x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A stat toată viaţa pe Strada Speranţei

0
Autor: Dana Andronie 11 Ian 2010 - 00:00
A stat toată viaţa pe Strada Speranţei
Vezi galeria foto


George Nicolescu nu şi-a blestemat niciodată destinul. Şi l-a asumat, acceptând cu seninătate şi binele, şi răul, şi bucuria, şi necazul.



Corina Chiriac crede că lui George Nicolescu şi celorlalţi artişti nevăzători (şi nevăzătorilor, în general) Dumnezeu le deschide cel de-al treilea ochi, care se spune că se află în frunte şi pe care indienii l-au identificat cu o anumită culoare. Acolo se află un ochi, nefolosit de creierul uman: "Artiştii muzicieni nevăzători mi se par mai văzători decât noi, artiştii obişnuiţi. În general, nevăzătorii au o sensibilitate aparte. Am cunoscut artişti nevăzători în Cuba, în America... Din punctul meu de vedere, muzicienii nevăzători «văd» cu sufletul în sufletul altor oameni, ceea ce un artist obişnuit nu vede.

George este prea puţin folosit pentru talentul pe care îl are de la Dumnezeu. Este un artist excepţional! Este foarte credincios, ceea ce întotdeauna m-a legat de el. Vorbim cu uşurinţă despre Dumnezeu...".

NU NE MAI INTUIM SUFLETELE
În Evanghelia după Matei, Iisus le zice ucenicilor: "Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi!... Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul?... Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!". Acest lucru se întâmplă şi în societatea noastră de astăzi. Toată lumea pretinde că vede, şi nu vede nimic, de fapt.... Nu vedem când cel de lângă noi are nevoie de ajutor sau doar de o vorbă bună...  "Consider că George Nicolescu face parte dintre acele suflete cu o sensibilitate deosebită de a fi atent la sufletele celor din jur. Acesta este unul dintre motivele pentru care eu sunt realmente ataşată de nevăzători - spune Corina Chiriac. Mă simt bine printre ei, pentru că nu simt nevoia să mă apăr. Ştiu că nu m-ar face să sufăr niciodată. Sunt sigură că George nu mi-ar spune sau nu mi-ar face absolut nimic care să mă rănească. Mă relaxez în compania lui. Îi dau crezare şi mă pun cu totul la adăpost. Mă simt bine. Noi, oamenii, nu ne mai intuim sufletele. Este o problemă general valabilă, peste tot în lume. Nu ne mai respectăm. Ca să nu mai vorbesc despre milostenie, înţelegere, generozitate, prietenie! Aş vorbi limbi străine..."

Nicolescu nu şi-a blestemat soarta. Şi-a asumat-o. O cară după el şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu că nu i-a dat mai rău. Corina l-a comparat pe George cu Iov, a cărui poveste se află în Vechiul Testament. După ce Satana i-a dat lepră, Iov i-a spus soţiei sale: "Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?... Şi Iov a murit bătrân şi încărcat de zile". "Deşi George are un destin mai greu decât al meu, eu mă revolt şi latru. El primeşte senin de la Dumnezeu şi pe cele bune, şi pe cele rele. Iată o atitudine pe care eu n-aş putea să o am. Nu sunt destul de înţeleaptă... George este mult mai înţelegător decât mulţi dintre noi...".

Pe lângă această înţelegere şi înţelepciune, creştinul George Nicolescu este dotat şi cu  simţul umorului, care este simplu şi direct. "Ceea ce a făcut cu Strada Speranţei - varianta lăutărească - demonstrează că are măsura unui om talentat, cu mult bun simţ şi umor", mărturiseşte Corina.  

ŞI UNA, ŞI ALTA SAU NICI, NICI...
Dar cum s-a născut, pentru a doua oară, Strada Speranţei? "De pe la 14-15 ani am ascultat muzică lăutărească şi mi-a plăcut foarte mult - îşi aminteşte artistul. Această muzică parcă mi-a fost încrustată în subconştient. Să nu se înţeleagă că sunt un fan incorigibil care vrea cu orice preţ să imite. Lumea ştie că, pentru mine, a contat mult mai mult muzica uşoară. Reuşesc să fiu eu pentru că, de-a lungul timpului, mi-am creat o doză de personalitate din care a reieşit şi acest ceva. Prin 1985, eram la Horia Moculescu acasă şi, dintr-o joacă, l-am întrebat cum ar suna piesa «Strada Speranţei» cântată altfel. Horia a înregistrat joaca noastră şi i-a dus caseta lui Vasile Veselovski. I-a plăcut atât de mult, încât a ascultat-o vreo trei săptămâni, exasperându-şi soţia".  

După aproape patru decenii de carieră muzicală, în 2007 i-a apărut şi primul CD. Din păcate, nu este un produs care să-l reprezinte întru totul pe artistul George Nicolescu.  Albumul s-a numit muzică uşoară... lăutărească. "Nu e nici muzică uşoară, nici lăutărească. E şi una, şi alta. Şi sigur cântă George Nicolescu. Aşa scrie pe copertă" -  spune artistul, râzând.

Grevist şi revoluţionar
"Când cântam la şcoală, lumea se strângea la gard ca să asculte: vecinii din casele apropiate, călătorii ce aşteptau la autogară, militarii din cazarma alăturată. Dar să povestesc o amintire din şcoala generală, de care mă simt şi astăzi foarte legat. În 1967 cred că am participat la prima grevă neoficializată din epoca comunistă. În ultimul an rămăseseră opt repetenţi şi direcţia şcolii voia să ne repartizeze în clase eterogene. Am făcut grevă toata clasa. Am cântat «Marseilleza» şi «Privesc (sic!) din Doftana prin gratii de fier», am scandat «Vrem libertate şi dreptate» şi «Vrem să ne unim cu clasa», am făcut Hora Unirii în curtea şcolii. La cantină învăţătoarea ne-a jignit numindu-ne «grevişti ai foamei», la care noi, ofensaţi, ne-am ridicat de la masă şi am plecat. A fost tărăboi mare, ne-au chemat părinţii la şcoală, dar până la urmă n-au mai «spart» clasa noastră". (G. Nicolescu)  

"Deşi George are un destin mai greu decât al meu, eu mă revolt şi latru. El primeşte senin de la Dumnezeu şi pe cele bune, şi pe cele rele. Iată o atitudine pe care eu n-aş putea să o am. Nu sunt destul de înţeleaptă..."
Corina Chiriac

Citeşte mai multe despre:   george nicolescu

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de