Omagiu pe deplin meritat

Sunt doar un spectator căruia Bibu i-a acordat prietenie.

Ne-am cunoscut în 1966, când m-am transferat în Bucureşti. Avusesem însă ocazia să-l văd pe scenă prima dată prin 1955. Am găsit un bilet la Sala Odeon. Se juca o piesă românească, majoritatea personajelor fiind ţărani tineri.

Unul dintre aceştia nu prea avea text de rostit şi participa prin gesturi, mobilitatea ochilor mari şi a feţei exprimând acceptarea, nemulţumirea şi mai frecvent nedumerirea a ceea ce se întâmplă pe scenă. Majoritatea publicului era mai mult cu ochii pe el. În pauză am luat un program şi i-am citit numele. Era Dem Rădulescu, care la sfârşitul piesei a primit cele mai multe aplauze.

CUNOAŞTERE PROFUNDĂ. După venirea în Bucureşti am intrat în cercul oamenilor de teatru, datorită faptului că soţia mea era excelenta actriţă Gina Patrichi. Am fost bucuroşi când Bibu şi soţia sa - talentata actriţă Adriana Şchiopu - ne-au propus să fim naşii fiicei lor, Irina - un "copil" minunat, care a moştenit talentul părinţilor. De curând a debutat cu succes la Teatrul Mic în rolul Miranda din piesa "Furtuna" a lui Shakespeare, montată de marea regizoare Cătălina Buzoianu. Ce mândru ar fi fost Bibu dacă s-ar fi aflat în sală!

Revenind la creaţiile lui Bibu, am fost uimit de eficacitatea acestui mare actor de comedie, care în mod evident cunoştea toate mijloacele tehnice de exprimare artistică. Am înţeles că şi-a construit minuţios, în baza cunoaşterii profunde a artei teatrale, un tip de interpretare specific lui, aşa cum el însuşi era în viaţa de zi cu zi, ceea ce apare mai evident, dacă avem în vedere întreaga sa operă.

Prietenia cu Bibu a fost constantă, netulburată şi deosebit de plăcută. În viaţă avea acelaşi haz ca şi pe scenă sau ecran. Era un excelent interpret al bancurilor curente, dar mai ales era autorul unor replici de veritabil umor. Cei care l-au cunoscut îndeaproape au înţeles că fondul întregii sale activităţi a fost seriozitatea, scopul fiind dezvoltarea teatrului românesc şi pregătirea unor noi generaţii de actori.

În calitate de profesor universitar a fost un excelent dascăl, care cu răbdare şi înaltă pricepere a reuşit să transmită studenţilor săi ştiinţa actoriei şi dragostea pentru teatru. După atâţia ani, noua generaţie urmăreşte cu aceeaşi plăcere, alături de generaţia precedentă, creaţiile sale în teatru, film şi scheciuri. Este un omagiu pe deplin meritat.