Urmaşii spirituali - Tărgovişte, Halta Teiş

Mahalaua tărgovişteană Teiş e renumită pentru căntăreţii ei, dar de Gore Ionescu nu işi mai amintesc decăt veteranii lăutăriei.

Mahalaua tărgovişteană Teiş e renumită pentru căntăreţii ei, dar de Gore Ionescu nu işi mai amintesc decăt veteranii lăutăriei.

Din Ploieşti pleacă spre Tărgovişte un personal, tras de o locomotivă diesel care pare că e gata să-şi dea duhul la fiecare kilometru. De multe ori chiar se strică, iar călătorii rămăn zeci de minute in mijlocul cămpului, aşteptănd ajutorul. După aproape două ore de călătorie, inainte de intrarea in Tărgovişte, căruţa ceferistă mai opreşte intr-o haltă. Halta Teiş. Nimic deosebit aici. O barieră decolorată ce taie o şosea găurită, căteva bodegi dărăpănate, vreo trei babe cocărjate şi imbrobodite, un copil impingănd chinuind un cuţu şchiop. Teiş este numele unei comune aflate la căţiva kilometri de oraş, dar pănă acolo, lăngă haltă, există mahalaua cu acelaşi nume. O mahala ca oricare alta. Cu o mică diferenţă: de aici au plecat Siminică şi Gore Ionescu.

Am căutat informaţii printre cunoscătorii genului lăutăresc din Tărgovişte, dar prea puţini ştiau că de aici au plecat marii lăutari despre care noi căutam informaţii. Primul cu care am vorbit a fost Toni Drăguş, şi el lăutar de profesie şi cu multe cunoştinţe printre lumea muzicală tărgovişteană. Dar nici chiar Toni nu ştia prea multe. Un prieten de-al său Florian Majaru studiase mai mult fenomenul. De la el aflăm că lăngă Tărgovişte sunt două "cartiere muzicale": Suseni şi misteriosul Teiş, unul in vecinătatea celuilalt, despărţite de calea ferată.

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament

Atent cu adevărul istoric, Florian Majaru ţine să precizeze: "In Suseni au fost lăutari ţigani care căntau in romăneşte folclor lăutăresc. In Teiş, ţiganii locuiau in aciole, nişte colibe din crengi. Ţiganii din Teiş erau nomazi şi erau toleraţi de prefectură". Gore Ionescu, ne spune Florian Majaru, cănta ţigăneşte, pentru că au existat două tipuri de lăutari - cei care căntau in romăneşte şi cei care căntau in rromanes. "Aici a fost vatră de lăutărie", se măndreşte Florian Majaru, administrăndu-ne, la repezeală, o lecţie de istorie a migraţiei ţiganilor in spaţiul romănesc. Cei care se numesc ţigani au venit prin secolul al XII-lea, in vreme ce rromii au ajuns aici de-abia cu 200 de ani mai tărziu. Şi, deşi nu e un fan al lăutăriei, Florian Majaru ne explică mare shepsis al acestui gen muzical: "Folclorul ţigănesc se căntă cu «feeling», din plămăn, nu din găt".

Â

BELU BIRLIC.

Intre timp, ascultănd explicaţiile lui Majaru, Toni Drăguş ne pune in legătură cu nişte lăutari care poate, poate mai ştiu căte ceva de Fraţii Gore şi de Gore Ionescu. Este vorba despre saxofonistul Belu Birlic, care locuieşte chiar intr-una din casele construite pe fosta mahala Teiş, intre comuna romănească Teiş şi cartierul Suseni. Pornim. Este in jurul prănzului, chiar in ziua istorică a suspendării lui Traian Băsescu. Inainte de a trece calea ferată şi de a intra in mahala, oprim la o biată cărciumă. Suspendarea nu interesează pe nimeni, mai importante sunt preţul porumbului şi combinaţiile plecărilor in Spania, la construcţii. O bătrănă se oferă să ne conducă la casa lui Belu Birlic, cunoscut nu numai pentru saxofonul cu care căntă, ci şi prin onoarea de a se fi urcat de căteva ori pe aceeaşi scenă cu Ileana Sărăroiu. Dar Belu Birlic, care e interesat de suspendarea lui Băsescu şi ascultă in direct transmisia discursurilor parlamentare, nu ştie prea multe despre Fraţii Gore. Nici nu se născuse cănd erau ei in culmea creaţiei, dar a ascultat discuri de pick-up cu melodiile lor. Ne indrumă spre alţi lăutari: Fică, Dădănel, Bănică, Bălan, Sandu a lu’ Băşinică.

Â

SUSENI.

Trecem calea ferată inapoi, in Suseni. O altă babă ne conduce la casa acordeonistului Fică, pe Strada Şerban Greceanu, fosta stradă a Garofiţei. Pe Fică de fapt il cheamă Ion Florică. Nici el nu ştie mai multe despre Gore Ionescu ori despre Siminică, i-a cunoscut şi el doar cu urechea, dar, din numele pe care ni le inşiră, ne dăm seama că zona este un adevărat leagăn al lăutăriei. "Săldică Busuioc, născut, crescut in Tărgovişte, cu domiciliul in Aninoasa - violonist", incepe Fică să ne treacă in revistă artiştii locali. Urmează familia Bălan şi familia Busuioc, din care cei mai de seamă lăutari au fost acordeoniştii Sile Busuioc Darman şi Nicu Busuioc, tatăl lui Fică, mort in urmă cu şapte ani, şi Iorgu lu’ Grămadă - ţimbalist. "Eu cănt «cafe-conţert», muzică populară, muzică de petrecere.

In afară de manele, care sunt prostia lumii", ne explică acordeonistul. La manele il deranjează versurile: bani, duşmani, bătaie. "Astea sunt provocări. Manelele transmite numai belele", apreciază Fică, care ne dă şi o explicaţie a diferenţei dintre "lăutar" şi "muzicant": "A fi lăutar e ceva, a fi muzicant e altceva. Muzicantul căntă de toate". "Dumneavoastră ce sunteţi - muzicant sau lăutar?", incercăm noi o provocare. "Dacă am avut atestat!... Am vreo 32 de ani de restaurant. Asta inseamnă că trebuia să cănt in restaurant, şi in restaurant nu puteai să cănţi numai hora de la Tărgovişte", răspunde Fică.

"De Victor Gore am auzit. Aveam din astea... plăci şi ascultam. Au fost foarte talentaţi in muzica lăutărească adevărată pe care o căntau ei. Cănd eşti supărat, muzica lăutărească te face să te simţi bine. Depinde de lăutar. Uite, mie personal, toată viaţa mi-a plăcut, pănă cănd o să mor, de Gică Petrescu. A fost o plăcere să-l ascult", povesteşte Fică. Işi ia acordeonul şi face căteva acorduri, arătăndu-şi, in zămbetul larg, un dinte auriu. Apoi ne conduce pănă la poartă şi ne arată casa de vizavi, unde a locuit faimosul acordeonist Nicolae Florian. Deja dintr-un radio se aude vestea suspendării lui Băsescu. Obosit, personalul de după-amiază se urneşte greu din Halta Teiş.