Mihaela, iubirea mea

Mihaela, o femeie foarte frumoasă, cu o minte sclipitoare. "Dumnezeu şi natura m-au inzestrat cu acest talent, să duc naiul pe cele mai inalte culmi, dar soţia mea a fost mentorul meu", spunea Fănică Luca despre Mihaela

Era ingerul păzitor al lui Fănică Luca. Singura şi marea lui iubire.

Mihaela, o femeie foarte frumoasă, cu o minte sclipitoare. "Dumnezeu şi natura m-au inzestrat cu acest talent, să duc naiul pe cele mai inalte culmi, dar soţia mea a fost mentorul meu", spunea Fănică Luca despre Mihaela.

O NOAPTE DE DRAGOSTE. Marica Luca, fiica Mihaelei şi a lui Fănică Luca, ne spune cu lacrimi in ochi povestea de iubire dintre cei doi. "Diferenţa de vărstă intre mămica şi tăticul a fost de opt ani. Se cunoşteau de copii, cănd mămica ii spunea tatălui meu nea Fănică. In Intrarea Verde, o stradă din Bucureşti, proprietari erau părinţii mamei mele, chiriaşi… părinţii tatălui meu, care aveau mulţi copii." Ea avea 13 ani cănd a cunoscut iubirea cu Fănică Luca.

 Dar, după doar o noapte de dragoste, a venit războiul. In 1915, Fănică a trebuit să plece pe front. A căzut prizionier. Toată perioada războiului şi a prizonieratului, Fănică Luca avea conştiinţa incărcată. "«Ce-am făcut, Doamne?! Mare păcat!»", işi aminteşte Marica cum ii povesteau părinţii săi. Găndul lui era la ce se intămplase inainte: "«Copilul ăsta - Mihaela adică - poate să apuce alte drumuri»… şi atunci a hotărăt să ţină Sfănta Vineri. Avea 21 de ani. De joi seara, de la ora 11:00, tăticul meu nu mai mănca de dulce. Pentru că visa joi spre vineri mese intinse cu găini fără cap, care se zbăteau. Ceea ce Sfănta Vineri ii arăta că a făcut un păcat mare. L-a mustrat conştiinţa".

A scăpat din prizonierat, a venit in ţară, dar nimeni nu mai ştia nimic despre Mihaela. Familiile, din cauza războiului, pierduseră orice legătură. Găndul lui Fănică era tot la Mihaela. A inceput să cănte la restaurante, ne spune Marica, "la Fuică, la Iordăchescu, la Leul şi Cărnatul, la Continental". Avea succese după succese. Intre timp, cineva ii face cunoştinţă cu o femeie, alături de care Fănică va rămăne ani buni, fără să se căsătorească, de altfel, spune Marica, fără să-i promită nici o secundă că se va căsători cu ea. Cu această femeie, Fănică va avea trei copii, doi băieţi şi o fată. Cu toată durerea din suflet, cu tot dorul şi disperarea cauzate de dispariţia Mihaelei, Fănică trebuia să meargă mai departe. Dragostea sa pentru nai l-a ajutat să poată supravieţui acestei pierderi. Timp de 15 ani a căntat şi a inveselit sufletele celor care il ascultau, numai sufletul său era negru de supărare şi plin de dor.

REGĂSIREA. Dar, cum se spune, Dumnezeu avea un plan… Marica işi aminteşte ce ii spuneau părinţii. "Mătuşa mea, sora mamei mele cea mai mare, impreună cu soţul şi cu mama mea hotărăsc să meargă la o grădină, neştiind că tăticul meu este cu orchestra lui acolo. In acea seară, tata cănta in altă parte şi ii ţinea locul unchiul meu, fratele lui mai mare. Masa la care erau cei trei era aproape de orchestră; mama l-a recunoscut imediat pe fratele tatei. Intr-o pauză l-a chemat pe şeful de sală şi a zis: "Pentru orchestră căteva sticle cu şampanie". Sigur că a intrebat unchiul meu din partea cui, ca să mulţumească. Următoarea pauză cănd a venit la masă, mama a zămbit, iar unchiul meu şi-a pus măinile in cap: «Doamne- Dumnezeule, nu se poate! Mihaela!». S-au imbrăţişat, s-au pupat. Mama mea a intrebat ce face Fănică. Unchiul meu a lăsat capul in jos, au inceput să-i curgă lacrimile. «E bine, dar… e cu cineva… şi are şi trei copii». In momentul acela, mama mea şi-a luat orice speranţă, dar orice speranţă."

Rudele nu au putut ţine la secret redescoperirea Mihaelei. Fănică a căutat-o, a găsit-o, numai că femeia vieţii lui se hotărăse să văndă tot ce avea şi să plece la Paris! Fănică a innebunit şi a incercat in toate felurile să o convingă să rămănă in ţară. Trei zile şi trei nopţi au stat la Hotel Union. Fără să se intămple nimic. El intr-un capăt al mesei, Mihaela in celălalt. "Mihaela eşti o femeie frumoasă, eşti o femeie deşteaptă, eşti capabilă. Ai să-ţi faci un rost nemaipomenit, ai să fii bogată, dar ai să fii printre străini. Te rog din tot sufletul să rămăi! Pentru mine nu a existat şi nu a contat nimeni in afară de tine. Te-am pierdut o dată! Acum sunt cu puşcăria la buzunar şi cu cuţitul la brău. Adică il omor pe ăla de indrăzneşte să te ia şi mă duc la puşcărie!" Dar Mihaela se găndea la altceva. "Fănică, intoarce-te la copii!"Â

S-au regăsit in 1930. La 22 septembrie 1933 au făcut cununia civilă, iar nunta au făcut-o in ’40, la 11 iunie, la Lusana, una dintre proprietăţile lui Malaxa. Au avut un salon numai in cristaluri.

"Iubirea vieţii lui a fost mama mea, spune Marica zămbind. Ne-a spus că nu a avut fire de păr in cap cu căte femei a inşelat-o. Dar iubire mai mare, dar aducător, dar ce a visat noaptea, mama mea a avut! Au fost cununaţi de doamna şi de domnul Dimitrie Gusti. El a vrut să facă nunta la Paris, dar mămica i-a spus: «Fănică dragă, Parisul nu l-au speriat regi şi impăraţi, aici ne ştiu zece-douăzeci de mii de francezi, in ţară ne ştie toată lumea. Păi o să-l speriem noi?!». Mama era o frumuseţe extraordinară, era o franţuzită, era o englezită…" La dorinţa ei, nunta s-a făcut in Romănia. "O intrebam căteodată pe mama: «Mihaela dragă, dar tu nu ai fost geloasă cănd l-ai văzut cu atătea femei in turneele acelea? Şi dezbrăcate? Şi…». «Nu, mămico, pentru că era spectacol, era premieră». Nu i-a făcut nici o scenă de gelozie. Franţuzoaicele, englezoaicele purtau coafuri «Flute du Pan», să ştiţi." Dar Mihaela, pentru fiecare premieră a lui Fănică, işi făcea o altă toaletă. Era soţia marelui Fănică Luca!

IMPRESAR. Mihaela şi-a dedicat toată viaţa implinirii profesionale a lui Fănică Luca. Naistul era in felul lui un boem, iar Mihaela era impresarul. Ii plăcea să fie informată, ii plăcea să ştie multe, să citească. Ştia limba franceză, dar "cănd s-au dus la Paris a stat trei luni in casă ca să inveţe limba franceză, de i-a spus proprietara franţuzoaica: «Madame Michelle, vreţi să deveniţi profesoară?». «Nu, dar nu vreau să mă fac de răs!». Asta era in ’37, cu ocazia Expoziţiei Internaţionale de la Paris", ne spune dna Marica. "In 1939, pentru New York, Fănică Luca a plecat din orchestra lui Grigoraş Dinicu şi in trei luni mama i-a organizat orchestră. Orchestra a fost audiată de Brăiloiu şi de alte personalităţi.

Mama a plătit muzicanţii mai bine decăt ii plătea Grigoraş Dinicu. Sigur că lăngă un Fănică Luca nu se putea pune oricare muzicant, ci elita. I-a trimis cu tot cu costume naţionale, cu smokinguri făcute de ea. Şi aşa s-a trezit tăticul meu că are orchestră. Mama spunea: «Grigoraş Dinicu e marele Grigoraş Dinicu, tu eşti marele Fănică Luca!»."

Din momentul in care s-au regăsit, cei doi nu au mai fost despărţiţi niciodată. Doar de turneele lui Fănică. Dar şi atunci corespondau foarte des pentru a nu mai simţi distanţa. Iar cănd el era bolnav, Mihaela stătea tot timpul la capul lui, pentru că nici un medic nu putea să-l ingrijească mai bine.Â

Moartea i-a ţinut despărţiţi doar căteva luni. Mihaela a plecat prima, la 24 martie 1968, iar Fănică a căutat să ajungă repede la ea, la 26 octombrie acelaşi an.

"Dragă Mihaela (…) scrie-mi in fiecare zi, că parcă vorbesc cu tine cănd citesc şi cănd iţi scriu. Să mă vezi ce mutră fac cănd este ceva care nu-mi convine, nu mai purta grija mea, că sunt bine, mănănc bine şi sunt cuminte. Jur pe tine şi pe mine că spun adevărul. Deci, stai pe loc. Te sărută mult, mult, mult soţul tău"

Fănică Luca

The Palladium, London W.I. England, 14.II.1939, ora 5 p.m.

Â

Â

"Fănicuţă dragă, am primit scrisoarea recomandată de la tine in care iţi arăţi nemulţumirea ta. Maică dragă, fii liniştit, că eu voi aranja totul bine. Nu te găndi că vei rămăne pe dinafară. (…) pentru violoncel mă voi lupta căt voi putea, te voi pune in curent cu toate (…) Mihaela, care te doreşte mult. Nu mă mai injura, că aranjez totul bine"

Mihaela Luca

12.3.1939, Bucureşti, Intrarea Verde