Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adolescenţa şi-a petrecut-o printre străini la Baia Mare, studiind fagotul.
Adolescenţa şi-a petrecut-o printre străini la Baia Mare, studiind fagotul.
Din clasa I familia Leşe s-a mutat la Tîrgu Lăpuş. “Leşuca”, tatăl interpretului, a dorit ca şcoala să fie mai aproape de casa lor, copiii să ajungă repede la şcoală şi să înveţe carte. Copiii s-au supus. Dar... în felul lor.
VESELIE MARE. “Eu de la şcoală ieşeam la ora 12:00 şi acasă veneam abia pe la 7 seara. Mă urcam în cimitir în copaci, după mere… Jucam fotbal, şi ca să nu mă bată mama, ce făceam? Îi aduceam cîte un măr frumos. Atuncea stătea, se uita la mine şi i se făcea milă. “Măă copilee!”, şi nu mă bătea. Dar, am venit odată cu un măr, am venit de două ori cu un măr, d-apăi nu mai ţinea cont de măr şi mă batea! Mama mă bătea cu sucitoarea, şi apoi nu conta pe unde da”. Fiecare zi de şcoală generală însemna şi o zi de mini-recitaluri. La orice oră Leşe trebuia să cînte. El cînta nu zicea nu, dar... de învăţat... cine să mai înveţe? “La şcoală toată ziua mă puneau la colţ, rîdeam în clasă. Eram foarte bun la desen, la muzică, la educaţie fizică. Dar învăţam la toate, aveam note... odată 4, odată 8. Un 5... un 3. Învăţam în salturi. Pe mine nu mă urmărea nimeni. Mă duceam cu temele nefăcute. Dacă îmi făceam temele bine... dacă nu tot bine. Cine să mă întrebe? Mama ştia atît: «Citeşte, mă copile!». Are două clase. Tata era mereu plecat. Cînd mă mai controla şi vedea că nu am temele făcute mă bătea. Dimineaţa mă sculam şi tăiam lemne cu mama. Pe urmă meream la şcoală. Cu teme, fără teme... Cătam de vaci, în vacanţe mă duceam la oi”. Munca în gospodărie micşora timpul alocat învăţatului, micşora tot. Ce-i rămînea lui Grigore? Muzica, horea lui moroşenească. Pînă la urmă, aceasta a fost şi scăparea lui. Tatăl lui Grigore, Ion, a văzut talentul fiului şi după ce a terminat generala, s-a gîndit că feciorul său trebuie să facă şcoala de muzică. “Nu a putut să mă ajute foarte mult, dar a fost esenţial că m-a îndrumat spre şcoala de muzică. El ştia să facă diferenţa dintre lăutar şi artist”.
LA LICEU. Tatăl l-a prezentat profesorului Gheorghe Velea, de la liceul de muzică, şi directorul Teatrului Muzical din Baia Mare. Acesta la îndreptat spre Liceul de Muzică din oraş. Primul Pas Mare. Plecarea din singurul loc cunoscut spre ceva neştiut. Un loc în care Leşe trebuia să meargă singur.
“Drumul acesta l-am cunoscut cînd am venit la liceu, în 1968. Pentru mine a fost un drum foarte lung. Altfel percepeam distanţele atunci. Distanţa dintre Tîrgu Lăpuş şi Baia Mare mi se părea mai lungă. Cred că din cauza transportului. Dar era vorba şi de altceva.”
La Baia Mare... Admitere. “Ce-am cîntat eu acolo? «Uiuiui brădui, brădui», «Rozmarin în colţul mesei», cîntece de pe la difuzor. Ceilalţi care au dat admitere cu mine cîntau Bach, Mozart, Bethoven, la pian, la oboi. Şi totuşi am intrat”. La început nimeni nu m-a înţeles. A trebuit să mă lupt cu ei şi cu mine. Mi-a apărut spiritul critic şi am zis că trebuie să mă pun pe studiu, şi m-am apucat serios de fagot”. Un instrument care-i părea mamei, mai mare decît fiul ei. “Altceva nu ţi-au dat? Nu vezi că e mai mare ca tine?”.
Asta nu ar fi fost o problemă prea mare, dar liceul nu avea nici fagot, nici profesor titular, în schimb, pe atunci Baia Mare avea orchestră semi-simfonică iar tînărul fagotist Vasile Gabor i-a devenit profesor şi prieten. Că doar împărţeau frăţeşte aceeaşi pasiune şi… acelaşi instrument. Leşe făcea progrese mari, studia zi şi noapte ori de cîte ori profesorul îi aducea fagotul, însă fericirea nu a ţinut prea mult. Cînd Leşe a trecut clasa a X-a, Vasile Gabor a plecat în armată. Rămas din nou fără profesor şi fără fagot, a fost anunţat că va fi repartizat la la tubă. Se pare că lacrimile Elevului Grigore Leşe şi pasiunea pentru fagot au impresionat conducerea liceului. S-a hotărît ca fagotistul Filarmonicii din Satu Mare, Demeter Alexandru, să vină în fiecare joi la Liceul de Muzică din Baia Mare pentru ca elevul Leşe să-şi poată continua drumul…
Tangouri... la şură
Sufletul de interpret cu pasiune se hrăneşte, de ori ce fel, fie ea şi pasiunea adolescentină pentru sexul opus. La Tîrgu Lăpuş ea se manifesta sub forma “Tangoului”! “Cînd am crescut un pic mai mari puneam ochii pe cîte o fată şi se povestea: Grigore e cu Mărioara li Pişta, cu Gyöngyi, Nelu e cu Livia din Şeş. Le vedeam seara, le pîndeam, le aruncam pe jos, le ridicam, iar le aruncam, Daaaa... Era o unguroaică mai... drăgăstoasă şi toţi voiam s-o dansăm numai pe Gyöngyi. Era mai slobodă, se lăsa dansată, stătea... şi noi toţi ceream numai tangouri, dansam numai tangouri, nu învîrtite, Tangouri. Şi stingeau becurile. Cînd se termina... era unul la pick-up. Şi cînd vedea că noi ne înfocăm punea din nou tangouri şi ţinea vreo 10 minute numai tangouri şi abia apoi aprindea lumina”, de prisos să spunem că nici unul dintre dansatorii înflăcăraţi habar nu avea cum se dansează un Tango...Pasiunea ţinea însă loc de orice.
Amintiri din vremea bomboanelor de pom
Grigore Leşe are tot soiul de povestiri din vremea copilăriei, a adolescenţei. Sînt pline de haz şi merită împărtăşite: “Îi furam bicicleta la tata. Înainte de a mere la serviciu, cu 20 de minute, el trebuia să plece cu bicicleta de acasă. Şi ia bicicleta de unde nu-i, eu eram dus cu ea. Merea tata cum merea, şi după ce venea acasă, scotea cureaua şi mă bătea. Şi ori de cîte ori m-a bătut, eu tot nu m-am lăsat să-i fur bicicleta. Plîngeam cînd mă bătea. Se băga mama: «lasă-l, lasă-l!». Mă bătea rău, eram vînăt de bătaie, nu aşeee”. “Aveam un vecin, Gyula Baci. El era mare pescar şi mă punea cîteodată să-i prind lăcuste şi să-i cat rîme şi să o ajut pe soţia lui la fîn. Ei! Cum mă răsplătea? Mă punea pe motoretă şi mă aducea pînă aici în vîrf. Era sărbătoare că mă aduce Gyula Baci pînă aici în vîrf. Făcea două ture. Dacă îl ajutam două zile la fîn, mă aducea de două ori pînă aici cu motoreta. Şi-mi dădea o bomboană de pom. Soţia lui spărgea pomul de Crăciun de Paşti. Şi ţinea bomboanele de pom pe vară. Cînd o ajutam venea repede să mă răsplătească şi-mi dădea o bomboană de pom, da era întărită deja!”.
“Nu e simplu să te duci în clasa a IX-a şi să studiezi muzică academică. La BAC am cîntat Mozart şi Rapsodia Dobrogeană. Eu am susţinut primul recital din liceul de muzică! N-am auzit ca altcineva să fi făcut aşa ceva. Am avut un repertoriu pretenţios atunci”
Grigore Leşe
