Valahul cu har

1941 - 6 aprilie, ora 14 şi 18 minute. Găeşti. Data şi locul naşterii celui care avea să devină geniul naiului: Gheorghe Zamfir.A venit pe lume pe Strada Artei. Nici nu putea avea alt nume strada copilăriei maestrului Gheorghe Zamfir... "Sunt Berbec cu ascendent in Leu: am nevoie de apă să mă stingă, şi de aer să m-aprindă. Tata, Tudor Zamfir, s-a insurat la 18 ani cu mama, Elisabeta, născută Popescu. Ea era «puţin mai in vărstă», avea 20 de ani cănd s-a măritat.

1941 - 6 aprilie, ora 14 şi 18 minute. Găeşti. Data şi locul naşterii celui care avea să devină geniul naiului: Gheorghe Zamfir.

A venit pe lume pe Strada Artei. Nici nu putea avea alt nume strada copilăriei maestrului Gheorghe Zamfir... "Sunt Berbec cu ascendent in Leu: am nevoie de apă să mă stingă, şi de aer să m-aprindă. Tata, Tudor Zamfir, s-a insurat la 18 ani cu mama, Elisabeta, născută Popescu. Ea era «puţin mai in vărstă», avea 20 de ani cănd s-a măritat. Era olteancă din Gorj, ţărancă neaoşă, cu zece fraţi şi surori, născută pe lăngă răul Amaradia, comuna Cordeşti-Hurezani. Din economiile mamei, care a lucrat ca muncitoare in Bucureşti, şi-au cumpărat părinţii mei, după ce s-au căsătorit, o bucată de pămănt in Găeşti.

Tata a fost de o frumuseţe hollywoodiană, născut in satul Zămbreşti, comuna Vişina, de pe Neajlov. Era muntean, valah, de aceea imi place să mi se spună şi Gheorghe Valahul." Aşa işi incepe povestea vieţii maestrul Gheorghe Zamfir.

Citește pe Antena3.ro

Un criminal din SUA s-a supărat că autoritățile au decis să-l execute chiar de ziua lui. Pentru ultima masă a comandat un festin

GIGI AL LUI BĂCANU. "Tata era cunoscut drept Tudor Băcanu, pentru că avea băcănie. Cum la noi oamenii erau cunoscuţi după poreclă, eu eram Gigi al lui Tudor Băcanu. Aveam vecini pe care n-am ştiut niciodată cum ii cheamă pe numele adevărat. Ei erau Mitu Găină, Fane Ţigănilă, al lu’ Tigaie, Tase Frizeru’, fel de fel de nume fistichii, cum se practica la ţară. Am fost patru copii născuţi: două fete, Lucreţia şi Vasilica (născute in 1939 şi 1940), fratele meu, Constantin, in 1937, iar eu am venit pe lume in ’41. Vasilica şi Lucreţia au murit la vărste fragede, la trei săptămăni şi la trei luni. Am rămas noi. Fratele meu, Constantin, care este pensionar, şi eu", işi aminteşte cu nostalgie maestrul Zamfir.

MUZICIAN IN DEVENIRE... "De multe ori, mama mă lăsa acasă şi imi zicea: «Tu eşti fata casei». Imi lăsa găina, imi zicea: te duci la naşu’ Ralea, iei sticla de ţuică, o pui in fundul puţului, să fie rece... Iei şi o sticlă de vin. Din găina asta faci aşa şi tai aşa, faci tocană... Şi m-apucam, de multe ori eram plin de cocă, dădea ciorba-n foc... Plăngeam. Dar pe la ora 12 şi jumătate eram gata, puneam un coş mare in cap, treceam calea ferată. Eram şi fată, eram şi băiat, eram şi căprar, eram şi şcolar, eram şi viitor muzician", continuă povestea maestrul Zamfir.

ACORDEON. Un grup de muzicanţi orbi i-a stărnit iubirea pentru acordeon. "Pasiunea pentru acordeon am descoperit-o pe la 7-8 ani. Dar cred că aveam 4 ani cănd m-a dus tata la Bucureşti, pe la piaţa cu flori, unde era Cartierul Evreiesc. De aici tata cumpăra marfă angro pentru băcănia lui. Era iarnă şi un ger teribil. Tocmai se terminase războiul, in ’45- ’46. La un moment dat am văzut o grupă de muzicanţi. Erau orbi toţi. Căntau: unul la acordeon, unul la vioară, altul cu vocea. L-am ţinut pe tata blocat vreo 20 de minute de mănă, băteam din picioare in zăpadă, ţipam că vreau să văd ce e acolo. Cred că a fost prima mea manifestare muzicală. Eram impresionat de acordeon. Nu inţelegeam cum fata aceea, oarbă, care cănta la acordeon, plimba măinile pe acordeonul ăla alb, de sidef, fără să vadă nimic. Iar de atunci acordeonul a rămas ca un simbol al muzicii pentru mine", se destăinuie Gheorghe Zamfir.

BANJOUL ŞI NOTELE MUZICALE. După ce şi-a descoperit pasiunea pentru acordeon, peste căţiva ani, Gheorghe Zamfir s-a indrăgostit de un banjo, un fel de mandolină din piele neagră, spre deosebire de clasica mandolină, confecţionată din lemn. "Pe la vărsta de 6-7 ani, la tata a venit un prieten din Basarabia, care avea un banjo. A rămas la noi o noapte-două. Cănd a vrut să plece şi să-şi ia banjoul, el trăgea de o parte, eu de cealaltă, strigănd către tata că nu i-l dau. Am fugit in curte plăngănd. Nu ştiu ce i-a dat tata prietenului lui, că a lăsat banjoul acolo", işi aminteşte cu amuzament artistul.

"NU-MI PLĂCEAU NOTELE!" La Găeşti se aflau foarte multe familii de basarabeni, printre care familia Rugină şi familia Erhan. Iată ce povesteşte artistul: "Valerică Erhan, prietenul meu, era foarte capabil. Atăt in ştiinţe exacte, căt şi in muzică. Părinţii lui: mama pianistă, tatăl lui dirijor al corului din Găeşti. In şcoala primară, Valerică Erhan ştia toate simfoniile lui Beethoven şi le cănta la pian. Făcea orchestraţie, de nu ştiau nici studenţii Universităţii. In paralel cu ei, mai exista familia Rugină. Acolo m-a dat tata pe mine să invăţ mandolina. După luni şi luni de plăns, am ajuns să-l conving să mă dea la lecţii de mandolină la domnul Rugină, care nici una, nici două m-a pus să bat măsura, in timp ce ceilalţi căntau. Enervat, plecam de la oră şi mă duceam la scăldat, iar tata plătea 5 lei ora. Cănd a aflat unde mă duceam, mi-a rupt şira spinării in bătaie, după care a urmat o altă serie de milogeli. Nu prea m-am dus eu la multe şedinţe, pentru că nu-mi plăcea să citesc note, eram mai mult urechist. Urechea mea fiind indreptată spre cărciuma lui naşu Ralea, unde-i vedeam pe Lipoşteanu, pe Guţă, pe Mitu Găină, care căntau acolo. Inmuindu-se, tata m-a dat in sfărşit la acordeon la soţia lui Rugină, care mi-a arătat poziţia başilor, gamele, poziţia măinii drepte şi incă nişte elemente pentru incepători. Plictisit, am renunţat curănd, fiindcă eu voiam să cănt, nu să fac game. Cănd a fost vorba «să merg» cu amăndouă măinile, a fost un adevărat dezastru", işi aminteşte marele naist.

SUB MASĂ. Lecţiile sale continuau sub mesele din cărciumă, in ciuda tatălui său, care ii dădea chelfăneala de rigoare pentru că nu se prezenta la orele de muzică. "Mă băgam acolo, sub masă. Duhnea a ţuică, a mastică, a secărică... Doamne, ce era acolo! Fumul ăla de ţigară, de mahorcă, şosetele ţăranilor care miroseau a transpiraţie şi cămăşile lor ude de sudoare, după o zi de muncă... Eu acolo ascultam melodiile. Acolo mi s-a format mie urechea. Acolo am auzit primele melodii de folclor. Creierul meu s-a transformat intr-un gigantic magnetofon. N-am scăpat nici o notă. Acolo am descoperit primele acorduri armonice. După un an am invăţat mandolina singur. Mai aveam un prieten, Nelu Amzii, făceam corurile de Crăciun. Colindători: Gigi al lui Băcanu, Nelu Amzii, Valerică Erhan, Lucian Dumitrescu. Noi făceam repetiţii căte trei săptămăni... La Rugină am făcut puţine note, am invăţat note, am căntat in orchestra de mandoline a profesorului din şcoala elementară din Găeşti".

58 DE ANI DE SCENĂ. După numeroasele bătăi pe care le primea pentru diferite năstruşnicii, micul muzician in devenire a reuşit să-l facă pe tatăl său măndru de el. Micul Zamfir a căntat la 12 ani in direct la staţia de radioficare locală. "Eu am apărut pe scenă la 8 ani. Am 58 de ani de scenă. Pe la 10 ani am căntat la acordeon. Mi-a luat tata un acordeon Mozart. Am fost foarte bucuros că aveam acordeonul meu, pentru că, pănă atunci, tata tot imprumuta fie armonica lui Biter, fie a lui Mitu Găină. Cănd imprumuta tata armonica de la Biter, dăndu-i ţiganului două-trei ciururi de mălai sau un kilogram de brănză, cănd lua acordeonul lui Mitu Găină, pe un kilogram de carne, pentru o săptămănă. Mama imi fredona melodii la ureche. La vărsta de 12 ani eram solist, cu acordeonul, la staţia de radioficare din Găeşti". Aşa a descoperit pasiunea pentru acordeon maestrul Gheorghe Zamfir.

"L-am convins pe tata să mă dea la lecţii de mandolină la domnul Rugină, care nici una nici două m-a pus să bat măsura, in timp ce ceilalţi căntau. Enervat, plecam de la oră şi mă duceam la scăldat, iar tata plătea 5 lei ora. Cănd a aflat unde mă duceam, mi-a rupt şira spinării in bătaie"

• Gheorghe Zamfir

"Nu-mi plăcea să citesc note, eram mai mult urechist. Urechea mea fiind indreptată spre cărciuma lui naşu’ Ralea, unde-i vedeam pe Lipoşteanu, pe Guţă, pe Mitu Găină, care căntau acolo. Inmuindu-se, tata m-a dat in sfărşit la acordeon la soţia lui Rugină"

• Gheorghe Zamfir