De Gaulle a spus

În luna mai a acestui an se împlinesc 40 de ani de când generalul şi politicianul Charles de Gaulle, preşedinte al Republicii franceze, a fost în vizită oficială în România.


14 mai 1968. Pe bulevard. Apare, venind dinspre Palatul regal, într-o maşină deschisă, stând în picioare şi cercetând cu atenţie mulţimea care îl aclamă. Ţinută dreaptă, de militar, haină kaki închisă cu fireturi de aur. Bărbatul, pe a cărui frunte parcă scria "născut într-un mediu foarte înstărit în care valorile aristocratice sunt la loc de frunte”, e atât de înalt, încât maşina cu care alunecă încet pe asfalt pare un nimic. Totul durează doar câteva clipe, apoi limuzina prezidenţială dispare în lungul bulevardului. Nu era vorba despre un şef de stat fără probleme, ci de unul pe care duşmanii lui încercaseră deja să-l asasineze. Se ştia că îi plac "băile de mulţime” şi nu era deloc uşor să i se asigure paza.

Filmul

Imaginea de mai sus îi este încă clară în minte celui care a realizat filmul acestei vizite istorice, film pe care îl puteţi viziona pe www.jurnalul.ro. Este vorba despre cineastul Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu. Nu era la prima "întâlnire” cu de Gaulle. Îl mai filmase şi în 1967, dar la Paris. Înainte ca domnul Tuţuleasa să îşi depene amintirile, trebuie subliniate evenimentele zbuciumate din Franţa, pe fondul cărora se desfăşura această vizită. Şi anume: la 3 mai 1968, Sorbona fusese evacuată de manifestanţi, cu intervenţia forţelor de poliţie; la 10-11 mai 1968, o noapte " a baricadelor" marca agitaţia studenţească din Cartierul Latin; la 13 mai, cortegii sindicale şi studenţeşti defilau la Paris şi în multe alte oraşe franceze; se declanşează o grevă generală, care paralizează întreaga ţară aproape 15 zile, iar studenţii ocupă Sorbona. Bref, după cum spune francezul, de Gaulle vine, cu toate acestea, în România, pe 14 mai 1968, după ce declarase publicistului Michel Droit că această călătorie "este foarte însemnată, esenţială şi nu poate fi vorba de nici o amânare, cauzată de evenimentele interne din Franţa”. Nu îşi amână vizita, dar stă mai puţin decât îşi propusese.

Prima întâlnire

"În mai anul acesta vor fi 40 de ani de când acest eveniment a deschis posibilitatea României de a fi în lume”, începe domnul Tuţuleasa relatarea despre de Gaulle. "Prima oară l-am filmat în 1967. Fiind acreditat la Naţiunile Unite pentru Jurnalul cinematografic şi de televiziune în anul 1967 am realizat reportaje filmate cu prezenţa premierului român Ion Gh.Maurer la Sesiunea Extraordinară a Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York. La înapoierea către Bucureşti, delegaţia oficială a făcut o escală de două zile la Paris. Au fost mai multe întâlniri ale oficialului nostru, dar cea mai importantă pentru mine a rămas întâlnirea cu şeful statului francez, generalul Charles de Gaulle. De Gaulle l-a întâmpinat reverenţios pe Maurer în cabinetul său. Am fost rugat să respect protocolul şi să nu filmez mai mult de trei minute (deşi convorbirea cu Maurer a durat mai mult de o oră). O amintire clară am în minte legată de acel moment din cabinetul lui De Gaulle. Aparatul meu de filmat – un ARRI pe 35 m/m făcea un zgomot cam măricel pentru acel interior select al unui şef de stat. La începutul filmării, Excelenţa Sa a tresărit vizibil. M-a privit, iar eu i-am zâmbit. Emotiv. M-a înţeles şi mi-a dat accepţiunea din privire să continui filmarea. Am notat în cărneţelul de reporter data: Paris, 15 iunie 1967. La acea vreme nu citisem prea mult despre generalul Chales de Gaulle, dar când l-am văzut m-a impresionat ca personalitate şi ca ţinută.

Aflat la Paris, mi-am amintit că citisem undeva despre un orăşel satelit al Capitalei franceze. O linie modernă de metrou pleca de la Arcul de Triumf şi până în mijlocul acestui arsenal arhitectonic numit La Defense. Am aflat de la un oficial că aceste construcţii au fost realizate la dorinţa generalului De Gaulle după ce a vizitat America. Am fost plăcut impresionat citind pe o placă mare aşezată pe strada principală că acest orăşel este înfrăţit cu municipiul Craiova!”

A doua întâlnire

"În anul următor, de Gaulle a venit în România, împreună cu soţia lui, la invitaţia preşedintelui ţării noastre, Nicolae Ceauşescu. Când a venit în România eram la aeroport, să-l filmez. M-a recunoscut. Aş vrea să vă spun că pe aeroportul Băneasa era uşor să mă recunoască, pentru că pe-acolo, în faţa personalităţilor politice se plimbau 2-3 oameni cu aparatele şi nu mai mult, iar eu ieşeam în evidenţă oricum cu zgomotul aparatului meu. Insist pe acel zgomot al aparatului pentru că a fost o chestiune pe care eu am dus-o în timp şi am găsit înţelegere. Deci dacă am găsit înţelegere în cabinetului şefului de stat francez, la Paris, am găsit înţelegere pe aici în toate situaţiile şi cel dintâi care m-a înţeles a fost Nicolae Ceauşescu!. Eu eram ăla cu zgomotul cel mai mare dintre aparate”. Tuţuleasa nu l-a filmat pe de Gaulle numai la aeroport, "ci până…la capăt”, după cum spune el. Adică, "am decis să realizăm un film color de metraj mediu, trei bobine, adică jumătate de oră, pentru sala de cinematograf dar şi pentru relaţiile externe ale studioului Sahia Film. Bine, bine film color dar pe ce peliculă? Am decis să filmăm pe ORWO, dat fiind că aveam laboratorul nostru de prelucrare a peliculei şi un mare specialist, numit Sala Gianino, cu echipa lui de tehnicieni de la laboratorul Floreasca. La de la aeroportul Băneasa, unde a avut loc sosirea oaspeţilor şi pe tot traseul până la reşedinţa oficială din cartierul Primăverii, zeci de mii de bucureşteni au întâmpinat cu entuziasm coloana oficială şi maşina decapotabilă în care se aflau înaltul oaspete şi omologul său român. Pe traseu s-a filmat cu cinci aparate de luat vederi, două fiind în maşinile deschise ce însoţeau coloana. Astfel au fost consemnate pe peliculă acele momente istorice de către operatorii Paul Holban, Mircea Melnic, Nicolae Marinescu, Jean Michel şi subsemnatul”.

Momente

La filmarea din aula Facultăţii de Drept din Bucureşti, la întâlnirea lui de Gaulle cu intelectualitatea oraşului, s-au folosit aparatele sincron. "Am reţinut pentru film, din cuvântarea generalului, aprecierile adresate asistenţei cu trimitere directă la oamenii de ştiinţă şi cultură români care şi-au înscris numele printre marile personalităţi ale ştiinţei, tehnicii şi culturii universale.Asistenţa a fost sensibilizată în momentul în care generalul a rostit, în limba română, cuvintele: . La Facultatea de Drept a existat un moment dificil: "Când cei doi şefi de stat urcau treptele Facultăţii, Ceauşescu trebuia filmat în aşa fel încât să nu pară mai scund decât De Gaulle. Astfel, amândoi trebuiau să aibă aceeaşi înălţime”.

Programul vizitei oaspeţilor francezi a mai cuprins şi vizitarea altor câteva localităţi în afara Bucureştiului: Piteşti, Craiova, Slatina. "În rândul corespondenţilor străini s-a ivit o nedumerire: Slatina ori Stalina? Ei auziseră de oraşul Stalin, cum fusese rebotezat la un moment dat, prin anii 50, Braşovul. De aici, nedumerirea lor. Precizarea avea să vină din partea delegatului însoţitor de la externe: Slatina, oraşul de pe Olt, citadela aluminiului românesc!”.


La Craiova, după un interesant traseu prin oraş, a urmat Adunarea Populară.
Excelenţa Sa, Preşedintele Charles de Gaulle avea să-şi încheie discursul astfel: "Voi sunteţi români – Trăiască România! Tot la Craiova, generalul va rosti în limba română: " Hai să dăm mână cu mână!". De altfel, cuvântările generalului (care avea gradul de căpitan pe frontul de la Verdun în 1916, când a fost ranit în lupta corp la corp, iar în 1940 a comandat o divizie de blindate, reuşind să oprească repetate atacuri inamice lânga Abbeville) ţinute în ţara noastră i-au impresionat pâna în adâncul inimii pe veteranii români.

Final