x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ani de vis

0
Autor: Costin Anghel 02 Noi 2009 - 00:00
Ani de vis
Vezi galeria foto


S-au întâlnit la sfârşitul anilor '70, la festivalurile naţionale studenţeşti, la galele Clubului "A". Îi reunea un set de valori comune, multă prietenie şi... "microbul". Deşi deseori rivali pe scenă, se respectau reciproc: "Pe atunci, noi eram formaţia Redivivus, în formula Gabi Cotabiţă, Gelu Moraru, Nikos Themistocle, Vali Vatuiu, tineri studenţi cu multă energie, foarte atenţi la tot ce se întâmpla pe plan muzical, în lume şi în ţară.



Ei, formaţia Holograf, cu Mihai Pocorschi, Edi Petroşel, Tino Furtună, băieţi civilizaţi, cu opera rock (Stratosfera Amară) şi multă dorinţă de a cânta. La începutul anilor '80, fiind cam de aceeaşi vârstă, unii dintre noi au terminat facultăţile. Au venit repartiţiile în diverse oraşe şi o dată cu acestea şi destrămările ambelor trupe. Apoi, pe fondul unor decepţii cauzate de distanţe, lipsa condiţiilor de a mai face muzică (lipsa de instrumente, cenzura din ce în ce mai apăsată), lipsa de perspectivă, în ianuarie '83 m-am întâlnit incidental la Polivalentă cu Edi şi Mihai, la unul dintre puţinele concerte rock care se mai organizau în ţară. Edi, cu serviciul în Piteşti, Mihai, la Bucureşti, Tino, pe la Târgovişte, erau în pragul destrămării. De fapt, nu mai existau ca formaţie. Mai cântau ici-colo la evenimente ocazionale şi doreau - după spusele lor - chiar să-şi vândă aparatura strânsă cu greu", îşi începe povestea Nikos Themistocle.
 
RENĂSCUSEM CU TOŢII!
Prin anii '80, trupa Redivivus s-a destrămat, căci Gelu Moraru, motorul ideilor formaţiei, fusese repartizat la  Ghimbav-Braşov. Cu toate acestea, artiştii urmăreau tot ce se întâmpla pe plan muzical la Europa Liberă şi la televiziunea iugoslavă, un vector foarte important în informarea craiovenilor şi a timişorenilor din acea perioadă. "Eram la Polivalentă, în pauza acelui concert de care vă povesteam, mi se pare, cu Iris. Edi, mai pesimist, îmi zice că nu mai e nimic de făcut şi că îşi vinde sculele. Iar eu, optimistul, îi zic: «Lasă, băi, că nici eu nu am prea multe de făcut la Craiova, vin în Bucureşti şi ne apucăm de treabă!». La care Pocorschi sare ca ars: «Băi, tu vorbeşti serios?». «Da - zic eu - trebuie făcut ceva». Şi tot el: «Hai să fumăm o ţigară !...». Din trei-patru fraze, treaba era pornită... Detaliile urma să le discutăm la Edi acasă, a doua zi. În 20 de minute renăscuserăm cu toţii. Mie nu-mi venea să cred că venisem dezamăgit de la Craiova, la concertul altora, şi urma să începem să le pregătim pe ale noastre. A doua zi, cu Mihai şi Edi s-au pus la punct amănuntele: numele formaţiei (eu voiam să se numească Holograf-Redivivus, ei, numai Holograf), componenţa (... «mai e un coleg cu noi, Tino Furtună, tu ce zici, să cântăm şi cu clapa?», «Categoric, zic eu, muzica mare s-a schimbat. Au apărut trupe noi, care nu mai cântă numai cu chitare şi distors»), stilul (Mihai avea material mult şi bun, acumulat în cei câţiva ani postfacultate, Edi, mai tradiţionalist, dorea rock pur, eu, rock-new wave), modul de lucru. Totul ordonat şi cu mult entuziasm, aşa cum avea să se desfăşoare toată activitatea noastră în comun, atât cât a durat. Apoi, în vreo două săptămâni au început repetiţiile într-o sală găsită de Mihai. În scurtă vreme ne-am mutat la CS Grigore Preoteasa, într-o sală pe care o împărţeam cu o altă trupă. Au fost câteva luni de muncă asiduă. Repetam cu greu. Asta pentru că soseam din trei oraşe, iar Mihai era singurul «pe loc», adică la Bucureşti. El era şi chitarist şi solist vocal. Prin mai am susţinut primul concert de anvergură la Arenele Romane. Sunet excelent făcut de Dorian Ciubuc (Roşu şi Negru), una dintre «urechile de aur» ale României... Pentru mine era foarte greu: nu aveam bani, căci nu câştigăm nimic, desele deplasări la Bucureşti la repetiţii, traiul zilnic, dotarea secându-mă complet. Dormeam fie la Edi acasă, fie pe saltele de gimnastică, în C.S.-Buc., la etajul 4, la Teatrul Podul. Noaptea era un chin, trebuia să nu mă vadă cineva. Iar toaleta era la parter... Dar era frumos, o spun acum, minunându-mă de inconştienţa momentului... înregistram toate repetiţiile, apoi, în zilele de pauză, studiam ce creasem la sală", îşi aminteşte cu nostalgie Nikos Themistocle. 

TURNEU SELECT

După o perioadă plină de "muzici şi faze", trupa a  hotărât împreună că, pentru un sunet mai bun şi orchestraţii complexe, trebuie să mai coopteze un chitarist... "L-am propus pe Edi Bălaşa, ex-Redivivus, Basorelief. Am cântat în această formulă într-un recital la finala FNS de muzică rock, la Bucureşti. Dar a venit repartiţia lui la Medgidia, facultatea lui de medicină terminându-se mai târziu... L-am luat deci pe Sorin Ciobanu, fost coleg la Redivivus. Cu muzici mai noi şi mai vechi, bazate pe câteva compoziţii de-ale lui Mihai, am fost cooptaţi în reţeta unui mare şi select turneu al ansamblului UTC, care cuprindea Sfinx, H. Tavitian, N. Alifantis, poeţi... La Vâlcea, înainte de concert, jucam o miuţă, la care Tavitian cotonogeşte pe toată lumea. La Alexandria, Bibi (Sfinx) aluneca pe scenă în cântare şi cade cu bass cu tot într-un vacarm uriaş! Ceea ce întăreşte faptul că Sfinx (cea mai tare trupă din România din acea perioadă) cânta totuşi live, într-atât de bun era sunetul... La Târgovişte, la ieşirea din scenă, Alifantis, supărat pe monitoare, zdrobeşte chitara de ciment... prima recunoaştere... ceva bănuţi... puţini, dar buni. În mai plecăm într-un turneu cu Compact, Doru Stănculescu şi Mircea Rusu, prin sudul Moldovei. Organizator: Paul Nancă. Turneu cu ceva cântări căzute, dar în care observăm că avem din ce în ce mai mult lipici la public, şi asta ne bucură mult. Susţinem prima vizionare pentru străinătate, prin ARIA, singura agenţie de impresariere de pe atunci", mărturiseşte Nikos. "Pentru asta ne trebuia o voce cu o zonă de acoperire vastă, căci în faţa impresarilor germani trebuia abordat un repertoriu complex. Zis şi făcut: colegul şi prietenul Gabriel Cotabiţă tocmai ce «sedentarea» la Craiova, mergând conştiincios şi zilnic la serviciu şi cântând la cină. Evident că l-am chemat, băieţii îl cunoşteau şi îl apreciau, ce mai, era exact ce ne trebuia! Mai trebuiau şi nişte piese, însă... drept care, cu o zi înainte de vizionare ne întâlnim la repetiţie. O singură repetiţie. S-a făcut până noaptea târziu şi am reuşit să «punem» şase piese. A doua zi, Stowasswer, impresar celebru din Berlin, rămâne«mască», rugându-ne s-o mai cântăm şi... pe a şaptea! Cântăm ceva în germană (noroc cu Tino!), toată lumea râde, iar noi... ne consolidăm locul întâi dintre toate trupele (23) aflate acolo. Toată lumea era fericită, contractul era luat, mai urmau vizele... Ne continuăm munca la piesele proprii, unde fiecare îşi făcea propria linie melodică şi ritmică. Toate piesele, multe pornite de la idei de-ale lui Mihai, sunt pe disc rezultatul contribuţiei tuturor. Îmi amintesc cum la «Balada Controlorului» am construit împreună cu Edi o linie bass-tobe foarte unitară şi plină de balans şi susţinere pentru restul evenimentelor sonore din piesă... Într-o zi la repetiţie eram numai eu şi Tino, băieţii urmând să vină. De câteva săptămâni, Tino tot cânta o temă care îmi plăcea foarte mult. Îl întreb din ce piesă internaţională face parte, iar el îmi spune: «Păi nu e internaţională, e... a mea!». Am rămas tablou! Când au venit şi ceilalţi l-am rugat pe Tino să o cânte din nou. Le-a plăcut tuturor, aşa că ne-am apucat să-i facem părţi şi să o dezvoltăm. Sorin a venit cu o secvenţă de chitară care se cam purta, Mihai a orchestrat vocile, eu mi-am construit o linie de bass... Ce mai, aşa a luat naştere «Ciclul anotimpurilor», una dintre cele mai frumoase piese de pe primul disc... pe a cărui primă jumătate o şi înregistrăm în numai trei zile la Electrecord, cu monumentalul în ale sunetului şi răbdării, dl Freddy Negrescu; prima zi tragem trupa, a doua zi tragem solo-urile, noaptea, un material demo pentru străinătate (în afara calendarului...), iar în a treia, Gabi vine de la Craiova şi tragem vocea şi vocile. Atât trebuia să tragem, o jumătate de disc. Asta fusese propunerea Electrecordului. După audierea acestei jumătăţi însă, Vasile Shirly, director acolo şi un apreciat compozitor, ne propune şi faţa a doua a discului, căci, pentru acei ani, muzicile de pe primul material şocaseră prin noutate. Rămâne ca în toamnă să imprimăm şi partea a doua. Vine şi prima deplasare la mare, la Costineşti, la «Forum», unde trebuia să cântăm o lună, urmând ca după noi să cânte Cristal din Galaţi. Plecăm fără Gabi. Ne prinde bine, căci ne rodăm cântând seară de seară. După vreo două săptămâni primim telefon de la ARIA să ne prezentăm la o altă vizionare, de data aceasta pentru Olanda, Belgia, Danemarca. Ne îmbarcăm, se îmbarcă şi Gabi de la Craiova, ajungem în Bucureşti, dăm vizionarea şi o luăm. Ne întoarcem la Costineşti, cântăm din ce în ce mai bine, jucăm fotbal cu Compact - care cântau pe terasa Tineretului, îi batem şi câştigăm naveta de bere... Radeberger, mândria berilor din România (trei la număr...). Vine ultima seară, una festivă, organizată de şeful locaţiei, un gălăţean gentil, dl Moraru, fost şef de locaţie pe vapor, a cărui mare plăcere era ca la început de program să îşi pună un scaun pe ringul de dans şi să asculte «Yesterday» (Beatles) - la seara de despărţire vin şi cei de la Cristal, şi cei de la Compact, ultimii evident cu semnul înfrângerii lor în plan fotbalisic: naveta de Radeberger! Ce putea fi mai frumos? Vă spun eu: puţini bani, căci toate astea erau gratuite sau foarte puţin plătite. Nu era vina nimănui, ştiam la ce vin, dar îmi era din ce în ce mai greu... Aflăm că am luat şi vizionarea pentru ţările de jos, urmând ca ARIA să ne trateze gajul, în valută de data asta. Prin august tragem a doua faţă de disc. Eu cu Gabi venim de la Craiova, Edi, Tino şi Mihai de la o cântare de trei zile prin Vrancea. Ne vedem la Edi acasă pe la 6:00 dimineaţa. (Trebuie spus că toţi cei din familia lui Edi Petroşel - soţie, fraţi, copil - erau devotaţi şi practicanţi ai muzicii. Şi ai lui Mihai la fel) Edi ne face nişte cafea foarte tare şi începem repetiţia. Tragem din greu până după-amiază şi apoi intrăm la Electrecord, la imprimări. Nu apucaserăm să repetăm tot, aşa că «Păsări de fum» am învăţat-o chiar în studio... Seara următoare tragem şi pozele (inclusiv coperta de disc, care nu avea să fie aprobată) în curte la Edi. Prin toamnă încep să apară zvonuri alarmante despre vizele negative pentru mine şi Gabi, de la Craiova. Totuşi, în februarie '84 mai suntem convocaţi pentru o vizionare, de data asta pentru Scandinavia. În dimineaţa zilei vizionării, eu cu Gabi trecem pe la serviciul paşapoarte de la ARIA spre a ne interesa de vizele noastre. Răspuns: viză negativă!!! De ce? Nu am să înţeleg niciodată. Am mers la vizionare şi... am luat-o! Chiar primii! În aceeaşi seară am hotărât să mai fac ceva demersuri pentru viză şi, dacă rămânea negativă, să mă retrag din trupă. Aşa a fost, cam într-o lună, cu părere de rău, le-am zis că trebuie să plec, fiindcă nu doream să-i împiedic să iese din ţară, cu atât mai mult cu cât cei trei din Bucureşti (Edi, Tino şi Mihai) aveau vize pozitive, chiar dacă erau ingineri stagiari. Gabi a rămas, în câteva luni însă obţinea viza negativă pentu un turneu în... URSS. Prin aprilie a apărut discul la care munciserăm în condiţii atât de grele. În loc de coperte pline cu poze a apărut un disc pe care scria «Holograf 1» pe un fond negru dintr-un spaţiu gri, ca viaţa noastră din acele timpuri. Peste vreo 20 de ani, la un concert la Craiova al unei trupe foarte bune aflu, când fac cunoştinţă cu tânărul ei baterist, că fusesem primul care folosise tehnica slap (ciupitul corzilor) pe un disc în România. Habar n-aveam în '83 că eram pionier! Nu mă gândisem la asta niciodată... Oricum, era o consolare!... În luna mai '84, la vreo câteva luni de la plecarea mea, în gara Craiova coborau din tren cu chitare, clape etc. prietenii mei de la Holograf. Am mers acasă la mine şi în sufragerie am repetat pentru ultima cântare împreună, la Festivalul Naţional Studenţesc rock, jazz, folk - Craiova '84, mai spune artistul.

DISCIPLINA INTERPRETĂRII
A fost o întâlnire şi o colaborare din care Nikos consideră că s-au învăţat multe lucruri folositoare pentru viaţă şi carieră... "Modul civilizat, echilibrat (Tino, Edi) de a rezolva problemele s-a dovedit a fi «iarba fiarelor» pentru orice situaţie; lucrul bine făcut, organizarea inginerească a repetiţiilor şi disciplina interpretării ne-au permis să obţinem foarte mult în condiţii vitrege de lucru şi într-un timp, pentru alţii, insuficient. Toate aceste criterii în care am crezut cu toţii încă de atunci şi-au dovedit valabilitatea zece ani mai târziu în Olanda, unde sub sigla «firmei International Artists», formaţiile Holograf, Sfinx, Redivivus şi Royal au întreprins, prin rotaţie, turnee în cluburi şi discoteci ani întregi, dând piept cu trupe renumite, la care cu zece ani în urma abia visau. Şi, totuşi... dacă asta se întâmpla cu zece ani mai devreme?"...
 
Citeşte mai multe despre:   holograf

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de