Teoreticianul "Zadarului"

"Muzica lui e dedicată celor care citesc şi au conştiinţa vorbelor în înlănţuirea lor frumoasă şi mereu proaspătă", spune Adrian Ivanitchi.

Nu-şi aminteşte de prima întâlnire cu Dinu Olăraşu. Uneori simte că îl ştie de o viaţă. Un nume de referinţă pentru folkul românesc şi nu numai: Adrian Ivanitchi. Ne vorbeşte şi ne povesteşte despre prietenul şi "colegul" Dinu Olăraşu: "Poate ne-am întâlnit la Reşiţa în 1979 la o preselecţie pentru emisiunea tv "Antena vă aparţine", realizată de poetul Adrian Păunescu.

Ne-am întâlnit în octombrie 1996 la Sibiu, dar cea mai adevărată întâlnire a fost la Calafat, la Festivalul "Floare de ger", organizat de Dan Vană în decembrie, când în ultima seară la o agapă l-am rugat să-mi cânte de nenumărate ori "Pur şi simplu". Mi se părea că este o nouă poveste a muzicii folk. Dinu Olăraşu e muzicianul şi poetul cel mai neliniştit din câţi am cunoscut. Vulpăşeşti - Reşiţa - Bruxelles - Reşiţa - Bucureşti - Calafat - Sighişoara, iată itinerarul geografic de până acum", îşi aminteşte Adrian Ivanitchi.

"De bună seamă, neliniştea lui nu este legată de arii urbane cât mai degrabă de cele metafizice. Niciodată pe deplin mulţumit, mereu căutând noi provocări, descoperind noi trasee culturale, cetăţean fără diplome cumpărate, nici înainte nici după revoluţie, Dinu Olăraşu e un intelectual prin excelenţă. În plan imaginar s-ar fi stabilit la Sibiu, Constanţa sau Iaşi, ori chiar la Madrid sau Paris. În plan real a rămas la Sighişoara, locul în care a publicat patru cărţi de poezie ale anotimpurilor, a compus frumoase cântece, are o casă a lui şi a familiei, de unde a navigat cu mai multă uşurinţă despre destinaţiile unde era chemat să dăruiască frumosul din el.

DUŞMANII L-AU ÎNDRĂGIT. Cu siguranţă e greu să-l descrii, să-l descoperi, să-i înţelegi poezia... şi visele. E altfel decât mulţi alţi cantautori... E "altcumva". "Dinu Olăraşu nu e un personaj comod. A avut prieteni care l-au părăsit, nu şi muzica lui, a avut duşmani care l-au îndrăgit după ce i-au ascultat cântecele. Muzica lui e dedicată celor care citesc şi au conştiinţa vorbelor în înlănţuirea lor frumoasă şi mereu proaspătă", spune Adrian Ivanitchi. "A participat prin vers la numeroase proiecte muzicale ale altor formaţii şi solişti. A creat sintagme rămase în memoria fanilor muzicii pop, dance, rock. Dar ceea ce îl defineşte este propria creaţie, aici, după cum spune, «e miliardar». Ceea ce îl individualizează faţă de cantautorii mai mari sau mai mici e faptul că toate cântecele sunt pe versuri proprii. Chiar fiind un bun cunoscător de poezie şi de literatură în general, Dinu a compus doar pe versurile lui. Poate la începutul anilor '80 - când a ajuns în Cenaclul Flacăra nu era într-o poziţie favorabilă - a reuşit să rămână independent până acum."

Pentru Adrian Ivanitchi, Dinu e şi teoreticianul "Zadarului", dar şi al tagmei păgubaşilor, atât de bine ilustrat de unii dintre noi. Dacă ar fi să asculte la nesfârşit cântecele lui Dinu, ele s-ar numi: "Lasă-mă, mamă!", "Pur şi simplu", "Camera de alături", "N-ai nevoie de foarte multe". "În rezumat, ca să parafrazez un poet chilian, pot spune că «ridic paharul pentru Dinu Olăraşu de mâine, care niciodată nu vine, dar e singurul de care putem dispune»."