Admiraţia este reciprocă, artista fiind o cititoare sensibilă a lui Vieru. Poetul a încredinţat două poeme unui compozitor pentru a face două cântece ce vor fi încredinţate spre interpretare Didei.
Admiraţia este reciprocă, artista fiind o cititoare sensibilă a lui Vieru. Poetul a încredinţat două poeme unui compozitor pentru a face două cântece ce vor fi încredinţate spre interpretare Didei. “Este un noroc să colaborezi cu Dida Drăgan”, spune poetul, care a acceptat cu bucurie să ne vorbească despre artistă.
PRIVIGHETORI. Grigore Vieru: “Nu-mi amintesc exact de prima oară când am întâlnit-o pe Dida. Am impresia că o cunosc din copilărie şi tot de atunci a început să cânte. Nu v-aş putea răspunde în care zi sau în care an am ascultat pentru prima oară privighetorile cântând în miraculoasa pădure învecinată cu satul în care m-am născut, sat care se oglindea în copilărie în apele Prutului, azi tulburi şi întunecate”.
CANDELA. “Dida Drăgan interpretează o singură piesă cu versuri compuse de mine, piesa cunoscută de întreaga Românie , «Reaprindeţi candela», pe muzica lui Ion Aldea-Teodorovici. Aş putea spune că abia după ce am ascultat-o interpretând acest cântec am cunoscut-o cu adevărat pe Dida Drăgan. M-a frapat forţa neobişnuită, originalitatea vocii, trăirea adâncă a melodiei şi a versurilor. Aveam impresia că Dida adunase cele mai frumoase cântece româneşti, cele mai frumoase voci într-un singur cântec, într-o singură voce. Atunci a răsărit în inima mea dorinţa de a colabora cu Dida Drăgan, atinsă şi ea ca şi Ion Aldea-Teodorovici de aripa geniului. «Nu am, moarte, cu tine, nimic» este un poem de-al meu care-i place mult Didei Drăgan.
De câţiva ani la rând mă roagă să găsesc un compozitor potrivit pentru aceste versuri. Cu vreo cinci luni în urmă se pare că l-am găsit. Se numeşte Valentin Dînga. O surpriză pentru ea va fi piesa «Crezând», cu muzica regretatului Ion Aldea-Teodorovici. Abia aştept să le aud cântate”, a spus poetul de dincolo de Prut.
Grigore Vieru speră ca în curând s-o auzim pe Dida Drăgan cântând cele două melodii compuse de Valentin Dînga, pe versurile sale. “Este un minunat compozitor profesionist din Chişinău. Mă bucur mult că muzica lui a plăcut exigentei Dida Drăgan”, ne-a spus în încheiere poetul Grigore Vieru.
Căldura Basarabiei
În aprilie 2006, cu ocazia unui spectacol al artistei la Chişinău, unde a cântat celebra melodie “Reaprindeţi candela”, ziarele locale au consemnat succesul pe care l-a avut cu versurile cântate ale lui Vieru, ce vorbeau despre Dumnezeul dus de comuniştii ruşi în “Siberii de gheaţă”: În Timpul din 4 aprilie 2006, ziaristul Nicolae Roibu scria “Dida Drăgan a venit la invitaţia poetului Grigore Vieru, care i-a propus să participe şi la seara sa de creaţie, preconizată în toamna anului curent. «Am aşteptat timp de zece ani să revin în Basarabia. Dacă n-ar fi fost maestrul Grigore Vieru, n-aş mai fi călcat aici», ne-a mărturisit interpreta, cu sinceritatea care o caracterizează dintotdeauna.”
“Îndrăgostită de cântecele lirice”
“A doua zi după spectacol, Dida Drăgan ne-a vizitat la redacţie. A fost o discuţie de la suflet la suflet, artista povestindu-ne, cu aceeaşi sinceritate, despre ceea ce se întâmplă în muzica uşoară românească şi despre planurile ei de creaţie. Cu toate că este dezamăgită de manelele care au împânzit ţara românească, ea consideră că, de obicei, curentele muzicale sunt trecătoare, iar muzica adevărată a supravieţuit, pentru că este veşnică. Fiind o cântăreaţă de muzică rock, Dida este îndrăgostită de cântecele lirice, pe care le interpretează cu mult har, reuşind să scoată din text şi melodie tot ce îi stă în putere. Aşa s-a întâmplat şi cu piesa «Reaprindeţi candela» pe versurile lui Grigore Vieru, reluată, cu mulţi ani în urmă, din repertoriul cuplului Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Această piesă a interpretat-o cu mult suflet pe cele mai mari scene ale lumii, bucurându-se de un mare succes. Este îndrăgostită de creaţia lui Grigore Vieru, pe care îl consideră un poet al tuturor timpurilor, de talie universală” (Nicolae Roibu, ziarul Timpul, Chişinău, 4 aprilie 2006)
Reaprindeţi candela
Reaprindeţi candela-n căscioare/ Lângă busuiocul cel mereu/ Degerat la mâni şi la picioare/ Se întoarce-acasă Dumnezeu.// Doamne, Cel din slăvile creştine/ Ce păcate oare-ai săvârşit/ Că Te-au dus acolo şi pe Tine/ În Siberii fără de sfârşit?!// Toate le ierţi,/ Doamne de sus,/ Cu blândeţe măreaţă/ Chiar şi pe cei care Te-au dus/ În Siberii de gheaţă// Frigul ninge şi pustiul plouă/ Degerată-mi este inima/ Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă/ Fără sfatul şi lumina Ta// Doamne, intră şi-n a mea chilie/ Şi-amândoi, răniţi şi îngheţaţi/ Să ne încălzim cu bucurie/ Unul lângă altul, ca doi fraţi. (Versuri de Grigore Vieru)
“Exigenţele ei faţă de versuri, nu numai faţă de muzică, denotă o inteligenţă şi un rafinament care nu admit diletantismul şi compromisul”
Grigore Vieru