Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primul lucru pe care şi-l aminteşte despre Fănică Luca este lupta lui pentru deschiderea unei şcoli de nai in Romănia. "De la el şi de la mine s-au lansat foarte mulţi naişti in Romănia, spune Damian Luca. El a fost iniţiatorul, iar eu am fost modelul, eşantionul. Unchiul meu a luptat mult şi spunea că vrea să deschidă această clasă de nai pentru că el era deja bătrăn.
L-am intrerupt pe Damian Luca din repetiţia la orgă. Discuţia telefonică despre mentorul său Fănică Luca a fost o lecţie de viaţă.
Primul lucru pe care şi-l aminteşte despre Fănică Luca este lupta lui pentru deschiderea unei şcoli de nai in Romănia. "De la el şi de la mine s-au lansat foarte mulţi naişti in Romănia, spune Damian Luca. El a fost iniţiatorul, iar eu am fost modelul, eşantionul. Unchiul meu a luptat mult şi spunea că vrea să deschidă această clasă de nai pentru că el era deja bătrăn. Nu mai erau naiştii in Romănia iar acest instrument care era destul de popular ar fi pierit o dată cu ei. A inceput să caute elemente tinere care să muncească, să cănte, să continue ce a inceput el. Era ministrul Mezincescu, imi amintesc, el l-a ascultat şi cu ajutorul lui, dar şi al lui Gheorghiu Dej, a deschis o şcoală de nai, ţimbal şi cobză pe lăngă institutul de folclor. Pentru că ii trebuia un elev, m-a luat pe mine. Trecusem de 12 ani, şi aveam un frate pe care il chema Ştefan, ca pe el, şi a vrut să-i spună Fănică Luca Junior, dar intămplarea a făcut ca fratele meu nu a rezistat, ameţea cănd sufla in nai. Apoi m-a testat pe mine. Mi-a plăcut mult şi, deşi vedeam dublu, am spus că nu ameţesc. Am rămas lăngă el şi cu mine a inceput clasa la nai. Eu şi Bob Stănescu, un mare ţimbalist, am inceput şcoala la institutul de folclor.
Acolo era o orchestră mare, Barbu Lăutaru, de o sută de persoane, şi toţi chitariştii au fost trecuţi să inveţe cobza. Era Ion Zlotea, un cobzar bătrăn; aşa am inceput să invăţăm naiul, ţambalul şi cobza, după care ne-am mutat la şcoala medie de muzică nr. 1, vizavi de Aro. Am făcut şi şcoală de canto, unde a venit Maria Tănase ca profesoară".
Â
Citește pe Antena3.ro
UN PROFESOR SEVER. Cum era ca om, dar ca profesor, Fănică Luca? Am aflat tot de la Damian Luca. "Era sever, un om bun, dar sever. Viaţa il făcuse aşa, i-au murit copii tineri, a avut o viaţă zbuciumată. Nu era un om rău, dar era exigent. Cănd işi punea in gănd să facă ceva nu se lăsa, voia să facă lucruri bune. El cerea de la elevii lui multe, şi poate par lipsit de modestie, dar eu ii răspundeam cel mai bine. Cănd am avut prima lecţie cu el, el mă acompania la chitară, a inceput să plăngă pentru că semănam cu un băiat de-al lui care a murit la 23 de ani. A avut trei copii, unul i-a murit la 23 de ani, altul la 48 de ani⦠Asta e viaţa. Primul băiat a avut TBC, iar in acea perioadă nu exista tratament, deşi l-a dus mult timp la Moroieni, unde era un sanatoriu pentru astfel de boli. Un băiat era violonist, celălalt cănta la pian", işi aminteşte Damian Luca.Â
NAIUL. Cum a ajuns să cănte la nai Fănică Luca? "Tatăl lui era naist, pentru că atunci cănd el era copil naiul era cel mai popular instrument. Oamenii pe timpul acela nu făceau nunţi, petreceri, botezuri, cumetrii dacă nu aveau naist să cănte. Naiul era instrumentul cel mai popular. Pe tatăl lui il chema Luca Muscalagiul; la nai i se spunea muscal. Unchiul meu nu-mi spunea niciodată: «Vino cu naiul să cănţi», imi spunea: «Iţi iei muscalul şi vii la mine». Luca era numele mic. Pe unchiul meu il chema Iordache Ştefan, Fănică venea de la Ştefan şi Luca de la porecla tatălui".
APRECIERE. La 70 de ani incă face muzică pentru două case mari de producţie, una in Elveţia şi una in Belgia.
Damian Luca a fost primul romăn care a căntat la Carnegie Hall. Maestrul său, Fănică Luca, in pofida anilor in care el a trăit, a fost un bun showbusiness man, deşi pe atunci nu se vorbea despre showbiz, dar a fost un deschizător de drumuri, in Franţa, Elveţia, in Anglia, a fost decorat de statul francez, a avut un succes teribil. A fost apreciat şi in Romănia, dar din cauza sistemului politic, deşi era apreciat, nu-l mai lăsau să iasă in străinătate. "Aşa era perioada", spune Damian Luca. "Vorbea cu fostul preşedinte Gheorghe Gheorghiu Dej la per tu. Cănd m-am ridicat eu mă trimitea in Occident şi ţările comuniste le făcea dumnealui, a suferit din cauza asta. Eu am fost apreciat şi sprijinit, in frunte cu căntăreţi de operă ne-am ridicat la UTC, la Marin Constantin. Era 50, 60. Era o pepinieră. Maestrul Ionel Budişteanu avea mai multe calităţi. El se ocupa de viitori muzicieni ai ţării. Acolo ne ridicam, mergeam la festivaluri".
NAŞUL. Fănică Luca era un cap al familiei, "nu-i spuneam altfel decăt Naşul", işi aminteşte Damian Luca. "El a botezat-o pe sora mea. Tatăl meu, Constantin, era nepotul lui, a fost crescut de el. La 4 ani, tatăl meu a rămas orfan de tată, iar mama lui, sora lui Fănică Luca, Maria, nu s-a mai căsătorit, şi unchiul meu l-a luat la el şi l-a crescut. Au discutat şi m-au ales să duc mai departe talentul, vocaţia. Am dat rezultate repede. Eram pionier la şcoala de muzică, iar orchestra Barbu Lăutaru a primit un turneu de trei luni in Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia şi Polonia. Unchiul m-a propus pe mine, pionier fiind, să merg şi eu. La bisul meu l-am luat de mănă din culise şi am căntat cu el, la două naiuri. A fost splendid, a fost un mare succes".
"Dragă Dle Fănică Luca,
Primind astăzi scrisoarea Dtale recomandată din 11 Februarie curent, mâam dus să văd imediat pe patronul marelui restaurant bernez despre care ţi-am pomenit in precedenta mea scrisoare şi care se arătase dispus să te angajeze, impreună cu muzicanţii Dtale... Cu o căldură egală dorinţei ce nutresc de-a vedea pe aceste meleaguri o orchestră romănească repurtănd succese cel puţin tot atăt de mari ca şi cele repurtate de orchestre străine ca a lui Marek Weber, Ray Ventura şi alţii, am pledat punctul Dtale de vedere in ce priveşte condiţiunile financiare. Ţin de la inceput să te vestesc că, dacă contra-propunerile zisului patron de restaurant nu sunt diametral opus celor ce i-ai făcut prin mine, ele nu sunt totuşi prea departe de ale Dtale. Ţinănd seamă de faptul că atăt pentru Dta, căt şi pentru ansamblul cu care te-ai prezenta aici este vorba de un debut in faţa publicului elveţian şi de o primă incercare, patronul in chestie oferă suma globală de franci elveţieni 300 pe fiecare zi, timp de 31 de zile. Asta inseamnă, deci, o sumă de 9.300 fr. elv".
Scrisoare Damian Luca
Berna, 14 februarie 1936
Â
Â
Om simplu,tată bun
Elev al maestrului Fănică Luca a fost şi naistul Nicolae Părvu. Aproape de vărsta pensionării, Nicolae Părvu predă naiul la o universitate din Haga. "Cănd m-a dus tata la şcoala de muzică, după ce am fost selectaţi de o comisie, la probele muzicale, l-am cunoscut pe maestrul Fănică Luca. Pănă atunci, nu-l văzusem niciodată. Nici naiul. A fost pentru noi, elevii, un adevărat tată. Se plimba prin curtea şcolii şi ne mustra cănd nu studiam suficient: «Azi, n-am prea auzit naiul!» El nu ştia notele, era un om simplu. Dar ştia să ne inveţe să căntăm. Era prieten cu Gheorghiu-Dej, care l-a ajutat să infiinţeze clasa de nai. Eu eram prieten cu fiica lui, Marica. Şi aşa mai mergeam căteodată la ei acasă. Dar mi-era ruşine. Eram băiat simplu, de la ţară, oltean de lăngă Băileşti", povesteşte naistul Nicolae Părvu. Pasiunea pentru nai i-a fost insuflată de către maestrul Fănică Luca, incăt, intr-una din zilele in care tatăl său l-a luat cu sania de la gară, Nicolae i-a căntat la nai, in drumul spre casă, pe un ger cumplit. (Luminiţa Ciobanu)
Â
Â
Dragoste de muncă
Realizatoarea Maria Banu povesteşte: "Prin 1969, cănd naistul Fănică Luca aniversa 75 de ani, i-am dedicat o emisiune la Televiziunea Romănă, alături de elevii săi: Gheorghe Zamfir, Damian Luca, Stanciu Simion, Dorel Manea, Simion Radu, Constantin Dobre, Damian Cărlănaru. Am observat atunci cu cătă admiraţie, dragoste şi respect il inconjurau ucenicii săi. Pentru ei, Fănică Luca era nu numai profesor, ci şi un adevărat părinte. Unii dintre ei mi-au mărturisit că i-a recrutat mergănd personal in satele lor de baştină. Bătrănul profesor le procura haine, rechizite şi chiar măncare, ca să aibă putere pentru a cănta la nai. Prin ei naiul a devenit un instrument clasic cu resurse tehnice şi timbrale inepuizabile." (Mihai Ştirbu)
