x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Damian Draghici Viaţa in America - Să crezi in imposibil!

Viaţa in America - Să crezi in imposibil!

21 Mai 2007   •   00:00
Viaţa in America  - Să crezi  in imposibil!

Cineva i-a spus că are talent şi că ar putea să intre la Colegiul Berklee. "Eu am fost cam neincrezător, aşa că am refuzat. Dar după o lună, persoana respectivă a revenit şi mi-a spus că mi-a aranjat o audiţie la Berklee. M-am dus la audiţie şi după incă o lună am fost anunţat că primisem o bursă integrală.

Cineva i-a spus că are talent şi că ar putea să intre la Colegiul Berklee. "Eu am fost cam neincrezător, aşa că am refuzat. Dar după o lună, persoana respectivă a revenit şi mi-a spus că mi-a aranjat o audiţie la Berklee. M-am dus la audiţie şi după incă o lună am fost anunţat că primisem o bursă integrală. După şapte ani petrecuţi in Grecia şi zece CD-uri, m-am mutat in SUA.

La 13 decembrie 1996, ţin minte ca acum, am dat examen pentru Berklee, la 10:30. A intrat profesorul in clasă şi a spus: «Unde e băiatul care căntă la instrumentul acela ciudat». Eu căntam la pian şi uimit mi-a spus: «Cum tu cănţi şi la pian? Ştii ce, căntă prima dată la pian». Am căntat la pian, apoi la nai. Cănd am terminat mi-a spus: «Ne vedem in septembrie». Replica mea a fost: «Good luck, not me». «Nu, ne vedem in septembrie»".

AMERICA.

După două săptămăni a primit o hărtie: "Domnule Damian Drăghici, felicitări, aţi căştigat o bursă integrală la Colegiul Berklee". A crezut că a fost o glumă de prost-gust şi a aruncat hărtia. L-au sunat cei de la Conservator şi i-au spus că a căştigat.

A participat la două festivaluri uriaşe in Europa inainte de Berklee, apoi a plecat in America. "Pănă in 1996, cănd am plecat in America, nu sufeream, pentru că la momentul acela nu ştiam, din punct de vedere intelectual, ce inseamnă complex de inferioritate.

Dar, după ce am inceput să studiez mai multă psihologie mi-am dat seama că de fapt eu sufeream, pentru că in Romănia, chiar fără să spun nimic, oamenii ştiau că sunt ţigan. De obicei, cănd suferi de un complex de inferioritate e problema ta, nu a celorlalţi. Aşa se intămpla, mergeam la concerte, in Grecia, in Germania, spuneam că sunt din Romănia şi vedeam expresia de pe chipul celorlalţi, mi se părea ciudat. Poate că ei nu găndeau despre mine că sunt ţigan, dar mie aşa mi se părea. Am ajuns apoi in America, la Colegiul Berklee şi, pe timp de iarnă, ei fac nişte petreceri pentru Anul Nou, incep la 15-16 decembrie şi o ţin aşa pănă la 2 ianuarie.

Nu trăisem viaţa de colegiu, aşa că eram impresionat. Aici, in Romănia, era o viaţă mai conservatoare, iar acolo m-am lovit de ceea ce văzusem in filmele americane. Imi plăcea. Studiam 12 sau 14 ore pe zi la instrument, apoi ne distram. Era o modalitate de a păstra un echilibru. Sămbăta mergeam la petrecere. La prima de acest fel m-am imbrăcat frumos, m-am aranjat. Colegii m-au intrebat de unde sunt. Le-am spus că sunt din Romănia, dar nu li s-a părut destul de exotic, atunci am spus că sunt grec. Le-a convenit.

La petrecere insă nu am impresionat pe nimeni spunănd că sunt grec, aşa că s-au găndit la altceva. «La voi, acolo, nu aveţi mitul acela cu… Dracula?» «Ba da», am zis. «OK, atunci spui că eşti neam cu Dracula. Dar n-aveţi acolo d-ăia care căntă, cum se numesc, gipsy». «Da, le-am spus. Păi, chiar sunt». «Da. E OK. Spui asta». Asta am făcut. «Bună. Sunt din Romănia, sunt ţigan». «Adevărat», mi se răspundea de fiecare dată, deci aşa reuşeam să suscit interes. A mers. Dintr-o joacă. Apoi, la orice uşă la care băteam şi spuneam că sunt ţigan primeam acelaşi răspuns invariabil: «Oau. Ţiganii sunt foarte talentaţi, sunt extraordinari. Poftiţi, domnule dragă!»

Prima dată mi s-a intămplat cu Gary Burton, şi mi-a propus să cănt cu naiul pe un CD produs de el, Suma cum jazz, pentru BMG. Am ajuns la el, am bătut la uşă, era vicepreşedinte onorific al Şcolii Berklee şi am spus: «Bună ziua, mă numesc Damian Drăghici, sunt ţigan din Romănia». Inainte să apuc să termin ceea ce incepusem mi-a zis: «Eşti ţigan? Păi, nu ştii că ţiganii sunt singurii, impreună cu evreii şi negrii, care au auzul absolut». A inceput să spună lucruri despre care nu auzisem pănă atunci.

A fost o deschidere a porţii şi la propriu, şi la figurat. După care m-a ascultat şi mi-a spus: «Vezi, e adevărat că eşti talentat!» Faptul că sunt ţigan este ceva de care nu trebuie să-mi fie ruşine, e ceva de care trebuie să fiu măndru. A devenit ceva normal. E vorba de cătă incredere ai tu in tine şi să nu-ţi fie ruşine să scapi de complexul de inferioritate. Toţi suntem la fel, avem durere, ne ciupim şi ne doare, avem lacrimi, avem aceleaşi sentimente, suntem oameni".

PROPULSARE.

La şcoală s-a descurcat foarte bine şi a terminat cu Magna Cum Laudae in doar un an şi două luni, in loc de patru căt era normal. David Bowie i-a inmănat diploma. Asta l-a propulsat in lumea bună a muzicii, aşa că, după absolvire, s-a mutat in Los Angeles şi a inceput să colaboreze cu muzicieni de marcă, cu alte cuvinte visul i s-a implinit. Cănta alături de Vinnie Colaiuta, Howard Levy, Glen Velez, Dave Weckl, Karen Briggs, Omar Faruk Tekbilek sau Randy Crafton. Apoi a intrat in lumea filmului. "In 1997 cănd am ajuns la Berklee, am făcut incă două CD-uri, «Damian Romantic Melodies» şi incă trei maxi singles, cinci in total".

In 1998 i-a cunoscut pe faimosul Dave Liebman, Jamie Haddad, Paul Simon, George Garzone. A fost contactat de Randy Crafton să facă un CD cu artistul de origine turcă Omar Farouk. Primul lui CD făcut in America a fost "Damian Drăghici Romanian gipsy pan flute virtuoso". In decembrie a terminat Berklee.

S-a mutat la Los Angeles şi, deşi căştigase o bursă pentru Manhattan School of Music, nu s-a dus. "1998 a fost un an in care mi-am indreptat toată atenţia pe compoziţie. Am făcut CD, "Gipsy jewel". La inceputul lui 2000 m-au contactat cei de la PBS, American Public Television. Mi-au propus să realizez un show, mi-a plăcut ideea şi mi-am zis de ce nu". Urmarea a fost concertul Damian’s Fire din Romănia…

TESTUL DE INTELIGENŢĂ

Profesorii de la Berklee i-au observat rapiditatea mişcărilor şi vorbirii şi l-au intrebat dacă este dispus să facă un test de inteligenţă. A acceptat cu teamă, neştiind despre ce este vorba. A ajuns la MIT (Massachussetts Institute of Tehnology). Neştiind căt timp are la dispoziţie pentru test, Damian l-a terminat in timp record. Rezultatul a fost surprinzător: 172.

După mai multe teste a fost inclus in Clubul Mensa. Mensa este o societate fondată in Oxford, Marea Britanie, in 1946, iar calitatea de membru este deschisă celor care au un coeficient de inteligenţă (IQ) destul de ridicat pentru a se clasa in primii doi dintr-o sută la inteligenţă.

AMERICANII ERAU INTERESAŢI DE DAMIAN, DE MUZICA LUI

Era incă la Colegiul Berklee şi cănta intr-un bar. A venit la el cineva şi i-a spus că-i place cum căntă. "Persoana respectivă era un producător şi mi-a spus să vin in Los Angeles să vedem dacă nu putem colabora, spune Damian.

Cănd m-am mutat acolo, după absolvire, l-am sunat şi aşa a inceput aventura mea in cetatea filmului. Atunci am realizat ceva surprinzător, dar care acum nu mă mai şochează: americanii erau interesaţi de mine nu numai ca artist, ci şi de mine, ca prezenţă. Mi s-a spus că aveam carismă. Pentru mine era foarte ciudat, pentru că in mediul european din care proveneam eu, aspectul fizic nu prea conta. La o intrunire de la PBS, din 16 femei căte am apucat să număr in incăpere, 15 s-au uitat la mine şi au spus: «Da, e OK!». Eu le-am replicat mirat: «Dar nu m-aţi ascultat căntănd». Iar răspunsul lor m-a şocat: «Nu contează. La cum arăţi, totul o să fie in regulă»". PBS-ul este o veritabilă citadelă mass-media americană. Lucrează pentru 349 de canale tv şi are o audienţă de 100.000.000 de spectatori pe săptămănă.

NAIUL, O EXPRESIE MAI APROAPE DE EL

La un moment dat, cănd a inceput să studieze la Berklee compoziţie şi producţie muzicală, şi-a dat seama că de fapt de multe ori au existat lucruri pe care nu a reuşit să le exprime decăt prin nai. "Expresia mea artistică, vocea mea, e cel mai apropiată de nai, dar de multe ori muzical sau in sufletul meu, naiul ca sunet, nu ca vibraţie energetică, nu poate emana acelaşi lucru. Vocea sau pianul exprimă mai bine ce simt. Acum, am toba. Cu instrumentul acesta simt eu cel mai bine că dau sută la sută ce am".

×