Îi ziceau "Cotoiul"

Victor Socaciu l-a văzut şi l-a auzit pentru prima oară pe George prin 1973. Cânta piesa "Eternitate" a lui George Grigoriu.

Interpretarea cu totul şi cu totul tulburătoare a acelei piese l-a impresionat pe Victor Socaciu... "Nu ştiam că peste câţiva ani aveam să-l întâlnesc şi, mai mult, să-mi fac din el unul dintre cei mai buni prieteni de scenă pe care i-am avut". Se întâmpla prin 1979, într-un turneu cu Cenaclul Flacăra, la Buzău. Socaciu răspundea de debuturile din cadrul cenaclului şi trebuia să audieze mai mulţi "aspiranţi". Printre aceştia se afla şi George Nicolescu. "M-am bucurat mult să-l cunosc - îşi aminteşte Victor Socaciu. Bineînţeles că nu l-am audiat. L-am întrebat doar ce ar vrea să cânte în spectacol. Mi-a spus că ar cânta piesa aceea a lui Grigoriu şi, spre bucuria mea, nişte piese de Beatles... M-am bucurat apoi să-i spun lui Adrian Păunescu că, în seara aceea, o să avem un debut excepţional... Şi, într-adevăr, acolo la Buzău, la o oră târzie din noapte, a debutat în Cenaclul Flacăra George Nicolescu. Ţin minte că Adrian Păunescu, profund emoţionat, s-a dus în culise şi a lăcrimat". Din acel moment, George Nicolescu a devenit membru "titular" al Cenaclului Flacăra. Încet-încet şi-a creat un repertoriu propriu - îşi compunea singur muzica - şi multe din textele lui Adrian Păunescu scrise special pentru el au devenit hituri ale cenaclului. "Recitalul său din cadrul cenaclului era unul dintre cele mai aşteptate - continuă Victor Socaciu. Să nu uităm că piesa aceea, «Viaţa noastră unde e,/ Viaţa noastră - ce-aţi făcut cu ea?...», avea un mesaj extraordinar de puternic şi de îndrăzneţ, nu numai pentru spaţiul muzical, ci chiar pentru viaţa publică românească de la vremea aceea"... Relaţia lor a devenit şi mai apropiată prin faptul că Victor îl acompania de foarte multe ori, îl conducea la microfon şi de la microfon în culise... Avea grijă de el ca un frate şi se simţea onorat să facă asta.

"Îi ziceam «Cotoiul», o poreclă pe care eu i-o dădusem şi de care el era foarte mândru. ÎI ziceam aşa, pentru că, la glumele noastre, ale «băieţilor», despre femei, el întotdeauna mustăcea... Şi eu atunci spuneam: «Uite cotoiul cum mustăceşte!». Şi aşa i-a rămas porecla".

Victor Socaciu e bucuros că în sfârşit cineva (Jurnalul Naţional - n.r.) îi acordă lui George Nicolescu importanţa cuvenită. "Pentru că - spune el - deşi este unul dintre artiştii cei mai iubiţi de public, nu s-a investit nimic în el, aşa cum nu se investeşte nimic în cultura română. Nici în regimul trecut, nici în aşa-zisul regim democratic de astăzi. Am credinţa că într-o zi îi vor fi recunoscute calităţile excepţionale pe care vocea lui le-a relevat ani de-a rândul, ca slujitor al unei scene ingrate cu el. Sper din tot sufletul ca astfel de valori, cum este George Nicolescu, să aibă parte de recunoaştere naţională şi chiar internaţională".

"Este una dintre vocile pe care România nu a ştiut să le valorifice. El putea să fie oricând - în sensul importanţei acordate - un Jose Feliciano sau un Stevie Wonder al României"

George Nicolescu n-a avut momente - cum au alţi artişti - în care să nu fi fost iubit de public, să nu fi fost răsplătit cu ropote de aplauze. Este unul dintre artiştii pe care îi pui în scenă şi nu mai poţi să-i scoţi, pentru că nu te lasă publicul".
Victor Socaciu