Zările lor lumeşti

Nu-i luaţi cîntecul, că îi luaţi viaţa! Acest "slogan" ar putea fi valabil pentru orice artist dăruit. Noi ne referim acum la Tatiana Stepa, o fiinţă minunată, care primeşte senină şi cuminte toate loviturile grele servite de destin cu prea multă bunăvoinţă.

Nu-i luaţi cîntecul, că îi luaţi viaţa! Acest "slogan" ar putea fi valabil pentru orice artist dăruit.


Noi ne referim acum la Tatiana Stepa, o fiinţă minunată, care primeşte senină şi cuminte toate loviturile grele servite de destin cu prea multă bunăvoinţă. În ciuda tuturor obstacolelor, ea continuă să stea dreaptă pe scenă şi să dăruiască din întreaga sa fiinţă. Ştie că are de plătit un preţ pentru darul dumnezeiesc pe care l-a primit în această viaţă şi nu se lasă îngenuncheată de "furtunile" ce tot năvălesc asupra sa. Ea doar se roagă. "Mă întorc la tine, Mare Neagră,/ la malul tău mă închin şi tac/ că nu mai tu vei şti să vindeci/ ce nu mai are nici un leac./ Te strig de dincolo de moarte,/ la ţărmul tău să mă primeşti,/ să mă asculţi şi apoi, tăcuto,/ să scriem pe nisip poveşti/ Mare Neagră, vrem să vii, să speli zările lumeşti,/ dă-ne suflet de copii, dacă ne mai iubeşti/ Mare Neagră, vrem să vii, să speli zările lumeşti,/ dă-ne suflet de copii, dacă ne mai iubeşti, dacă ne mai iubeşti// Te rog pe tine, Marea Neagră,/ cum L-aş ruga pe Dumnezeu/ să ştergi cu valurile tale/ şi lacrima din gîndul meu/ Şi, Doamne, cît eşti de frumoasă,/ şi mie cît de dor mi-a fost!/ Ţi-aş aşterne cîntecul pe valuri,/ să-mi fie leac şi adăpost./ Mare Neagră, vrem să vii, să speli zările lumeşti,/ dă-ne suflet de copii, dacă ne mai iubeşti/ Mare Neagră, vrem să vii, să speli zările lumeşti,/ dă-ne suflet de copii, dacă ne mai iubeşti, dacă ne mai iubeşti...". Aşa sună "Rugă la Marea Neagră", venită din străfundul Tatianei Stepa.


NĂVALNIC ŞI BLÎND. "Acum am să cînt o parte din mine – ne pune în gardă Zoia Alecu – / apoi am să cînt o parte din voi/, îmi place, mă doare, mi-e rău şi mi-e bine/, mi-e tot ce înseamnă lumina din noi./ Am ochii flămînzi de soare şi lună/ şi-n ei se sparg valuri de oameni frumoşi/ veniţi să bem marea albastră-mpreună/ sau cerul cu nori argintii şi pufoşi!// Mai trece o seară cu voi laolaltă/ şi simt zorii zilei pe buze şi-n gînd/ e muzica noastră atît de bogată/ cîntăm împreună năvalnic şi blînd". Aşa va fi la Folk You! Şi Zoia a avut de înfruntat valurile vieţii şi tot muzica a salvat-o. Pentru ea, Folk You! este cea mai strînsă îmbrăţişare între homosapiens, cer, muzică şi mare.

Origine străveche...

"Prin Vama Veche/ se rostesc cuvinte cu, dar mai ales fără pereche,/ Iar cine e cuminte,/ la Folk You! şi în Vama Veche/ nu prea e întreg la minte/ poţi fi într-o ureche/ orice ţi se permite/ chiar şi să dai în streche/ aici oricine simte/ originea străveche/ a omului fără veşminte." Autoarea acestor versuri este o artistă fără pereche, într-o ureche (muzicală), care-şi permite să fie... profesionistă: Zoia Alecu.

Timpul nu te mai face atent de cîte ori trece

Folk You! este o stare de spirit pe care purtătorul nu o poate defini, o simte, dar nu o poate descrie, pentru că cine şi-ar bate capul să strîngă infinitul într-o meschină definiţie. Aici, la Folk You!, timpul curge altfel. Are o densitate şi un miez, are un parfum şi un sunet, o culoare şi un gust, da, timpul nu te mai face atent de cîte ori trece, parcă te lasă mai fericit, mai tînăr şi mai cîntăcios.
Eu vă Folk You! din toată inima pe toţi cei care mă Folk me! şi vă aştept în Vama Veche, unde o să mă recunoaşteţi după faptul că mă simt al naibii de Folk You!
Am o chitară în braţe şi cînt pe bune.
PS. O să am şi vocea la mine, că asta am învăţat în cei şapte ani de acasă... "Ştiai tu, Mărie,/ Că roua e vie/ Că-n zori face ouă/ Şi ies pui de rouă/ Şi stropi de pui/ Ce umblă hai-hui/ Prin iarba lor mamă/ De soare li-i teamă,/ De ziua fierbinte/ Cînd puiul o simte/ Alunecă-n moarte/ Că mîine-i departe/ De-ar fi dimineaţă,/ Zicea pui de strop/ Ar fi altă viaţă,/ Acum mă îngrop/ Ş-aşa ud şi mic/ Şi-mi vine să ţip/ Căci sînt incolor,/ Că nu cresc un pic/ Şi trebuie, trebuie să mor" (Zoia Alecu)

Mai are multe de cîntat

Despre Tatiana Stepa, poetul Romulus Vulpescu spunea că este "sunetul în formă de suflet", iar ea, Tatiana, spunea că "folkul este muzica sufletului". Este o suprapunere fericită a definiţiilor, căci Tatiana Stepa trăieşte realmente prin folk. Măcinată de ani buni de o boală nemiloasă care face ravagii printre artişti, ea nu se lasă învinsă. Mai are multe de spus, mai are multe de cîntat. Fiică de mineri din Valea Jiului (a lucrat ea însăşi în mină), a făcut liceul la Lupeni, studiind singură, în paralel, timp de opt ani, vioara şi pianul. Cînd Cenaclul Flacăra a venit în Valea Jiului, destinul ei a căpătat o traiectorie care continuă şi azi.


"Acum am să cînt o parte din mine,/ apoi am să cînt o parte din voi,/ îmi place, mă doare, mi-e rău şi mi-e bine,/ mi-e tot ce înseamnă lumina din noi./ Am ochii flămînzi de soare şi lună/ şi-n ei se sparg valuri de oameni frumoşi/ veniţi să bem marea albastră-mpreună/ sau cerul cu nori argintii şi pufoşi!// Mai trece o seară cu voi laolaltă/ şi simt zorii zilei pe buze şi-n gînd/ e muzica noastră atît de bogată/ cîntăm împreună năvalnic şi blînd"
Zoia Alecu