Povestea vieţi - Autobiografie

Fănică Luca şi-a scris pe scurt povestea vieţii. A intitulat-o "Autobiografie". O redăm aici, in intregime:Subsemnatul IORDACHE - LUCA ŞTEFAN (FĂNICĂ LUCA), artist emerit al RPR şi Laureat al Premiului de Stat, Clasa I, distins cu medalia şi Ordinul Muncii, profesor la Şcoala Medie de Muzică, din Bucureşti, nr. 1, clasa - de nai...

Fănică Luca şi-a scris pe scurt povestea vieţii. A intitulat-o "Autobiografie". O redăm aici, in intregime.

Subsemnatul IORDACHE - LUCA ŞTEFAN (FĂNICĂ LUCA), artist emerit al RPR şi Laureat al Premiului de Stat, Clasa I, distins cu medalia şi Ordinul Muncii, profesor la Şcoala Medie de Muzică, din Bucureşti, nr. 1, clasa - de nai.

M-am născut in Bucureşti, in anul 1894, aprilie 5. Părinţii mei s-au născut in oraşul Ploieşti. Din anul 1875 s-au stabilit in Bucureşti, oameni săraci, nu au avut nici un fel de avere. Au avut 14 copii. Pănă la naşterea mea nouă fraţi muriseră. Rămăsesem in viaţă cinci fraţi, trei fete şi doi băieţi. Tatăl meu era de meserie lăutar, aşa cum se spunea pe vremea aceea, specialitatea flaut şi nai.

ŞCOALA. Deşi era un foarte bun instrumentist care a căntat in orchestrele marilor şefi de orchestre "Dobrică", Savu Pădureanu, Pompierul, Moţăescu şi alţii, totuşi nu căştiga atăt căt necesita intreţinerea a cinci copii şi a mamei noastre, care nu producea nimic, intrucăt noi eram mici, aveam nevoie de ingrijirea ei şi nu putea merge la muncă, era casnică. In anul 1901 m-am dus la şcoală, nu aveam imbrăcăminte, nici cărţi, la fel ca mine erau mulţi colegi. Profesoară o aveam pe cunoscuta scriitoare doamna Smara, care, văzănd starea noastră de plăns, a apelat la părinţii colegilor noştri de şcoală, oameni bogaţi, şi din banii care i-a adunat ne-au imbrăcat şi ne-au cumpărat cărţi. Aceasta s-a făcut timp de patru ani.

Am absolvit clasele primare cu menţiune.

In timpul anilor de şcoală, mă ocupam şi de nai, invăţasem să cănt căteva căntece, şi văzănd greutatea ce apasă pe umerii tatălui meu, care nu putea face faţă celor necesare nouă, m-am hotărăt să muncesc. L-am rugat pe tatăl meu să-mi procure un nai. Mai intăi nu voia, in cele din urmă, la stăruinţele mele, am reuşit să-l conving şi mi-a cumpărat un nai cu 12 ţevi. Cu acest nai mă duceam prin vechile grădini de vară: Bordei, Herăstrăul Vechi, Vila regală etc.

Căntam din acest instrument muncitorilor care-mi dădeau bani. Căştigam un leu şi chiar doi pe zi, bani pe care-i dădeam mamei cu care oarecum ne ajutam şi duceam o viaţă mai omenească.

Aceasta a fost situaţia pănă in anul 1907, făcusem progrese frumoase cu naiul şi am fost angajat să cănt in taraful vestitului lăutar Lache din Găeşti, judeţul Dămboviţa. Vara căntam la Olăneşti, iar iarna in Găeşti, la baluri şi nunţi ţărăneşti prin comunele şi satele judeţului.

In anul 1910 am plecat la Zmirna (Asia Mică), fiind angajat in orchestra lui Carabulea. După patru luni, angajamentul s-a terminat şi m-am dus la Istanbul (Turcia), unde am fost angajat să cănt in grădina de vară Petişani, situată sus in Pera. In anul 1911, am venit in ţară. M-am angajat la Restaurantul Leul şi Cărnatul; am căntat doi ani.

In anul 1913 am fost angajat la Restaurantul Suzana, unde am căntat trei ani.

pe front. In anul 1915 am plecat in armată, in Regimentul 40 - Călugăreni, Bazargic, a inceput războiul, am fost rănit, am căzut prizonier la Neajlov, Argeş, impreună cu 5.700 ostaşi. Am stat şapte luni prizonier in lagărul german din Semendria (Veche Sărbie), de unde sub formă de lucrător sondor am fost dus mai intăi in Macedonia şi apoi in ţară, la Cămpina. Din lagărul Cămpina am fugit la Bucureşti, m-am angajat iarăşi la Restaurantul "Suzana", unde am căntat pănă in aprilie 1919.

M-am prezentat Cercului de recrutare Bucureşti, care venise din Moldova, o comisie militară şi am fost trimis la unitate in Basarabia. In anul 1920, luna mai, am fost desconcentrat, am fost decorat cu mai multe ordine militare. De la 1 iulie 1920 pănă in 1929 am căntat din nou la restaurantele: Suzana, Pariziana şi Leul şi Cărnatul.

Tot in anul 1929 incepusem activitatea la radio.

In octombrie 1929 am plecat la Varşovia (Polonia) cu orchestra "Ciolac". Am căntat in expoziţia de vinuri şi fructe, unde avea pavilion şi statul romăn. Revenit in ţară, am făcut angajament in calitate de şef de orchestră la Restaurantul Picadilly (Terasa Cercului Militar, la Continental, la restaurantul Ghiţă Iordănescu, Fuică, V. Roaită, şi la Trocadero - din Ploieşti.

Pe vremea aceea căntam voce, chitară şi nai.

In aprilie 1937, in colaborare cu maestrul Grigoraş Dinicu şi orchestra sa, am plecat la Expoziţia Universală din Paris, fiind trimişi de statul romăn, unde sunt vii şi astăzi succesele doinelor, horelor, sărbelor şi renumitei "Ciocărlie" căntate din nai şi orchestră.

In urma marilor succese, Ministerul Educaţiei Naţionale Franceze m-a decorat cu Ordinul "Palmes" Academiei Franceze, in gradul de ofiţer, mi-au acordat Diploma de Onoare Clasa I - cu Medalia de Aur.

Domnul profesor Gusti, comisarul general al Pavilionului Romăn din expoziţie, mi-a dat un premiu de 10.000 franci francezi, mie personal.

La 1 noiembrie 1937, restaurantul s-a inchis o dată cu expoziţia, maestrul Grigoraş Dinicu impreună cu orchestra sa s-au reintors in ţară, iar eu de la această dată am rămas angajat la Teatrul Municipal Chatelet din Paris, in opereta "Le chant du Tzigane" (căntecul ţiganului), unde apăream in rol de cioban romăn, căntănd din nai doina "Ciocărlia" intr-o cărciumă ţărănească romănă; mai apăream in scenă şi in alte roluri; obţineam frumoase succese.

In această operetă erau peste 300 de artişti, din care aveam şi eu baletul de 40 tinere cu care apăream in una din scene.

Toate pieţele şi metrourile pariziene erau pline cu reclame mari, luminoase cu numele meu şi al lui Andree Bouje. Georges Devais a scris un articol in Gringoire intitulat: de la Jean Bach la Fănică Luca. Le Carner d’Andre Rouvere, marele caricaturist francez, mi-a publicat caricatura in toate ziarele pariziene. Preşedintele pictorilor francezi Leslie Caultwell (american), apreciindu-mi arta, m-a pictat pe mine şi soţia, două portrete mari pe care le-au expus la expoziţie şi in atenee, şi apoi mi le-au făcut cadou. Valoarea acestor picturi - portrete era atunci 300 dolari americani bucata.

Opereta a fost jucată timp de şapte luni, Andrei Bouge a terminat, iar eu in urma frumoaselor succese am fost reangajat tot la Chatelet, in revista le tour du monde en 80 jours, in costum oriental, căntam melodii romăneşti duioase, la auzul acestor melodii reptilele (şerpii şi crocodilii) se retrăgeau. In afară de acest angajament mai aveam unul la Cabaretul Don-Juan, din Montmartre, ca număr de atracţie; aceasta după ora spectacolului de la operetă.

In seara zilei de 14 iulie 1938, marea sărbătoare naţională a francezilor, am luat parte alături de cei mai celebri artişti, "vedete" ai Parisului, la concertele date de pieţele Parisului. Eram imbarcaţi pe care alegorice organizate de ziarul Paris Soir.

LONDRA. Pentru data de 1 septembrie 1938, am fost angajat de Direcţiunea Teatrului Palladium din Londra pe timp de un an. Din cauza surmenajului şi a reumatismului, contractele mele de la Paris le-am reziliat, şi pe 1 august 1938 am venit in ţară, unde mi-am făcut tratamentul la Băile Vasile Roaită.

La 1 septembrie 1938 am plecat la Londra, unde aveam angajament in revista These Foolish Things, jucam rolul faunului intr-un tablou a’Grecian Idyll, in mijlocul a 40 girls. Şi aici am obţinut frumoase succese cu muzica noastră romănească şi eram foarte bine retribuit. Deşi contractul meu era pe 12 luni, la 15 aprilie 1939, Ambasada Romănă din Londra, la cererea statului romăn, mi-a reziliat contractul şi am plecat la Expoziţia internaţională New York America, unde eram angajat de statul romăn la cererea doamnei Roosvelt, impreună cu orchestra mea angajată din ţară prin soţia mea. Şi la această expoziţie a luat parte Grigoraş Dinicu cu orchestra sa. Ambele orchestre au obţinut mari succese cu muzica noastră romănească. Conducătorii americani ai expoziţiei m-au rugat să le vorbesc şi să le cănt la microfon fraţilor noştri romăni stabiliţi in America.

La 1 septembrie 1939 a inceput războiul germano-polon, pavilionul şi restaurantul romăn au fost inchise, iar noi, intregul personal romăn, am părăsit America şi, după o escală de 10 zile la Paris, am venit in ţară. După o lună am inceput activitatea artistică organizănd turnee de muzică populară romănească şi muzic-holl in ţară. Aceasta pănă in anul 1942, cănd am fost mobilizat de marele stat major al armatei in echipele de artişti cu care dădeam concerte prin spitale in faţa ostaşilor răniţi. In această situaţie, impreună cu corul Marelui stat major romăn şi mai multe echipe de artişti şi muzicanţi, am fost trimişi la Rostov şi la Talinov, teritorii unde prezentam spectacole in principale săli de teatru pentru militari.

ERA COMUNISTĂ. In anul 1943, Ministerul Artelor al Romăniei m-a angajat să cănt la Istanbul, Turcia, cu orchestra mea, cu misiunea de a propaga muzica romănească, in restaurantul Taxim, din Pera, la care era asociat un negustor romăn şi care avea angajată o orchestră a unui popor cu care statul romăn era certat in vremea aceea.

In mai puţin de o lună, succesul nostru a fost deplin, orchestra aceea a fost inlocuită cu muzicanţi turci.

Deşi patronii acestui restaurant ne-au rugat să rămănem in continuare, am refuzat categoric şi ne-am reintors in ţară.

Ministerul Artelor, in urma marelui nostru succes, a premiat pe fiecare muzicant cu căte 50.000 de lei, iar pe mine cu 300.000 de lei.

Din anul 1943, luna noiembrie, ne-am inceput iarăşi activitatea in echipe artistice prin spitalele din Bucureşti şi provincie, unde căntam in faţa răniţilor; aceasta pănă in anul 1945. Din acest an a inceput organizarea ansamblelor populare cu care colaboram zi de zi, fără salariu, pănă la sfărşitul anului 1947.

In anul 1948, am plecat cu ansamblul de căntece şi dansuri romăneşti al armatei romăne la Budapesta, Cehoslovacia şi Bulgaria - frumoase succese.

La 1 februarie 1949, Ministerul Artelor al RPR m-a numit profesor la clasa de nai a Institutului de Folclor; această numire din dispoziţia Partidului şi a Guvernului, de a instrui noi cadre; actualmente sunt profesor la Şcoala de Muzică nr. 1 din Bucureşti, unde in această calitate am instruit pe elevii arătaţi pe tabloul alăturat.

De la 1 aprilie 1949 a luat fiinţă la Institutul de Folclor ansamblul "Barbu Lăutaru", care a fost constituit din mai multe orchestre populare, printre care şi orchestra Ciocărlia, al cărei preşedinte eram eu. Cu orchestra "Barbu Lăutaru", deşi nu eram salariatul ei, am colaborat in ţară şi străinătate pănă la data de 1 mai 1951, dată cănd am fost incadrat salariat in orchestra "Barbu Lăutraru" in calitate de solist - cateogria I.

Partidul RPR mi-a acordat onoarea de a concerta in faţa marilor conducători de state socialiste şi a delegaţiilor străine venite in republica noastră.

Nu am lipsit de la concertele date in onoarea acestora din anul 1946 pănă in prezent.

Partidul m-a trimis să concertez in statele socialiste, prietene republicii noastre, in URSS de opt ori, in Cehoslovacia de trei ori, in RP Ungară de trei ori, in RP Polonă de patru ori, in RP Bulgaria de cinci ori, din anul 1954, intr-un turneu de 95 de zile, in China şi Coreea.

Pentru patria noastră, RP Romănă, am sacrificat toată perseverenţa mea, toată priceperea şi puterea de muncă, cum şi talentul pe care-l las moştenire elevilor mei, care au fost şi vor fi instruiţi de mine, la clasa de nai, unde sunt profesor din anul 1951.

Am fost şi creator de orchestre populare, membru fondator al Sindicatului Artiştilor Lăutari Instrumentişti, fondat in anul 1930, al cărui secretar eram eu, pe care l-am fuzionat mai tărziu cu Sindicatul Artiştilor Instrumentişti.

Partidul mi-a apreciat munca, creaţiile şi calitatea mea artistică, pentru care m-a bine meritat, acordăndu-mi inalte distincţii artistice, pe care alăturat le prezint in copii după originalul cu numirea şi datele lor.

BĂTRĂNEŢE. La 5 aprilie 1964 implinesc 70 de ani de viaţă şi aproape 55 de ani de muncă in slujba oamenilor muncii pe tărăm naţional cultural.

La inceputul copilăriei am dus o viaţă destul de săracă, lipsită de toate cele. Din anul 1910, cănd am inceput să cănt şi pănă in prezent, am gustat din toată gloria artistică şi din cea mai frumoasă viaţă. Nu au lipsit insă nici durerile sufleteşti.

In anul 1946 mi-a murit un fecior in etate de 21 ani, care promitea să devină un bun pianist.

In anul 1961 mi-a murit un alt fecior, viorist, şef de orchestră, in etate de 38 de ani. De durerea fraţilor săi, fiica mea, in etate de 34 de ani, s-a otrăvit cu 300 hidrazină, fiind salvată; a rămas totuşi cu un defect destul de grav, nu mai ţine minte ce spune.

Soţia mea a contractat un infarct miocardic şi apoi un edem pulmonar, boală gravă.

Cu Decretul Consiliului de Stat, nr. 188, din 22 aprilie 1963, mi-a fost expropriat imobilul din Str. Constantinache Caracaş nr. 39, Raionul 30 Decembrie, proprietatea mea făcută din muncă cinstită, un teren de 507 mp, cu două apartamente vechi şi alte două apartamente construite intre anii 1954 şi 1958.

Exproprierea s-a făcut pentru a construi pe acest teren o anexă a Şcolii Civice din Bucureşti, Bdul Titulescu.

Nu m-am opus acestei exproprieri cănd am auzit că este vorba de construirea unei case de cultură pentru copiii noştri, pe terenul proprietatea mea.

Personal, actualmente sunt bolnav destul de grav, mă supără mult rinichii, un infizem pulmonar, adenom de prostată şi vezica biliară. In această stare destul de gravă imi este foarte greu a mai face deplasări la concertele programate in cadrul turneelor prin comunele şi satele ţării noastre, de căte trei-patru ori pe an, căte 20-30 de zile de fiecare turneu, plus programările locale.

Aceasta imi este autobiografia in activitatea artistică pe linia clasei muncitoare.

Fănică Luca, Artist Emerit, Laureat al Premiului de Stat C1, I; Decorat cu "Medalia şi Ordinul Muncii" al RPR.

Str. Intr. Verde nr. 4, Raion 30 Decembrie, Bucureşti.

N.R.: Material pus la dispoziţie de doamna Marica Luca

Portretul lui Fănică Luca şi cel al soţiei sale, Mihaela, au fost realizate de pictorul Leslie Caultwell, preşedintele pictorilor francezi, in perioada cănd cei doi au locuit la Parisy