x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tehnică - Cu lăutarii la fonograf

1
25 Mai 2007 - 00:00

Fonograful, primul aparat de inregistrare a sunetului, a fost una dintre descoperirile revoluţionare ale secolului al XIX-lea.

Fonograful, primul aparat de inregistrare a sunetului, a fost una dintre descoperirile revoluţionare ale secolului al XIX-lea.

In primăvara anului 1877, Charles Cros prezenta principiile inregistrării mecanice a sunetului la Academia Franceză de Ştiinţe. In toamna aceluiaşi an, Thomas Alva Edison construia in America primul fonograf. Aparatul a fost perfecţionat rapid şi, in căţiva ani, inregistrările pe cilindri de ceară erau uzuale. In 1906, doi intelectuali bucovineni, Vasile Burduhos şi Victor Morariu, inregistrează pe cilindri de ceară, la Suceava, 50 de melodii şi le transcriu. Acţiunea are loc in cadrul unui proiect de culegere a folclorului din Bucovina, promovat in 1904 de Ministerul Cultelor şi Invăţămăntului de la Viena.

In 1907, Pompiliu Pirvescu, cu sprijinul financiar al Academiei Romăne, inregistrează fonografic 63 de melodii de joc din Dobrogea transcrise de profesorul C.M. Cordoneanu.

Béla Bartók consacră folclorului romănesc cea mai mare parte a operei sale. Intre anii 1908 şi 1918 culege sistematic peste 3.500 de piese din judeţele Alba, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Cojocna, Hunedoara, Maramureş, Mureş-Turda, Sătmar, Solnok-Dăbăca, Timiş-Torontal şi Turda-Arieş, cea mai mare parte inregistrată cu fonograful. Intreaga operă bartókiană dedicată foclorului romănesc a fost tipărită, in cinci volume. Dumitru Georgescu Kiriac este unul dintre primii folclorişti romăni care recomandă şi foloseşte fonograful in cercetarea de teren.

Kiriac, brediceanu, galinescu... La Biblioteca Academiei Romăne se află manuscrisul Căntece populare romăneşti culese cu ajutorul fonografului, cuprinzănd 108 melodii inregistrate pe 72 de cilindri in perioada 1912-1916. Din păcate, o singură lucrare, Căntece populare romăneşti, i-a fost publicată postum. Volumul cuprinde 170 de piese din diverse categorii, culese din zonele Suceava, Bacău, Neamţ, Dolj, Mehedinţi, Argeş, Prahova, Ilfov, Braşov. Informatorii, ţărani şi orăşeni, neprofesionişti şi profesionişti, au căntat cu vocea, cavalul, vioara, au fluierat, s-au acompaniat probabil cu cobza şi cu ţambalul. Kiriac a inregistrat materialul cu fonograful şi l-a transcris in perioada 1912-1927. Cilindrii de ceară tip Ediphone, cu piese din judeţele Argeş şi Mehedinţi, inregistrate in 1912, se păstrează in AIEF.

Tiberiu Brediceanu utilizează atăt notaţia directă, căt şi transcrierea de pe fonograme. In 1901, notează 250 de piese din repertoriul lăutarului Nicu Iancu Iancovici din Marginea, Timiş, iar in 1910 culege 170 de piese din 18 sate maramureşene, lucrare publicată mai tărziu. In perioada 1921-1941, Brediceanu culege 1.330 de piese, pe care le-a străns in colecţia 810 melodii populare romăneşti din Banat, premiată de Societatea Compozitorilor Romăni in anul 1925. Brediceanu inregistrează şi transcrie, pentru prima dată in folcloristica muzicală romănească, patru variante ale Mioriţei.

Gavriil Galinescu inregistrează in perioada 1928-1930 266 de piese din judeţul Neamţ: căntece propriu-zise, balade, jocuri. AIEF deţine 103 cilindri de fonograf şi 191 de transcrieri.


Constantin Brăiloiu inregistrează şi/sau supraveghează inregistrarea cătorva zeci de mii de piese. Fondator al şcolii romăneşti de etnomuzicologie şi intemeietor, in 1928, al "Arhivei de folclor a Societăţii Compozitorilor Romăni", Brăiloiu a acoperit un spaţiu teritorial şi tematic larg in cercetările sale, pentru care şi-a alăturat un număr de studenţi entuziaşti, atraşi de domeniu, dar şi de nivelul intelectual, de deschiderea enciclopedică şi de harul profesorului. Unii şi-au consacrat viaţa cercetării folclorului: Harry Brauner, Tiberiu Alexandru, Paula Carp, Ilarion Cocişiu, Emilia Comişel, Gheorghe Ciobanu, Ioan Nicola, Mihai Pop. Tinerii colaboratori erau antrenaţi de Brăiloiu in toate direcţiile activităţii, deşi cu timpul a apărut o oarecare specializare: culegere (Brauner, Cocişiu, Comişel), transcriere muzicală (Carp), inregistrare şi organizarea arhivei (Alexandru), promovarea interpreţilor in străinătate (Brauner).

ARHIVĂ BOGATĂ. Arhiva lui Brăiloiu a devenit una din cele mai ample arhive naţionale din lume, datorită bogăţiei folclorului romănesc şi asiduităţii cercetării. El considera că cercetarea de teren şi inregistrarea materialului sunt primordiale.

Cilindrii de ceară erau foarte sensibili şi de aceea Brăiloiu, impreună cu elevii săi, făcea transcrieri muzicale ale pieselor inregistrate, aceasta fiind o modalitate complementară de conservare a documentelor sonore, prin scriere pe hărtie. Gheorghe Abălaşei, un pasionat folclorist-tehnician, copia cilindrii Edison originali pe "cilindri de lucru", de pe care cercetătorii transcriau piesele prin audiţii repetate. Ingeniosul tehnician, poreclit Edison, a inventat o doză electromagnetică cu ac de sticlă pentru fonograf, idee respinsă de specialiştii străini, ca fiind imposibil de pus in practică. Totuşi, incepănd din 1937, cu această doză, arhiva a produs inregistrări electrice pe cilindri de ceară, multe fiind tehnic superioare celor industriale, făcute pe discuri de patefon. Brăiloiu analizează minuţios diverse tehnici de imprimare (mecanică, pe cilindri de ceară; optică, pe film; electrică, pe fir de oţel, pe discuri de gelatină, de metal etc.) şi concluzionează că doar discul de ebonită de tip industrial (25 cm diametru, 78 r.p.m.), inregistrat electric, răspunde necesităţilor. Incercarea de copiere a cilindrilor pe discuri a eşuat datorită fidelităţii nesatisfăcătoare şi costurilor ridicate. Etnomuzicologul nu a renunţat, a hotărăt aducerea interpreţilor in capitală şi reinregistrarea pieselor valoroase ca specimen folcloric şi ca interpretare vocal şi/sau instrumentală pe discuri. Astfel, Brăiloiu a devenit primul editor romăn de disc ştiinţific, necomercial. El a comandat şi a realizat un număr de 851 feţe de disc, care cuprind 1.784 de melodii. Casele romăneşti de discuri şi cele străine au realizat imprimările. Activitatea era condusă, in studioul improvizat, de Brăiloiu insuşi.

Inregistrările cu fonograful au continuat pănă in anul 1955. Cocişiu a inregistrat peste 9.000 de piese intre 1933 şi 1951, indeosebi in zonele Tărnavelor, Mureş, Apuseni, Năsăud. Brauner adună şi el mii de piese. Cutremurul din 1940, mucegaiurile şi al doilea război mondial au distrus circa 6.000 de cilindri.

George Breazul, un alt inaintaş al etnomuzicologiei romăneşti, s-a specializat la Berlin (1922-1924), unde a urmărit activitatea de la Phonogramm Archiv. In concepţia lui, specimenele folclorice nu trebuie "nici simplificate, nici inflorite, nici adaptate, potrivite, aranjate sau prelucrate", ci trebuie inregistrate cu fonograful. Scopul final al demersurilor sale consecvente este atins in 1927, cănd ia naştere "Arhiva fonogramică" de pe lăngă Ministerul Cultelor şi Artelor. Beneficiind de aportul mai multor culegători, in 1948 această arhivă depozita circa 10.000 de piese din toate zonele ţării.

In 1949, prin contopirea celor două arhive menţionate, ia naştere la Bucureşti Institutul de Folclor, cu o secţie la Cluj. Primul director a fost Harry Brauner. Tot atunci a fost instalat primul studio de inregistrări dotat cu un magnetofon (Phillips, 76,2 cm/s), căteva microfoane şi un amplificator improvizat. In 1950-1951, Gheorghe Abălaşei a construit din deşeuri un magnetofon portabil alimentat de baterii, pentru inregistrări pe teren, o combinaţie intre un mecanism de fonograf (arcul punea in mişcare rolele cu bandă) şi capete de magnetofon. Microfonul era făcut dintr-o cutie de conserve. Invenţia a funcţionat, dar la fiecare trei minute arcul trebuia intors şi apăreau, inevitabil, deviaţii de viteză. Primele inregistrări pe bandă de magnetofon datează din 1951. In 1963, prin inglobarea Secţiei de Etnografie de la Institutul de Arheologie, institutul işi schimbă numele in Institutul de Etnografie şi Folclor, iar in 1990 adaugă pe frontispiciu numele lui Constantin Brăiloiu.

Multe documente sonore au suferit deteriorări de natură mecanică, chimică, electrică, electronică şi magnetică transpuse in zgomote, distorsiuni şi deviaţii care sufocă semnalul util. Majoritatea sunt neliniare şi neregulate, inregistrările fiind practic inutilizabile. In aceste condiţii, restaurarea sunetului a devenit o prioritate.

Urmaşii lui Brăiloiu

In anii ’90, etnomuzicologul Marian Lupaşcu şi compozitorul Dan Vlădescu au inceput să studieze tehnicile şi metodele de inregistrare, analiză şi restaurare a sunetului. Au urmat cursuri de specializare in străinătate, in tehnologiile analogice şi digitale de inregistrare, reproducere, arhivare şi stocare pe termen lung a informaţiei. Au efectuat studii şi cercetări ştiinţifice interdisciplinare in muzică, fizică, psihoacustică, mecanică, electronică, inginerie de sunet, IT şi au elaborat, in premieră, seturi de criterii, proceduri şi instrumente profesionale pentru digitizarea, restaurarea şi masteringul sunetului asistate de computer. Rezultatele au fost publicate şi s-au bucurat de aprecierea comunităţii ştiinţifice.

Modelul teoretic al sunetului

După căţiva ani de experimente practice, in care şi-au dezvoltat aptitudinile şi şi-au creat abilităţi speciale, cei doi cercetători au putut readuce la starea originală inregistrări pe cilindri de ceară, discuri de ebonită şi vinil, benzi magnetice şi, incepănd din anul 2000, au editat serii de CD-uri document pentru uz ştiinţific. Operaţiile sunt complexe, dificile şi laborioase. Mai intăi, informaţia sonoră analogică este citită şi digitizată conform standardelor profesionale, iar martorul digital, copiat in căteva exemplare pe suporturi diferite, intră in arhivă şi este depozitat in mai multe locaţii. Prelucrarea se face numai pe clone şi implică exclusiv semnalele parazite, fără a afecta semnalul util. Prin coroborarea tuturor informaţiilor auxiliare (fişe de arhivă) ale specimenului se elaborează un model teoretic ideal al benzii de frecvenţe, amplitudinii, timbrului şi ambientului din inregistrarea originală. Urmează analizele de emisie, captare, spectrale şi de soft. Sunt detectate şi marcate zonele alterate, dar şi sunetele etalon, aflate in stare bună de conservare. In funcţie de natura şi de gradul deteriorării se stabileşte tipul, nivelul şi ordinea implementării softurilor şi procedurilor de restaurare pentru fiecare zonă.

O săptămănă de chin

In următoarea etapă se prelucrează "nanosecunde sonore", ţinănd cont de materialul vibrator, modul de atac, formanţi, şi se realizează, in medie, trei variante restaurate. Uneori este nevoie de pănă la zece variante diferite. Pentru precizie maximă, toate operaţiile şi setările sunt manuale, adaptate fiecărei situaţii. Sunt şi cazuri extreme, cănd semnalul lipseşte pentru perioade scurte de timp, in care caz se aplică tehnici inovatoare de "ţesere a pănzei sonore". La o fonogramă de trei minute se lucrează uneori o săptămănă.

Citeşte mai multe despre:   ceară,   piese,   clejani - 28 mai 2007,   brăiloiu,   cilindri

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de