x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Istoric - Clejanii, vatră de lăutari

0
25 Mai 2007 - 00:00

Satul Clejani are aproape 500 de ani. Maiorul sărb Mişa Anastasievici a infiinţat aici prima şcoală de arte şi meserii. Tot in Clejani s-au născut unii dintre cei mai buni lăutari.

Satul Clejani are aproape 500 de ani. Maiorul sărb Mişa Anastasievici a infiinţat aici prima şcoală de arte şi meserii. Tot in Clejani s-au născut unii dintre cei mai buni lăutari.

Pe partea dreaptă a răului Neajlov, la 36 de kilometri de Bucureşti, in mijlocul Cămpiei Romăne este situat Clejaniul, loc cunoscut datorită generaţiilor de lăutari pe care le-a dat. Aşezarea a fost menţionată pentru prima dată in anul 1522, cănd au avut loc aici lupte intre romăni şi turci. In trecut, Clejaniul era străbătut de drumul ce lega Tărgoviştea şi Cămpulung, iar mai departe Braşovul. In afară de aceasta, prin partea de nord a comunei, la aproximativ un kilometru de actuala vatră a satului, trecea vechiul "Drum al Poştei" sau "Drumul Olacului" - "Drumul Lacului", cum ii spun localnicii, ce lega Bucureştiul de Slatina şi, mai departe, de Craiova.

HRISOAVE. Conform cărţii "Lăutarii din Clejani", de Gheorghe Ciobanu, această aşezare a fost sat de clăcaşi. Documentele arată că in anul 1538, moşia Clejani aparţinea lui "Badea dăn Clejani postelnic". Postelnicul Badea apare ca martor pe un hrisov domnesc, iar din alte acte aflăm că locuitorii satului Clejani erau "rumăni". Astfel, in hrisovul dat, in 1629, 1 aprilie, de Alexandru Iliaş "jupanului Pavlache biv vel Comis pentru stăpănirea moşiei Clejani din sud Vlaşca" se spune: "Cu mila lui Dumnezeu, eu Alexandru Voevod… dat-am domnia mea această poruncă a domniei mele cinstitului boierului domniei mele jupan Pavlache biv vel comis… ca să-i fie lui satul Clejani ot sud Vlaşca tot satul cu tot hotarul şi cu toţi «rumănii» şi cu vadul dă la moară şi din săliştea satului şi dă pretutindeni şi dă peste tot hotarul oricăt să va alege din hotar in hotar rumăni. Incă să se ştie anume: Slabu cu feciorii lui, şi Opriş cu feciorii lui, şi Călin cu feciorii lui, şi Fronea cu feciorii lui, şi Neagu fecioru lui Frăţilă cu feciorii lui, şi Mihăil cu feciorii lui, şi Cirstian sin Dragomir cu feciorii lui, şi Tudor sin Crăciun cu feciorii lui, şi Neagoie cu feciorii lui, şi Bole cu feciorii lui, şi alţi rumăni care vor fi fost de moştenire din Clejani…". Cea mai mare parte a numelor proprii menţionate se intălnesc şi astăzi la Clejani.

DEZVOLTARE. Moşia Clejani a avut 16 foşti proprietari, toţi foşti mari dregători ai Ţării Romăneşti. Clejaniul se numără printre comunele rurale vechi in care a fost infiinţată şcoală după anul 1800. In anul 1834, comisul Alecu Vilara a construit aici şcoala pe care maiorul Mişa Anastasievici a extins-o in 1853, după cumpărarea moşiei, şi a transformat-o in internat de băieţi, unde veneau să inveţe cei trimişi de boieri şi copiii celor instăriţi. Şcoala a fost transformată după primul război mondial in şcoală de meserii, care a funcţionat pănă la reforma invăţămăntului din 1948. Maiorul Mişa Anastasievici, născut in 1803 in Serbia, era un om foarte bogat. Din avuţia lui a păstrat puţin pentru el şi pentru familie, iar restul l-a dat nevoiaşilor. Sărbul s-a stabilit la Clejani la jumătatea secolului al XIX-lea. La inceput a construit un conac identic cu cel pe care l-a avut in satul natal. A ctitorit două biserici: una in Clejani, pictată in 1865 de Tătărescu, şi alta in Brănceni. Intre anii 1838 şi 1848, in tinda bisericii din Clejani a funcţionat o şcoală pentru copiii satului, cu clase şi dormitoare, pe cheltuiala filantropului. Familiile nou-formate primeau in dar de la maiorul sărb pămănt, boi şi bani. S-a săvărşit din viaţă la 27 ianuarie 1885.

Anul 1902 a insemnat pentru Clejani transformarea sa in reşedinţă de plasă, avănd judecătorie, jandarmerie, oficiu poştal. Acest lucru şi distanţa mică de Bucureşti au făcut ca Clejanii să se bucure, mai devreme decăt comunele vecine, de o pătură intelectuală care a contribuit, in bună măsură, la o rapidă schimbare a mentalităţii multora dintre localnici, precum şi la imbogăţirea repertoriului lăutarilor de aici.

LĂUTARII. Mulţi din locuitorii Clejaniului sunt "ţigani care se trag din foştii robi de pe moşiile boiereşti de aici", spune Gheorghe Ciobanu in "Lăutarii din Clejani". Singurul document cunoscut in care sunt menţionaţi ţiganii din Clejani este cel emis la 12 martie 1580 de Mihnea Voevod, domn al Ţării Romăneşti, in care intăreşte "jupanului Dragomir" stăpănirea asupra cătorva moşii, printre care şi a Clejanilor: "Şi iar să fie boiarului domniei mele jupan Dragomir dvornic satul Clejani tot, cu tot şi satul Vălcăneşti, partea Caplii, jupăneasa lui Calotă postelnicul, şi satele anume Braloştiţa şi Salcia, partea lui Calotă postelnic şi al jupănesii lui, Caplii, toată, cu tot. (…) Iar aceste mai sus zise «sate şi ţigani» să fie toate ale celui ce va rămănea viu, să se chivernisească şi să facă cu dănsele ori ce va vrea şi cum va şti şi să le dea cui va vrea (…)". Documentul de mai sus, precum şi mărturiile oamenilor mai in vărstă din comună, care afirmă că actualii ţigani sunt de mult in Clejani şi că inaintaşii lor munceau pe moşia maiorului Mişa Anastasievici, sunt argumente in acest sens. Ocupaţiile obişnuite ale ţiganilor din Clejani au fost: munca la cămp, cărămidăria, lăutăria, insă nu refuzau nici un fel de muncă.

CĂNTEC. In anul 1949, din numărul total al ţiganilor din Clejani, 78 erau lăutari. Pentru cei mai mulţi dintre ei, lăutăria era o ocupaţie secundară, baza fiind pentru cei mai mulţi munca la cămp, uneori la distanţe destul de mari. Ei căntau la vioară, cobză, ţambal, bas, acordeon şi chitară. In mod obişnuit, lăutăria a fost şi este incă o meserie ce se moşteneşte. Fiecare părinte urmărea să-şi inveţe copiii, mai ales pe băieţi, meseria pe care o practica şi el. Dacă aveau mai mulţi feciori, lăutarii urmăreau ca fiecare copil să cănte la alt instrument, pentru a ajunge, cu timpul, să-şi formeze un taraf din ai săi.

"In anul 1902, comuna a devenit reşedinţă de plasă, avănd judecătorie,jandarmerie, oficiu poştal etc. Toate acestea, alături de faptul apropierii de Bucureşti, au făcut ca Clejanii să se bucure de o pătură intelectuală care a contribuit la imbogăţirea repertoriului lăutarilor de aici"

"Lăutarii din Clejani" Gheorghe Ciobanu

Citeşte mai multe despre:   anul,   clejani,   clejani - 28 mai 2007,   feciorii

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de