Fagotul din visul lui

Adolescenţa şi-a petrecut-o prin­tre străini la Baia Mare, ­studiind fagotul.

Adolescenţa şi-a petrecut-o prin­tre străini la Baia Mare, ­studiind fagotul.

Din clasa I familia Le­şe s-a mu­­­­tat la Tîr­­gu Lă­puş. “Le­şu­ca”, tatăl in­ter­­pretului, a dorit ca şcoala să fie mai aproape de casa lor, co­piii să ajungă repede la şcoală şi să înveţe carte. ­Copiii s-au supus. Dar... în felul lor.

VESELIE MARE. “Eu de la şcoală ieşeam la ora 12:00 şi acasă veneam abia pe la 7 seara. Mă urcam în ci­mi­­tir în copaci, după mere… Ju­cam fotbal, şi ca să nu mă bată mama, ce făceam? Îi adu­ceam cîte un măr frumos. Atuncea stătea, se uita la mi­ne şi i se făcea milă. “Măă co­pi­lee!”, şi nu mă bătea. Dar, am venit odată cu un măr, am venit de două ori cu un măr, d-apăi nu mai ţinea cont de măr şi mă batea! Mama mă bă­tea cu sucitoarea, şi apoi nu conta pe unde da”. Fiecare zi de şcoală generală însemna şi o zi de mini-recitaluri. La ori­ce oră Leşe trebuia să cînte. El cînta nu zicea nu, dar... de învăţat... cine să mai înveţe? “La şcoală toată ziua mă pu­neau la colţ, rîdeam în clasă. Eram foarte bun la desen, la muzică, la educaţie fizică. Dar învăţam la toate, aveam no­te... odată 4, odată 8. Un 5... un 3. Învăţam în salturi. Pe mine nu mă urmărea nimeni. Mă duceam cu temele nefă­cu­te. Dacă îmi făceam temele bine... dacă nu tot bine. Cine să mă întrebe? Mama ştia atît: «Citeşte, mă copile!». Are două cla­se. Tata era mereu plecat. Cînd mă mai controla şi vedea că nu am temele făcute mă bătea. Dimineaţa mă sculam şi tă­iam lemne cu mama. Pe urmă meream la şcoală. Cu teme, fără teme... Cătam de vaci, în vacanţe mă duceam la oi”. Munca în gospodărie mic­şora timpul alocat învăţatului, micşora tot. Ce-i rămînea lui Grigore? Muzica, horea lui moro­şenească. Pînă la urmă, aceasta a fost şi scăparea lui. Tatăl lui Grigore, Ion, a văzut talen­tul fiului şi după ce a terminat generala, s-a gîndit că feciorul său trebuie să facă şcoala de muzică. “Nu a putut să mă ajute foarte mult, dar a fost esenţial că m-a îndrumat spre şcoala de muzică. El ştia să facă diferenţa dintre lăutar şi artist”.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

LA LICEU. Tatăl l-a prezentat profesorului ­Gheor­ghe Velea, de la liceul de mu­zi­că, şi directorul Teatrului Mu­zical din Baia Mare. Acesta la îndreptat spre Liceul de Muzică din oraş. Primul Pas Mare. Plecarea din singu­rul loc cunoscut spre ceva ne­ştiut. Un loc în care Leşe trebuia să meargă singur.

“Drumul acesta l-am cu­noscut cînd am venit la liceu, în 1968. Pentru mine a fost un drum foarte lung. Altfel per­cepeam distanţele ­atunci. Distanţa dintre Tîrgu Lăpuş şi Baia Mare mi se părea mai lungă. Cred că din cauza tran­sportului. Dar era vorba şi de alt­ceva.”

La Baia Mare... Admitere. “Ce-am cîntat eu acolo? «Uiuiui brădui, brădui», «Rozmarin în colţul mesei», cîn­tece de pe la difuzor. Ceilalţi care au dat admitere cu mine cîntau Bach, Mozart, Be­thoven, la pian, la oboi. Şi to­tuşi am intrat”. La început nimeni nu m-a înţeles. A trebuit să mă lupt cu ei şi cu mine. Mi-a apărut spiritul critic şi am zis că trebuie să mă pun pe studiu, şi m-am apucat serios de fagot”. Un instrument care-i părea ma­mei, mai mare decît fiul ei. “Altceva nu ţi-au dat? Nu vezi că e mai mare ca tine?”.

Asta nu ar fi fost o pro­blemă prea mare, dar liceul nu avea nici fagot, nici pro­fesor titular, în schimb, pe atunci Baia Mare avea or­chestră semi-simfonică iar tînărul fagotist Vasile Gabor i-a de­ve­nit profesor şi prieten. Că doar împărţeau frăţeşte aceeaşi pasiune şi… acelaşi instrument. Leşe făcea progrese mari, studia zi şi noapte ori de cîte ori profesorul îi aducea fagotul, însă fericirea nu a ţinut prea mult. Cînd Leşe a trecut clasa a X-a, Va­sile Ga­bor a plecat în armată. Rămas din nou fără profesor şi fără fagot, a fost anunţat că va fi repartizat la la tubă. Se pare că lacrimile Elevului Grigore Leşe şi pasiunea pentru fagot au impresionat conducerea liceului. S-a hotărît ca fagotistul Filarmonicii din Satu Mare, Demeter Alexandru, să vină în fiecare joi la Liceul de Muzică din Baia Mare pentru ca elevul Leşe să-şi poată continua drumul…

Tangouri... la şură

Sufletul de interpret cu pasiune se hrăneşte, de ori ce fel, fie ea şi pasiunea adolescentină pentru sexul opus. La Tîrgu Lăpuş ea se manifesta sub forma “Tangoului”! “Cînd am crescut un pic mai mari puneam ochii pe cîte o fată şi se povestea: Grigore e cu Mărioara li Pişta, cu Gyöngyi, Nelu e cu Livia din Şeş. Le vedeam seara, le pîndeam, le aruncam pe jos, le ridicam, iar le aruncam, Daaaa... Era o unguroaică mai... drăgăstoasă şi toţi voiam s-o dansăm numai pe Gyöngyi. Era mai slobodă, se lăsa dansată, stătea... şi noi toţi ce­ream numai tangouri, dansam numai tangouri, nu învîrtite, Tangouri. Şi stingeau becurile. Cînd se termina... era unul la pick-up. Şi cînd vedea că noi ne înfocăm punea din nou tangouri şi ţinea vreo 10 minute numai tangouri şi abia apoi aprindea lumina”, de prisos să spunem că nici unul dintre dansatorii înflăcăraţi habar nu avea cum se dansează un Tango...Pasiunea ţinea însă loc de orice.

Amintiri din vremea bomboanelor de pom

Grigore Leşe are tot soiul de povestiri din vremea copilăriei, a adolescenţei. Sînt pline de haz şi merită împărtăşite: “Îi furam bicicleta la tata. Înainte de a mere la serviciu, cu 20 de minute, el trebuia să plece cu bicicleta de acasă. Şi ia bicicleta de unde nu-i, eu eram dus cu ea. Merea tata cum merea, şi după ce venea acasă, scotea cureaua şi mă bătea. Şi ori de cîte ori m-a bătut, eu tot nu m-am lăsat să-i fur bicicleta. Plîngeam cînd mă bătea. Se băga mama: «lasă-l, lasă-l!».  Mă bătea rău, eram vînăt de bătaie, nu aşeee”. “Aveam un vecin, Gyula Baci. El era mare pescar şi mă punea cîteodată să-i prind  lăcuste şi să-i cat rîme şi să o ajut pe soţia lui la fîn. Ei! Cum mă răsplătea? Mă punea pe motoretă şi mă aducea pînă aici în vîrf. Era sărbătoare că mă aduce Gyula Baci pînă aici în vîrf. Făcea două ture. Dacă îl ajutam două zile la fîn, mă aducea de două ori pînă aici cu motoreta. Şi-mi dădea o bomboană de pom. Soţia lui spărgea pomul de Crăciun de Paşti. Şi ţinea bomboanele de pom pe vară. Cînd o ajutam venea repede să mă răsplătească şi-mi dădea o bomboană de pom, da era întărită deja!”.

“Nu e simplu să te duci în clasa a IX-a şi să studiezi muzică academică. La BAC am cîntat Mozart şi Rapsodia Dobrogeană. Eu am susţinut primul recital din liceul de muzică! N-am auzit ca altcineva să fi făcut aşa ceva. Am avut un repertoriu pretenţios atunci”

Grigore Leşe