florea al Stanii. Uneori era alintat admirativ Florea Cioacă.

Cine l-a cunoscut spune că era nu numai un om talentat, ci şi un bărbat frumos. Ion Moţoi, fiul lui Gheorghe al Fiţii, spune despre el: "Eu il ştiam de mic. Arăta bine, era un om inalt, la 1.80". Pentru că l-a cunoscut şi ea, Cornelia, soţia lui Ion, adaugă: "Era un mare lăutar dar şi un mare crai". Portretul lui Florea al Stanii este creionat cel mai bine de cei care l-au văzut şi ascultat. Ion Moţoi: "Ca om, era extraordinar. Dar mai ales era un violonist foarte bun. A ales să cănte cu tata (Gheorghe Moţoi - n.r.) pentru că şi tata era cel mai bun solist vocal din Clejani. Au făcut impreună o formaţie in care l-au luat cu ţambalul pe Petre Manole şi cu acordeonul pe Gică Ion Culae. Era cea mai bună din Clejani".

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

GLUMEŢ. Marin Părvan, primarul Clejanilor şi fostul director al căminului cultural al comunei, un admirator al muzicanţilor, şi-l aminteşte pe Florea Băsaru ca pe unul dintre cei mai vivace oameni pe care i-a cunoscut. "Era născut la Purani, pe lăngă Siliştea. Exista pe vremuri principiul ăsta de alipire la locurile unde erau lăutari buni. Era firesc să fie aşa. Unii il comparau pe Băsaru cu Florea Cioacă pentru că era era un viorist foarte bun. Era foarte cumsecade, respectuos, dar pus mereu pe şotii. Imi amintesc că odată am fost chemaţi la Olteniţa la o căntare oficială şi ne-am dus cu un camion descoperit. Sufla un vănt puternic şi ne-a mai apucat şi o ploaie de toată frumuseţea... Aveam de mers vreo sută şi ceva de kilometri! Oamenii nu ştiau cum să-şi adăpostească instrumentele mai bine. Unii le-au băgat pe sub haine, in săn. Dar ce să facă ăla cu contrabasul? Şi Florea se ţinea de glume… Cănd am ajuns acolo ii spune lui Ion Manole, unul dintre lăutarii cu o voce extraordinară: Mă, dacă n-o cănţi p’aia cu «Protopop, de-i protopop»", la intoarcere să dea Dumnezeu incă o ploaie să te ude, să te facă leoarcă!". Mereu făcea glume!

IN PIELEA GOALĂ. Ion Moţoi ne-a povestit şi el despre felul glumeţ al lui Florea Băsaru. "La petrecerile unde cănta făcea numai năzbătii. Să vă povestesc o intămplare. La nunţi era inainte un obicei numit «capra». Se juca pănă in luarea darului la masă. Cineva se deghiza in «capră» işi punea pe el o pătură care inchipuia pielea animalului, iar naşul mare sau socrul trebuia să cumpere pielea după ce se juca. In general, «capra» o făcea nea Florea Băsaru. La o nuntă aici, in Clejani, chiar la fiica preşedintelui de CAP, ce-i trece prin cap lu’ Nea Florea… S-a dezbrăcat de tot, fără să ştie cineva, şi a pus pătura pe el. Cănd au tras de pătură ca să-i dea adică pielea caprei celui care a cumpărat-o, nea Florea a rămas in pielea goală!".

Dumitru Baicu "Cacurică", alt lăutar vestit al Clejanilor, işi aminteşte că Băsaru ii vrăjea pe toţi cu vioara lui: "Dacă se aşeza lumea la masă şi incepea Florea să cănte, nu mai mănca nimeni, toţi rămăneau cu măncarea in lingură ascultăndu-l!". Uneori chiar socrii dacă vedeau că a venit la nuntă mai mulă lume decăt s-au aşteptat, ii cereau lui Florea să cănte mai multe căntece indrăgite de meseni pentru ca ei să uite să mai mănănce.Â

MĂRTURII. Date biografice despre Florea Băsaru, furnizate de el insuşi, la 17 iulie 1955, am găsit in arhiva Institului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu" din Bucureşti. Culegătorul a fost etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, care a şi scris o carte despre lăutarii de la Clejani.Â

Aflăm că Băsaru s-a născut in 1915. A inceput să inveţe vioara la 9 ani, de la Ivan Bălan, dar şi de la Mitică al Floarii şi Ştefan Pisoi. "Dar cel mai mult am invăţat de la Ivan Bălan. Am fost şi pe la Găşteşti după el. El mă lua in braţe şi-mi arăta. Aşa suflet ca ăla...", sunt vorbele vioristului consemnate de Ciobanu. "Am invăţat la el pănă la etatea de 19 ani. Pe urmă, cănd am inceput să-mi căştig existenţa, am plecat de la el. Prima dată am ieşit la căntare cu Ilie Cimpuloi. După aia am căntat cu Marin Neacşu, cu Florea Neacşu. Am umblat sectoru’ ăsta al nostru toată Vlaşca. Şi Ilfovu’, şi Bucureştiu’, şi Tiliormanu’ am căntat. Am mers şi păn’ Bolintin pănă in direcţia Ciocăneşti. Pe Tiliorman am fost pănă la Ciolăneşti Negreni, Şopărleşti, Siliştea Gumeşti, Mărşa Broşteni. Inspre Giurgiu am fost pănă la Giurgiu, şi de acolo am fost la Slobozia. Am căntat o nuntă tocmai la Pruntu-Belu, Frăteşti, Comana. Şi-acuma mă mai duc p-acolo că s-a ivit copii d-ăştia tineri, mai iau căte ceva de la ei, le mai dau şi eu căte ceva", i-a povestit Băsaru muzicologului care a făcut cercetări la Clejani in două rănduri.

Virtuoz cum era, Băsaru cunoştea orice tip de muzică, mai veche sau mai la modă. Insă lui ii plăcea să cănte mai mult muzica bătrănească. "Ţărăneşti imi place mie, naţionale. Alea imi place mie şi numai după alea mă bat. Tangouri nu cănt nici dă frică. Imi place muzica, da’ nu cănt; eu naţionale cănt", a spus vioristul. A căntat pe oriunde i se cerea şi ii convenea preţul, dar "numai la joc, pentru băuţi n-am căntat". Se pare că aceasta este o caracteristică a lăutarilor care se respectă. Nu le plac oamenii beţi. Numai cei a căror voie bună depindea şi de căntarea lor. A murit in 1986, la 71 de ani. Dorinţa lui era să fie dus la groapă in maşina lui Ion Moţoi la care ţinea foarte mult. Şi voia i-a fost indeplinită, fiind inmormăntat ca un lăutar adevărat cu tot respectul celor care l-au conoscut.

Nunţi de lăutari

Lăutarii sunt şi ei oameni. Se insoară şi fac nunţi. Lor cine le căntă? "Nunţile de lăutari erau mai restrănse. Veneau doar neamurile celor două părţi. După 1950 au inceput să aducă şi ei alţi lăutari. A fost Toni Iordache aici, Ilie Udilă, George Udilă... Mieluţă Iordache. Pănă in ’50 nunţile erau mai restrănse la lăutari, pentru că ei nu aveau un nivel de viaţă prea ridicat. Nu cereau foarte mult cănd erau chemaţi să cănte, mai ales la nunţi, ba chiar erau ingăduitori", explică primarul Părvan despre nunţile lăutarilor.

A căntat şi in cărciumile din Bucureşti

Vioristul Florea Băsaru nu a căntat numai la nunţi sau hore din Clejani, imprejurimi sau in alte judeţe. El a căntat şi la Bucureşti, fiind solicitat la tot felul de ocazii deosebite. A căntat la cărciumi sau "prăvălii", cum le numea el. Iată ce aflăm din acelaşi document: "Am căntat şi la Bucureşti, prin Rahova, la Cioculeţ - Caraivan, ii spunea lui, da’ George il chema pe el - vreo două luni de zile. Săptămăna aceea m-am mutat la Virtej, la Mitrică; eram angajat cu anul acolo. Am căntat un an. Pe urmă am fost la Chiriac, la Clinceni, fro zece, cinşpe sărbători. La Poieni, la Prăjitu, fro zece-douăzeci dă sărbători. Aici am căntat la Niculaie Circiumaru şi la Mişu Stoenescu, şi la Marin Dovleac. asta e fecioru lu Naie Brutaru. Am căntat şi la Ghiţă Ionescu, in faţa sfatului. La Găşteşti, la Ghimpe, cănd aveam fro douăzeşidoi dă ani, douăşpatru ani. Intr-un an căntai la zece negustori, că nu-mi da bani, şi-atunci plecam sau dacă imi da unu mai mult, plecam. Intr-un an căntam şi la douăzeci dă negustori".

A fost un muzicant sărac

Florea Băsaru a făcut armata la "cinci Vlaşca", in treizeşiopt. A mers şi la război, "atăt in răsărit, căt şi la apus, pănă la Burno (Brino). Am făcut şi la douăşitrei infanterie, la Călăraşi, cu ei am fost la Burno". De pe urma războiului l-au improprietărit cu un hectar de teren. A fost analfabet. A avut cinci copii. Cu toate că avea destule surse de căştig de la căntările la care se angaja, Băsaru a trăit in sărăcie. Ion Moţoi işi aminteşte: "Era foarte sărac. Tata era mai instărit, pentru că ştia ce să facă cu banii şi mama era o femeie gospodină. El nu a avut o soţie care să-l ajute, nu era prea bună chivernisitoare. El era un lăutar căruia ii plăcea să mai şi bea cănd venea acasă de la nunţi".