Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Drăgan Muntean, Ioan Bocşa şi Nicolae Furdui-Iancu: cele trei voci de aur ale Ardealului.
Drăgan Muntean, Ioan Bocşa şi Nicolae Furdui-Iancu: cele trei voci de aur ale Ardealului.
Lui Ioan Bocşa i-a spus un coleg că, la Deva, este un tînăr care doineşte foarte bine. Atunci a aflat prima dată despre numele Drăgan Muntean. S-au cunoscut la o întîlnire între prieteni. Tot atunci l-a auzit cîntînd prima dată. A fost foarte impresionat. “Doinitori sunt rari, şi mai ales doinitori cu voce profundă, voce amplă. Doina este piatra de încercare a oricărui interpret. Drăgan avea nişte armonice foarte bogate şi o voce foarte catifelată, foarte caldă.” L-a invitat la un spectacol la Tîrgu Mureş. De la primul spectacol şi-a dat seama că pot face echipă bună, după reacţia publicului. Revenind în cîteva spectacole, au descoperit compatibilitatea sufletească dintre ei. Aveau o comunicare foarte bună. “Era un om de caracter, vertical şi foarte direct, foarte sincer. Din acel moment am stat mai mult timp împreună cu el decît cu fratele meu.”
Citește pe Antena3.ro
UNIC. S-a ajuns să se formeze înainte de Revoluţie acea echipă de trei bărbaţi din Transilvania care a avut un impact foarte mare asupra publicului. “Drăgan avea o simplitate nobilă, o asociere destul de ciudată a unei simplităţi şi a unei ţinute în atitudine. Era un om foarte calm, îi plăcea viaţa.”
Aveau şi chiar au, poate vorbi şi la prezent avîndu-l pe Drăgan în gînd, un public călduros în toate zonele ţării. “Insist pe Tîrgu Mureş pentru că am avut o lungă perioadă, de cîţiva ani, în care dădeam aproape lunar spectacol la Palatul Culturii şi de fiecare dată era sala arhiplină. Să nu mai vorbesc despre manifestările de 1 Decembrie sau despre manifestările de la Ţebea, unde participau de ordinul zecilor de mii de oameni. Este absolut copleşitor să vezi o mare de oameni acordată la unison. Ne repetau refrenurile mai ales la cîntecele cu conţinut patriotic. Pe «Noi sîntem români», pe «Hai să-ntindem hora mare», «Aşa-i românul».” Înainte de a intra în scenă, se închinau şi spuneau “Doamne ajută!”. “Ne ofeream încredere şi linişte. La înmormîntare chiar am zis că o să-mi fie dor toată viaţa să-i simt sprijinul fizic.”
VESEL. Ultimul spectacol la care au cîntat împreună, culmea!, a fost tot o petrecere. “Cum am început, aşa am şi terminat. Eram la Alba, la Hotel Parc. Era sărbătoarea unei întreprinderi. După prestaţia noastră, ne-am retras la o masă cu gazda, Nicolae Puşcaş. De mult nu îl mai văzusem pe Drăgan rîzînd atît. Cu toate că el îmi cunoştea toate poantele, a rîs. Ne-am simţit foarte bine.” Aproape în fiecare spectacol pe care l-a avut Ioan Bocşa de cînd a murit Drăgan, i-a pomenit numele. “Am îndreptat un gînd spre Drăgan Muntean. Am zis publicului că merită aplauze şi acum.” Artistul i-a dat lui Drăgan cîteva lecţii de viaţă, de a trăi momentul. “Şi poate cu atît mai mult pentru faptul că a plecat atît de devreme dintre noi, mă bucur că i le-am dat. Cît a trăit, a fost un tip dens şi plin de evenimente pozitive.”
Amintiri. În aceeaşi perioadă cu Drăgan Muntean s-a lansat şi Nicolae Furdui-Iancu. Au pornit simultan pe drumul care i-a dus spre glorie. Nicolae Furdui-Iancu povesteşte cu drag despre cel care i-a fost partener pe scenă şi în viaţă: “Ne-am cunoscut la diferite concursuri, după care am avut o intervenţie mai deosebită într-un spectacol omagial, un spectacol de neuitat… 1 Decembrie 1989. Şi am să povestesc cîte ceva despre el. Organizat de Televiziunea Română şi prezentat de celebra Marioara Murărescu, evenimentul, se spunea atunci, avea în prim-plan cele trei voci ale Ardealului, voci de aur: Drăgan Muntean, eu şi Ioan Bocşa. Eram foarte fericiţi pe vremea aceea, însă bucuriile au venit şi pe urmă, pentru că fiecare dintre noi am avut cea mai mare satisfacţie din cîte există: cea a publicului. După cum am mai spus, acel concert reprezintă, din punctul meu de vedere, şi poate nu numai, cea mai frumoasă amintire. Am rămas cu plăcuta senzaţie că, în perioada premergătoare Revoluţiei, prin cîntecele pe care le-am adus pe scenă, patriotice, oamenii au simţit că sunt români. În sală era o atmosferă minunată şi tind să cred că nu va fi atît de uşor de uitat acea seară”.
Voce specială. Cîntecele istorice pe care le interpretau au fost şi primele piese difuzate de Televiziunea Română. Aşadar, fără să îşi propună în mod special, au contribuit la Revoluţia română şi la încurajarea celor care au ieşit în stradă să lupte pentru ţara lor. “Dacă vreţi să credeţi, noi am simţit că ceva se va întîmpla, mărturiseşte Nicolae Furdui-Iancu. Cît despre el... era o voce specială, din Ţara Pădurenilor. Repertoriul lui era fără de egal, de excepţie. S-a concentrat mai mult partea doinită a cîntului. Tocmai de aceea a doinit ca nimeni altul. Consider că nu degeaba şi azi îl mai auzim la Radio, sau la televiziune… ca şi cînd ar fi printre noi. A plecat devreme, dar în ceea ce priveşte profesia sa, cariera, a lăsat în urmă cu mult mai mult material şi valoare decît alţii într-o viaţă obişnuită. Am fost şi colegi şi prieteni, am avut de multe ori discuţii în ceea ce priveşte problemele noastre de familie. Îmi pare rău că a plecat atît de repede. Dar nădăjduiesc că tot ceea ce a creat va rămîne şi în viitor şi va fi apreciat în continuare.
A plecat în glorie şi după părerea mea, deşi n-aş putea să mă mut între stele curînd, pe calea lui a lăsat un mare gol. Potrivit tradiţiei, atunci cînd pleacă un om neajutorat, aşa cum ajunge toată lumea la bătrîneţe, parcă e o uşurare pentru cei din jurul lui. Dar el...
Era un coleg deosebit, un om de cuvînt. Un ardelean adevărat! Un om care i-a ajutat pe foarte mulţi, şi-a pus sănătatea în joc cînd a acceptat să conducă Ansamblul Ciocîrlia, şi să fie departe de casă. I-a fost greu şi probabil stresul acela a contribuit la afectarea stării lui de sănătate. Ce să mai zic? Un om de nădejde, familist, talentat, iubit de cei din jur, cu calităţi umane deosebite…”.
