Tristeţea sigur nu-i de noi!

La început era entuziasmul! Fanii abia începeau să perceapă formaţia. Era perioada rockului epopeic... Era 1978 şi începutul Holograf. Era Eugen Sonia.

Electronistul se simţea foarte bine ca basist. Nu era chiar meseria lui, dar unde există entuziasm şi pasiune... se pot face multe. Iar primul cuvânt care-i vine în minte lui Eugen Sonia, fondator al Holograf, alături de Mihai Pocorschi, este "entuziasmul". O poveste despre începuturi, sandvişuri cu parizer şi muzică.

Trupa de la Geologie
"Eu cu Mihai Pocorschi m-am întâlnit într-o tabără studenţească. Eram la Predeal. Ne-am întâlnit, ne-am împrietenit şi în toamnă, după ce s-a terminat vacanţa, am pus-o de-o trupă care s-a numit Holograf. Eram eu, Pocorschi şi câţiva dintre băieţii de la Geologie. Era perioada studenţiei noastre şi îmi aduc aminte cu mare plăcere de vremurile alea. Era entuziasm. Pe vremea aceea nu eram atât de şcoliţi, nu era atât de multă informaţie. Ascultam discurile pe furiş, nu aveam un stil, în schimb era entuziasm. Repetam de dimineaţa până seara, cât ne permitea programul. Acolo mâncam sandvişuri cu parizer, mai luam câte un lichior... Asta era distracţia noastră", povesteşte Eugen. Se mai şi ciondăneau, e normal când se lucrează în grup, nu? Fiecare venea cu ideile lui, cu planurile, cu viziunea...

În primii trei ani fanii formaţiei erau mai mult prietenii trupeţilor. Emoţiile erau mari. Fiecare fan câştigat era un lucru important. "Am avut în perioada aceea un concert la Sala Palatului. Erau mulţi studenţi, părinţi... Eram foarte emoţionaţi. La un moment dat, din sală, un prieten a început să strige «Bravo, Soe!», iar noi nici nu începusem! După acest strigăt am lăsat emoţiile la o parte şi am cântat. Aveam o epopee cu război, cu..."

Chiar dacă erau la început nu înseamnă că ochii vigilenţi şi timpanele performante (de dădeau în gropi) ale regimului nu erau aţintite asupra lor.

"Aveam un cântecel rock. Un vers era ceva de genul «Tristeţea care curge în noi»... Directorul unei Case de Cultură a zis: «Nu există aşa ceva! Trebuie altceva: Tristeţea care nu-i de noi!», cu alte cuvinte, tristeţea nu putea curge în noi pe vremea aceea..."

Totul e bine când se termină cu bine până la urmă şi, după cum singur recunoaşte, chiar şi astăzi amintirea Holografului e una foarte plăcută pentru el. "Şi acum, când ne mai întâlnim, ne aducem aminte cu plăcere de perioada aia din Preoteasa. Era perioada epopeilor, piese doar de la şapte minute în sus. Gen Genesis. Aveau şi Sfinxul, şi Phoenixul  genul acesta de piese. Am cântat din 1978 până în 1981, când ei au terminat facultatea şi au fost repartizaţi, cred, la Piteşti. Au fost doar trei ani, dar sunt trei ani plini de amintiri cum poate nu mi s-au întâmplat în următorii 10-15. Aveam concertele noastre, prin cluburi... Foarte multe evenimente. După aceşti trei ani bineînţeles că ne vedeam măcar o dată pe săptămână, mai mergeam la repetiţiile lor."

Cea mai tare chestie
La telefon, Eugen Sonia vorbeşte ca un uragan când îşi povesteşte amintirile "holografice". Cea mai tare chestie care i s-a întâmplat îşi are datarea de prin 1987. "Ei erau pe val, iar când aveau turnee prin ţară, de la hotel la sala de spectacole ajungeau numai cu Miliţia. Eu eram într-o delegaţie, lucram la Electromagnetica. Când am văzut afişele, m-am dus şi eu. Bineînţeles, am făcut cu greu rost de un bilet la suprapreţ. Undeva în fundul sălii eram şi eu. A început spectacolul. Era un turneu cu Andrei Partoş şi el îi chema pe fiecare să facă un solo, tobe, chitară... L-a chemat pe Edi şi l-a întrebat cum, când a luat fiinţă Holograf? Edi a zis: «Holograful l-au înfiinţat Mihai Pocorschi şi Eugen Sonia». Eugen eram eu! Eram în fundul sălii şi voiam să strig: «Edi, sunt aici! Eu sunt!». M-am întâlnit a doua zi cu ei. «Cum, Soe, n-ai ajuns în culise?» N-am ajuns!"