Aloooo?

Vreo sută şi ceva de oameni, participanţi direct la filmările reclamei Zapp/Hai acasă, aceea in care prietenul din America este sunat noaptea ca să-l asculte pe Gil Dobrică căntănd live, nu pot uita lesne intălnirea cu artistul. Octav Gheorghe, creative director la Gavrilă & Asociaţii, agenţia care a realizat reclama, rememorează acea zi.

AUTOGRAFE PENTRU TOŢI. "Filmarea s-a desfăşurat de-a lungul unei zile, intr-un restaurant din zona Herăstrău. Platou improvizat şi aglomerat, echipă numeroasă de filmare, instrumentişti, chelneri, vreo 70 de figuranţi, masa cu actorii principali, copii care dansează in faţa scenei, un regizor ieşit din minţi, noi ingrijoraţi căci de asta suntem plătiţi, negativul muzical care urla prea tare; un haos vesel. Gil Dobrică dă autografe figuranţilor, chelnerilor, clientului, mamei clientului, agenţiei, mamei agenţiei, scenografului, copiilor care dansează in faţa scenei şi nu ştiu cine e Gil Dobrică, mamelor copiilor care dansează in faţa scenei şi nu ştiu cine e Gil Dobrică, coafezei, electricienilor, şefului de sală, bodyguarzilor."

DE ŞCOALĂ VECHE. "Gil Dobrică povesteşte de la Craiova, de la mare, de la barul Melody, despre guta care-l chinuieşte, despre nepot, despre Ray Charles, despre cele şapte (dacă nu mă inşel) televizoare de acasă, fiecare mergănd concomitent pe căte un alt canal, despre hoţii ăştia, despre hoţii de dinainte, despre hoţii de dinaintea dinaintelui, despre ce mult se bucură că are acum telefon şi poate să sune la Craiova. Gil Dobrică se fotografiază cu actorii, figuranţii, copiii figuranţilor, chelnerii, şeful de sală, bucătarii, clientul, agenţia, fotograful, asistentul fotografului, regizorul, asistentul regizorului, nişte gagici. Cănd credeam că s-a terminat şi ne putem apuca de treabă, clientul il roagă pe Gil să vorbească la telefon cu mama clientului, o admiratoare constantă. Gil e de şcoală veche, politicos, ceremonios, tacticos, «Sunteţi atăt de amabilă, doamnă!», face conversaţie, improvizează, glisează. Eu sunt in pragul obişnuitei căderi nervoase, fiind deja prănzul şi netrăgănd nici măcar un cadru. Şuşotesc cu producătorul, il smulgem pe maestru dintre bliţuri, amintiri şi telefoane şi pornim filmarea. Prietenul Gil işi pune cămaşa roşie, se suie pe scenă şi uită de decupaj, unghiuri de filmare, disciplină de platou, chestii ca «Motor! Acţiune! Stop!», peliculă şi risipa ei, bugetul şi risipa sa, sincroane etc. Adică se pune băiatul nostru din Oltenia pe căntat cam la vreo patru albume Ray Charles, nişte Stones de la inceputuri, Orbison, ceva Motown, mă rog, chestiile clasice. Publicul, adică figuranţii, se ridică in picioare şi uită că sunt figuranţi, dansează, chiuie, domnii işi scot sacourile, doamnele işi pierd minţile, se duce dracului orice racord şi, in general, filmarea. Gil coboară de pe scenă, dansează printre mese ca acum 30 de ani in «Nea Mărin miliardar», se imbrăţişează cu lumea, face dedicaţii, e euforic şi neobosit."

ENERGIE VIE. "Regizorul, un englezo-italian cu simţul umorului, Alexis Sweet, nu pricepe ce i-o fi apucat pe rumănii ăştia, o fi ceva «local culture», dar lasă camera să meargă, «ciupeşte» cadre ca intr-un reportaj, incarcă cu peliculă din mers, ţipă la toată lumea să nu-i obtureze imaginile. Gil nu se poate opri, nici publicul, şi ar fi mare păcat să-i oprim noi. Lucrurile nu trebuia să se transforme intr-un spectacol; trebuia să filmăm micile noastre cadre din decupaj, căntăreţul să fie cuminte şi la locul dumisale, publicul la fel, reclama conform planului, vănzările pe măsură. Slavă Domnului că n-a fost aşa! N-am fi trăit un moment de o asemenea descărcare de energie, o asemenea explozie de bucurie genuină, definiţia pură a lui «a cănta şi a te simţi bine», comunicarea «din prima» şi necondiţionată cu publicul, improvizaţia, momentul, spiritul. Dacă nu mă inşel, cam despre asta e vorba in rock’n’roll, nu?"

"Se simţea perfect in faţa camerei, voia ca toată lumea să fie mulţumită, glumea mereu cu cei din jur, era in formă, povestea, cănta. I-a plăcut faptul că «il joacă pe Gil Dobrică», că e din nou pe o scenă şi căntă. Singurul lui regret a fost că montajul final va avea doar 30-40 de secunde; i-ar fi plăcut să fie lăsat tot căntecul" "Prietenul Gil işi pune cămaşa roşie, se suie pe scenă şi uită de decupaj, unghiuri de filmare, disciplină de platou, chestii ca «Motor! Acţiune! Stop!», peliculă şi risipa ei, bugetul şi risipa sa, sincroane. Adică se pune băiatul nostru din Oltenia pe căntat cam la vreo patru albume Ray Charles, nişte Stones, Orbison, ceva Motown"

Octav Gheorghe, creative director Gavrilă & Asociaţii

In rol de Gil Dobrică

In 2003, Gil Dobrică a fost omul potrivit la reclama potrivită, cu al său celebru căntec "Hai acasă". "L-am admirat dintotdeauna: un adevărat personaj, cu mult farmec şi o voce deosebită. Un tip care, in acei ani de indobitocire, a reuşit, miraculos, să cănte R&B autentic, un om modest, acum pe nedrept uitat. Am scris scenariul, cei de la Zapp au fost entuziasmaţi de idee şi aşa s-a născut campania. Pe parcursul filmărilor, Gil n-a ştiut cum să fie mai indatoritor, mai amabil, mai generos", povesteşte Octav Gheorghe. Bucuros să-şi joace propriul rol intr-o reclamă, artistul a acceptat pe loc propunerea agenţiei de publicitate.

Convorbiri nelimitate

"Mai lăsaţi-ne telefonul pănă la şase săptămăni! Poate-l mai caută cineva pe Gil şi să-l inştiinţăm de parastas. După aceea, poate reuşim cumva să-l trecem pe abonament, să nu se piardă numărul", ii roagă Florina Pătru, sora căntăreţului, pe cei de la Zapp. Ca parte din plata pentru reclama in care a jucat, compania de telefonie mobilă i-a oferit lui Gil Dobrică un telefon şi convorbiri gratuite, pe viaţă. Onorariul pentru filmare şi şedinţa foto s-a ridicat la aproximativ 2.500 de euro.