Copilărie de poveste

Poveştile bunicilor, goana in fuga cailor, durerea pierderii mamei şi bucuria căntatului.

Poveştile bunicilor, goana in fuga cailor, durerea pierderii mamei şi bucuria căntatului.

Â

In Dobrogea cea plină de poveşti şi vise şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa Dan Spătaru. La Aliman, comuna natală, in Ion Corvin şi la Medgidia. Tovarăşă a copilăriei şi păstrătoare a amintirilor despre copilul Dan este doamna Maria Nicola, Puica, sora mai mare a lui Dan Spătaru. Dănsa ii face fratelui dispărut dintre oameni un portret candid, boem şi plin de discreţie, aşa cum era şi Dan Spătaru.

Pe cai, pe cămpii. Intr-o familie de invăţători, "copilăria noastră a fost frumoasă, fericită la timpurile şi pretenţiile de atunci. Dan era indrăgostit de meleagurile satului său, de desele plecări impreună cu bunicii noştri, agricultori, şi care-l luau pe Dan din cănd in cănd la lucrările cămpului, el avănd o pasiune deosebită pentru cai. Călărea frumos, fără şa, fără educaţie sportivă", povesteşte doamna Maria. Caii erau pasiunea lui de copil, mai tărziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal.

Se ducea cu caii. Juca impreună cu băieţii de vărsta sa oină şi fotbal. Dan creştea printre poveştile bunicilor şi căntecele interpretate de cei doi părinţi invăţători. La 12 ani insă, mama lui, Gherghina, a murit. Aurel Spătaru a rămas singur cu copiii săi şi cu o propoziţie testamentară a Gherghinei: "Copiii mei să inveţe carte".

La Medgidia. Dan şi Maria s-au mutat la Medgidia la o mătuşă. Aici, Dan a făcut liceul. Şi a inceput cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaş. A jucat la Progresul, apoi la Ştiinţa Bucureşti, ba chiar şi la echipa din Medgidia. In anul III la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat şcolii şi muzicii. Poate că, dacă nu apărea boala, Dan Spătaru era cunoscut azi ca fotbalist, şi nu ca o voce de aur a muzicii romăneşti.