Recunoştinţă

Grigore Vieru şi-a asu­mat destinul neamului românesc, faţă de care şi-a declarat mereu dragostea.

Gabriela Ielenicz, preşedinte al Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, îşi aminteşte cu drag de poetul Grigore Vieru, împreună cu care asociaţia a lucrat pentru dezvoltarea spirituală a românilor de peste Prut. După 1990, când "Podul de Flori a reînviat speranţa", Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina a pornit "asaltul cultural şi educaţional românesc în  Basarabia", spune Gabriela Ielenicz. "Sute de elevi au fost aduşi  în tabere şi excursii pentru a cunoaşte Patria Mamă. Zeci de mii de cărţi în grafie latină au îmbogăţit patrimoniul bibliotecilor şcolare şi orăşeneşti de dincolo de Prut. Începutul de an şcolar - 1 septembrie - îi găsea pe membrii Asociaţiei în mijlocul elevilor şi profesorilor, la şcoli din Chişinău, Răciula, Nişcani, Ghidi­ghici, Căbăeşti, etc., oferind premii în cărţi, dulciuri şi bani. Maestrul Grigore Vieru era personalitatea care  conferea un prestigiu sporit delegaţiei asociaţiei noastre. Întreaga suflare era electrizată, parcă, la apariţia poetului. Copii se întreceau recitând versurile sale, iar el vibra din toată fiinţa de dragul tinerelor vlăstare. Cu răbdare asculta ore întregi recitalul celor mici şi pleca încărcat cu energie, fiind convins că are pentru cine lupta", îşi aminteşte Gabriela Ielenicz.

MESAJUL. "Mai târziu, prin poezia sa, care a răsunat şi  în Aula Muzeului Naţional de Istorie a României, Poetul aducea în ţară mesajul românilor basarabeni. În decembrie 2008, la aniversarea Marii Uniri, avea să-şi declare (pentru a câta oară!?), în faţa unui numeros public bucureştean, dragostea faţă de neamul său cel românesc: «Din Basarabia vă scriu,/ Dulci  fraţi români de peste Prut,/ Vă scriu cum pot şi prea târziu,/ Mi-e dor de voi şi vă sărut." Suferinţa sa fizică, pe care mi-a mărturisit-o în scurta noastră  revedere, nu îl împiedica însă să fie prezent la toate sărbătorile de suflet românesc, spune preşedintele Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina.

RANA REDESCHISĂ. "În ultimul său drum pe pământ, paşii l-au purtat prin ţinutul Cahulului, scăldat odinioară de sângele sutelor de eroi români care îşi dorm somnul de veci în cimitirul de la Ţiganca. Participase la omagierea lui Eminescu, Domnul cel de nemurirea noastră, poetul naţional, care deplângea, în veacul trecut, pierderea Basarabiei şi a Bucovinei. Grigore Vieru a redeschis, ca nimeni altul, această rană a neamului nostru. «Legămăntul» său cu poetul nepereche i-a adus sacrificiul suprem. Grigore Vieru a trăit, a pătimit şi s-a jertfit, asemenea unui mucenic, pentru neamul său", spune Gabriela Ielenicz.

RECUNOAŞTERE. Iulia Scutaru, de la aceeaşi asociaţie Pro Basarabia şi Bucovina, spune că "Vieru şi-a asumat destinul neamului românesc, iar jalea generală care a cuprins ţara, la moartea lui, s-a manifestat ca o emoţionantă dovadă de înţelegere exactă şi de recunoaştere a opţiunii sale; şi de recunoştinţă faţă de ea".  "La 7 noiembrie 1989, Vieru era printre cei care, cu reale riscuri, au oprit, prin forţa mesajului poetic şi a simţirii patriotice, tancurile sovietice gata de paradă, făcând din Chişinău singurul loc din, atunci, URSS, unde nu s-a mai sărbătorit «Marele Octombrie». De­dicaţiile pe poeme ale lui Vieru: Eminescu, Alecsandri, Arghezi, Blaga, Enescu, Brâncuşi, Labiş,  Nichita Stănescu, Marin Sorescu - şi nu sunt toţi - erau o premieră absolută în lirica basarabeană postbelică. Primul text poetic tipărit cu litere româneşti şi apărut în legendara «Literatura şi Arta», publicaţia-far a românismului basarabean, al lui a fost", afirmă Iulia Scutaru.

ÎN NORD. Vieru s-a născut în preajma Botoşanilor eminescieni, în judeţul basarabean nordic Hotin. "Pererîta lui de baştină, de pe malul stâng al «văii dulci-amare» a Prutului, are în faţă, pe malul drept, Miorcanii unui alt mare poet român, Ion Pillat. În nord, «casa văduvă şi tristă de pe margine de Prut», a rămas să le ducă dorul poetului şi sfintei sale mame, care i-a sădit în suflet credinţa neclinti­tă în Dumnezeu şi în Biserica lui Hristos, dragostea de pământul străbun", spune Iulia Scutaru.

 

Ecoul gândului

Grigore Vieru a fost un om, un poet şi un adevărat român, aureolat de lirismul eminescian, căruia avea să-i rămână devotat până la nefiinţă, spune Niculina Merceanu, realizatoare de emisiuni de folclor a TVR şi preşedinte al Asociaţiei Culturale "La noi, la români". "«Adă­pându-se» la filozofia po­pulară, copiii i-au sorbit slova abecedarului; tinerii au trăit fiorii dragostei, vrăjiţi de «cultul naturalului»; cei vârstnici şi-au potolit dorul de fraţii de-acolo şi de peste râu; mamele şi-au plâns amarul neputinţei  la plecarea pruncilor, iar el, poetul, a plecat cu dorul şi dorinţa neîmpărtăşite pentru glia strămoşească", spune Niculina Merceanu.

"Ianuarie s-a grăbit cu albul fulgilor de nea să aşeze aşternut celui care avea să plece pe tărâmul necuvintelor, el, robul cuvintelor spuse, scrise şi... nespuse, cu glasu-i măsurat şi vorbele alese, parcă, pentru a aduce linişte şi pace. Azi nu aud decât ecoul gândului meu, încremenit asemeni orologiului... inima marelui poet, care a încetat să bată, Grigore Vieru", încheie realizatoarea.