Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Şase ani (februarie 1974 - decembrie 1980) şi 1.000 de spectacole. Adică unul la fiecare două zile, zece ore şi şaptesprezece minute!
Şase ani (februarie 1974 - decembrie 1980) şi 1.000 de spectacole. Adică unul la fiecare două zile, zece ore şi şaptesprezece minute!
Căte show-uri, atătea păţanii. In presa vremii se consemnau, cu ocazia susţinerii spectacolului cu numărul 1000, desfăşurat la Sala Palatului, căteva dintre acestea.
Â
FOŞNET MISTERIOS. La Slatina, mare surpriză la cazarea intr-un cămin de elevi: aşternuturile foşneau misterios la cea mai mică atingere. Sub ele s-au găsit teancuri de carnete pe care copiii doreau să aibă autografele Song-ului. Şi le-au avut...
Citește pe Antena3.ro
CONCERT AD-HOC. La Iaşi, in aşteptarea autobuzului de Suceava, grupul a inceput să fredoneze un căntec. A urmat apoi un concert ad-hoc in aer liber. Tot acolo, la un concurs, din cauza aglomeraţiei, Song-ul a fost nevoit să aştepte pe scenă evacuarea sălii pentru a o putea părăsi. Dar a părăsit-o cu diploma şi titlul de laureat...
NaVALa IN CAMERa. In Maramureş, mare minune, mare!!! Ce să creadă un biet sătean cănd vede la televizor grupul Song şi in camera sa intrănd nouă băieţi din grupul amintit şi cu Oanţă zece?... La Polovragi, in mica sală a Căminului Cultural, erau 40 de oameni pe scenă şi 30 in sală. Enigma: grupul Song fusese programat la concurenţă cu o nuntă. Dar la plecare, oprindu-se să ii cănte miresei, Song-ul a fost recunoscut şi integrat rapid in alt "supergrup": cel al nuntaşilor.
Â
CU UNUL MAI PUŢIN. Intrebat odată care sunt primele trei defecte ale Song-ului, Oanţă s-a găndit ce s-a găndit şi, după indelungi reflecţii, a găsit doar... două: nepunctualitatea şi necunoaşterea lungimii plăpumii. Schepsisul ultimei opinii işi găseşte, parţial, explicaţia in punctul cinci al celor şapte lucruri de ţinut minte despre Song. "Cănd Oanţă spune «plapumă» e semn rău." Oare cum s-or fi descurcat pe timp de iarnă? Dar cel mai important este că, pe lăngă cele şapte minuni ale lumii, mai existau incă şapte... ale Songului!
O BOALa DE CARE N-AI VREA Sa TE VINDECI. Ce insemna Songul in viaţa membrilor săi? Iată nişte opinii de suflet: "Muzică, dans, poezie, tinereţe, prospeţime", "Posibilitatea de a ieşi din atmosfera zilnică şi de a intra intr-o zonă a artei in care mă pot juca mai mult". "Nu e cel mai bun mod de a petrece timpul liber, dar merită!!!", "Muzică plus distracţie, căt mai nebuneşte cu putinţă", "O familie de-a dreptul extraordinară!", "Un ochi, un căntec... dorinţa de a impleti (la propriu şi la figurat) arta cu buna dispoziţie şi cu firele de lănă. Cele din urmă, doar in pauzele dintre repetiţii", "O boală de care n-ai vrea să te mai vindeci niciodată!".
SONG-UL, SINGURA DRAGOSTE
Doar o calitate işi atribuia Oanţă la inceputul anilor ’80: "Songul este singura mea dragoste, ratănd astfel multe alte «amoruri». De aici, capacitatea de a realiza nişte lucruri care mi se potrivesc, aşa cum şi eu mă potrivesc lor. Şi incă ceva: mă intreb
in fiecare seară dacă ceea ce am făcut am făcut bine. Defectele? Că m-am apucat de asta, dintr-o nebunie, fără să fac dirijat, eu fiind, de fapt, instrumentist, n-ai să crezi, fagotist. Ii iubesc prea mult pe membrii grupului, nu pot fi foarte obiectiv. N-am să pot face niciodată altceva".
CELE TREI LUCRURI DE CARE S-AU FERIT MEMBRII GRUPULUI
Care erau primele trei calităţi ale Song-ului, in opinia lui Oanţă? "Frumuseţea, mai ales cea spirituală, la care ţinem foarte mult", spunea el. Urmau "spiritul de echipă, fără de care nu se poate", şi pe ultimul loc (dar nu cel de pe urmă) se situa importanta "capacitate de mobilizare, fiind imposibil, altfel, să se realizeze 5-7 intălniri pe săptămănă", era de părere acesta. Intrebat despre locul umorului in grupul Song, Ioan Luchian Mihalea mărturisea: "Fiecare spectacol curge in funcţie de sală şi de public; cu excepţia prezenţelor festive, programul nu este niciodată ingheţat. Ne simţim unii pe alţii, căntăm ceea ce simţim. Doza de veselie caracteristică şi căutarea legăturii cu publicul sunt parte integrantă din noi. Suntem priviţi căteodată sub trei lozinci: acceptaţi ca «grup tineresc» (primul stadiu), «sunt geniali!» (al doilea stadiu), «s-au plafonat» (gata!). Ne-am ferit şi ne ferim de toate trei". Asta da "strategie", de fapt, un lucru de bun-simţ, care probează şi adevăratul profesionism.
CĂŢI OAMENI FUG SPRE SALa?
Mihalea işi exprima, uneori, regretul că, la anumite festivaluri, ideea de competiţie lăsa de prea multe ori loc pentru "rezolvarea" altor situaţii: premii pentru gazde, impărţirea premiilor pe zone, grijă faţă de prestigiul unor formaţii, palmaresuri ce nu trebuie umbrite. Dar "importante nu sunt statisticile, important e ceea ce spune formaţia, căţi oameni fug spre sala in care se căntă - secţiunea noastră, a corurilor, e cea mai «goală»", considera Mihalea, care işi exprima şi dorinţa de a se face "un concurs coral studenţesc care să insemne sărbătoare".
