x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aerul pur al scenei

0
Autor: Mihaela Biliovschi 11 Mai 2009 - 00:00
Aerul pur al scenei Arhivă personală Elena Ducaru şi Maria Duculeţ/


Înainte nu era decât Georgeta Marga, o simplă contabilă la Gaz Metan. Într-o bună zi şi-a făcut propriul bilanţ: a tras linie contului de profit şi pierderi.



A lăsat în urmă calculatorul şi creionul şi s-a dedicat în totalitate muzicii. Pentru că aşa a hotărât ea: avea destul talent încât să-şi clădească o carieră artistică. Puţini sunt cei care ştiu că Gigi Marga n-a cântat numai muzică de petrecere, sau muzică de pahar - cum o numesc unii. În anul 1950, când avea doar 21 de ani, Gigi Marga a auzit că s-a înfiinţat Corul Filarmonicii George Enescu. S-a dus şi ea să dea examen de admitere. "Erau nişte cucoane la concurs, studiate pe la Roma. Dar am reuşit. Am intrat a douăsprezecea. Şi ce senzaţie, cum să-ţi zic, să trec de la programul de la Gaz Metan, unde mă trezeam cu noaptea-n cap şi lucram până târziu, la un program lejer! Trebuia să fiu la cântat abia pe la ora 10:00 şi ieşeam la ora două după-amiaza. Mi s-a părut ca o minune, incredibil. De aceea eram mereu prima care ajungea acolo şi plecam ultima. Punctualitatea face parte din reuşita mea profesională. Acesta a fost un capitol extraordinar din viaţa mea, am avut satisfacţii profesionale imense. Am avut prilejul să cânt în compania unor dirijori precum Constatin Silvestri - care a şi avut iniţiativa înfiinţării corului -, dirijori de renume mondial precum Theodor Rogalski... Am cântat muzică elevată, precum «Missa Solemnis» de Beethoven. Am cântat din toată literatura muzicală clasică corală."

NUCLEUL. Dar activitatea corală i-a inhibat într-un fel personalitatea. Gigi Marga dorea să treacă dincolo. Visa să fie mai mult decât o voce între alte zeci de voci. "La Ateneul Român, unde făceam noi repetiţii pentru Corul Filarmonicii, era şi compania Electrecord. Am auzit de ei şi m-am dus şi eu să dau probă. Am luat cu brio, numai că nu puteam merge pe două căi, şi la Corul Filarmonicii şi la Electrecord. Am renunţat, ceea ce era un mare curaj şi spre mirarea multora, am renunţat la Corul Filarmonicii. La Electrecord era şi mai mare libertatea, mă duceam numai când aveam imprimări. Electrecordul făcuse deja o schemă cu Trio Grigoriu, Roxana Matei, Rodion Hodovanski şi formaserăm acolo un nucleu. Am activat în această formulă câţiva ani şi tot în schema aceasta am trecut la Teatrul de Revistă «Constantin Tănase».  Vorbim aici deja despre o altă etapă, cu totul schimbată, e vorba despre muzică de scenă. Ei, uite aşa s-au mai dus 12 ani din viaţa mea. La Electrecord am înregistrat câteva piese care se puneau pe un disc, câte patru pe fiecare parte. Eu nu ştiam că se scosese discul. Treceam prin faţa magazinului «Muzica» şi dintr-o dată mi-am auzit vocea. Ce senzaţie extraordinară! Da, mama era foarte mândră, s-a bucurat întotdeauna şi am fost mândria ei. Eu aveam 40 de ani şi ea încă spunea oamenilor: "Am şi eu o fetiţă care cântă"... O luam cu mine, oricând era posibil, la concerte, la spectacole."

CONCURS.
Aproape inconştient, Gigi Marga a urmat paşii unei cariere muzicale independente, a căutat să iasă din anonimatul unui cor, să respire aerul pur al scenei artistice. În 1962 a participat la un concurs internaţional care s-a ţinut la Sopot, în Polonia. Aici s-a numărat printre laureaţi, succes care i-a deschis uşile. "Au început să curgă contractele, angajările şi am decis să devin liber-profesionistă, să călătoresc peste tot în lume, fie invitată să cânt de una singură, fie în trupe organizate. A fost o perioadă excepţională din cariera mea", îşi aminteşte ea astăzi fără să lase loc nostalgiei excesive.

COMPETIŢIE. Festivalurile de la Mamaia au fost o altă parte importantă a carierei sale. Concursuri marcate, aşa cum admite şi ea, de competitivitatea frumoasei şi talentatei Margareta Pâslaru. "S-a întâmplat după concursul de la Sopot. Am participat la Festivalul de la Mamaia în 1962 sau 1963, nu mai ţin bine minte. Ajunsesem cot la cot cu Margareta Pâslaru la una din secţiuni. Ea era mare vedetă pe vremea aceea, era şi mai tânără decât mine - nu mult, dar mai tânără -, şi, cum erau cerinţele, doi solişti trebuia să cânte aceeaşi piesă. Au ajuns spectatorii să asculte aceeaşi piesă de patru ori, de la mine şi de la Margareta, că se cerea şi bisul. Ea se lupta întotdeauna să fie prima care să cânte melodia, că dupa ea... potopul! Păi ce mai puteam să fac eu după ce ea a cântat prima piesa...? Mare succes!  Ne-am luptat pe premiul de Creaţie, dar cine s-a gândit atunci că lupta putea să fie atât de strânsă? Ei, eu cu Margareta am fost întotdeauna aşa, la luptă, dar luptă cinstită."

"Ce senzaţie, să trec de la programul de la Gaz Metan, unde mă trezeam cu noaptea-n cap şi lucram până târziu, la un program lejer! Trebuia să fiu la cântat abia pe la ora 10:00 şi ieşeam la ora două după-amiaza. Mi s-a părut ca o minune, incredibil, de aceea eram mereu prima care ajungea acolo şi plecam ultima."
Gigi Marga

Citeşte mai multe despre:   gigi marga

Serviciul de email marketing furnizat de