Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aurel Gore. Un virtuoz al viorii. Un om care nu ştia notele, dar işi punea sufletul pe strune.
Lăutarul Aurel Gore nu a fost o vedetă in sensul pe care il dăm noi astăzi acestui cuvănt. Nu a apărut in reviste la rubrica de mondenităţi, nu a făcut valuri cu scandaluri. Nici nu se prea purta pe vremea aceea şmecheria aceasta. Interviuri⦠nici atăt.
INTERVIUL.
Singurele interviuri pe care le-a dat au fost cele luate de specialiştii Institutului de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu din Bucureşti. Iată ce declara la 6 martie 1950.
"Inainte cu trei ani am intrat la Fabrica Vasile Roaită. De altfel, la Vasile Roaită a fost angajat şi fratele său, Victor Gore." Continuă interviul: "Eu, Dima Aurel, invăţam cu tata, care era angajat la Teatrul Armatei cu Gheorghe Măslină. Noi căntăm jocuri naţionale. De-alea frumoase. Putem să căntăm şi căntece naţionale, de toate, şi jocuri de le joacă echipa". Repertoriul său era impresionant şi foarte frumos. De unde invăţase toate căntecele? "Am invăţat de la bătrănul Gore «Ceasornicul», «Mocăncuţa», «Rustemul sucit». Rustemul sucit l-a luat tata din Dămboviţa, de la Petrică a lui Guşoi, un viorist foarte bun, care cănta la ţară. L-a invăţat de mult, de vreo 14-15 ani. Alţii il căntă drept, nu in stilul meu, ca al lui tăticuâ, şi Rustemul oltenesc tot de la tata il ştiu."
Citește pe Antena3.ro
JOCURI NAŢIONALE.
In continuarea interviului, Aurel Gore face o listă a jocurilor pe care le căntă. "Ciocărlanul din Muscel, Ciocărlanul de la şez, Hora dreaptă, Hora de la Gheboieni, Botoşanca, Oiţa, Mărioara, Someşana, Alunelul de la Gorj, Săbărelul (căntec de masă), ca la Breaza, Brău pe şase. Brău pe şase il ştiu de la tăticuâ, el l-a invăţat din Tărgovişte, de la bătrănul Puceanu (tatăl lui Ion Puceanu). Hora frumoasă (horă de concert - n.r.) o ştiu, am auzit-o de la Matache, la radio. Asta o cănt la vreo nuntă, la vreo petrecere, cănd e vreun om care cunoaşte muzică. Hora lui Stanciu o ştiu chiar de la Stanciu, un lăutar din Tărgovişte, care cănta din vioară şi din gură." Un repertoriu impresionant, care acoperea aproape toate zonele din ţară. Pentru că atunci cănd mergeau la nunţi fraţii Gore mergeau in toată ţara. Şi toată lumea trebuia să fie mulţumită.
După aceea, Aurel Gore aminteşte căteva persoane cu care lucra la formaţia de dansuri: coregraful Popescu Judeţ, de la Liceul de Arte, pe Strada Nicolae Filipescu. Acolo se făceau repetiţiile spectacolelor. Tovarăşul Dobrescu, cel care "cunoaşte jocuri, dar nu le căntă cum le căntăm noi, el le căntă ca la şcoală, nu ţărăneşte".
MERGEA LA ŞCOALĂ.
Gheorghe Măslină, ultimul cobzar, a dat in aceeaşi zi căteva date despre el. "Carte ştiu numai să mă iscălesc. Am invăţat acuma. Vreau să scriu şi să citesc, dar nu prea ştiu. Nu m-au dat părinţii şi n-au avut posibilităţi să mă ţină la şcoală." Ce muzică preferă? "Mai mult imi plac naţionalele, că e mai frumoase. La instrumente, mai mult imi place cobza. A vrut tata să mă dea la vioară, dar n-am invăţat." De altfel, episodul cu ratarea invăţării acestui instrument apare şi in celălalt interviu dat specialiştilor de la institut.
Preferinţele literare ale lui Gheorghe Măslină? Din păcate, el nu poate să se exprime in acest sens, pentru că "nu ştiu să citesc şi să scriu. Urmez acum la şcoala de analfabeţi de la noi, de acolo, din Herăstrău. Săntem vreo 14-15 elevi". Aşa analfabet⦠Gheorghe Măslină a fost in turneu cu Gore Ionescu in Franţa, unde au stat 12 zile.
AMINTIRI.
Ileana Gore, fiica lui Aurel, ne spune despre fraţii Gore: "Cănd căntau amăndoi ziceai că sunt privighetori. Aşa de frumos căntau. Cine asculta muzica interpretată de tata plăngea! Nu exista să nu-i placă! Tata a căntat şi la Teatrul Giuleşti, a căntat şi cu Ilie Udilă. Să ştiţi că muzica lăutărească porneşte de la tatăl meu".
I SE SPUNEA FERNANDEL
Victor Teişanu, finul lui Gore Ionescu, mijeşte ochii şi caută amintirile. "Eu port numele băiatului lui Gore Ionescu, al lui Victor Gore. Eram mic cănd a murit Gore Ionescu, imi aduc aminte doar că il vedeam pe stradă şi imi era ruşine să mă duc la naşul meu să vorbesc cu el. Să ştiţi că toate dansurile care se căntă la ora actuală de lăutari sunt de la el. Sunt culese din toate judeţele de Gore. El le-a prelucrat. Nu le cănta şi nu le căntă nimeni ca el. Pe urmă l-a copiat Aurel Gore. A fost lăutar mare Gore Ionescu." Victor Teişanu a ratat vioara, dar a pus măna pe acordeon şi aşa a ajuns "coechipierul lui Aurel Gore".
"Pe mine tata a vrut să mă inveţe vioara, pe la 10 ani, dar nu a ţinut, că nu ştiam să o acordez, aşa că mi-am luat acordeon. Am căntat la multe nunţi cu Aurel Gore, cam prin toată ţară. Cel mai greu a fost să căntăm la lăutari, pe Dudeşti. Dar era el fruntea, Aurel Gore! A fost un lăutar foarte, foarte mare. Să ştiţi că am invăţat multe de la el. Şi m-a ajutat mult, mai ales cănd am avut primul copil, fata. Am căntat cu fraţii Gore la petreceri, la nunţi, la botezuri. Din taraf făceau parte Costel Trompetistul; Marangros cu ţambalul, Costel, fratele lui Toni Iordache, tatăl meu, Măslină Gheorghe, care a fost cobzarul lor. Ştiţi cum ii spuneam lui Aurică Gore? Fernandel! Pentru că semăna cu el, pentru că era hazliu ca el", işi incheie frăntura de amintire Victor Teişanu.
| "Cu puţin timp inainte să moară tata-mare, Gore Ionescu, au venit de la Institutul de Folclor din Bucureşti şi l-au rugat să mai inregistreze muzică. Bătrănul s-a lăsat induplecat doar cănd domnul Judeţ Popescu i-a spus: «Ce? Vrei să mori cu muzica in tine?!». Şi atunci a mai făcut căteva inregistrări" |
Elena Gore
ELENA, SUFLETUL LUI AUREL GORE
Elena sau Ileana, cum ii spunea tatăl ei, a fost sufletul lui Aurel Gore. El a invăţat-o să cănte, cum să se comporte pe scenă, cum să se imbrace. El a lansat-o in televiziune. A luat-o la nunţi şi i-a făcut firmă. Elena a pus coperta discului scos de tatăl său intr-o ramă. "Din păcate, nu avem prea multe fotografii, căci după ce ne-au mutat din Floreasca ne-au imprăştiat in toate părţile, s-au pierdut multe." Dacă fotografiile s-au pierdut, imaginile din sufletul ei au rămas intacte. "Tata era un om cu un suflet extraordinar. Mergeam la nuntă, căntam cu el şi dimineaţa se oprea cu mine pe Lipscani, la consignaţie, şi imi cumpăra rochii şi tot ce voiam eu! Toţi banii şi-i cheltuia cu mine! Şi inainte să ajungem acasă ne opream la cofetărie şi luam cartoane cu prăjituri şi pentru cei de acasă." Aurel a fost un mare artist. "Nici boala nu l-a oprit să cănte. A avut un rinichi scos. A murit in 1989." De cănd a murit el, Elena nu a mai putut cănta. Şi vocea i s-a stricat. "Ar fi trebuit să fac operaţie, dar, dacă nu mai era tata⦠Doamne, căt a mai muncit tata, căt a mai căntat!"
