Puiul de om ce-şi dregea glasul

Gherghina Dolănescu, mama artistului, a privit în oglinda timpului şi a rememorat amintiri care astăzi îi hrănesc sufletul.

A avut o viaţă grea, de când se ştie. A rămas orfană de mamă la câţiva anişori. A avut însă noroc de o mamă vitregă care a iubit-o. S-a căsătorit la 15 ani cu învăţătorul Nicolae Radu. În scurt timp a rămas văduvă, cu  trei copile, după ce soţul i-a fost răpus de tifos. Se descurca foarte greu. Tatăl său venea din satul vecin, Cazaci, din când în când, să o ajute, însă meseria pe care o avea, de şef de echipă la CFR, îl ducea departe, prin ţară, unde era nevoie. S-a recăsătorit cu Vasile Dolănescu, băiat gospodar, din Perşinari, însă necazurile au continuat să se ţină scai de familia sa. La scurt timp soţul i-a plecat militar. Iar greutăţile n-au mai contenit. "Când să se libereze, în ziua respectivă, a rămas cu haina militară pe el pentru că s-a declarat mobilizarea şi a rămas pe front încă 3 ani, cât a ţinut războiul", spune Gherghina Dolănescu, apoi, continuă: "Soţul era plecat pe front la Odessa. A primit o permisie de vreo 15 zile şi a venit acasă. În acele 15 zile am rămas însărcinată şi l-am adus pe lume pe Ion Dolănescu. L-am născut acasă. Era la 25 ianuarie '44, într-o zi de marţi, o zi foarte frumoasă, însorită. Seara, pe la 11:00 l-am născut. L-a luat moaşa în braţe. L-a scăldat imediat. Un pui de copil de vreo 2 kg şi jumătate. Era atât de mic, dar avea un ţipăt... Îl alăptam, dar tot ţipa. Mă duceam la preot mereu. Eram prieteni de familie. Într-o noapte, pe la ora 12:00, m-am dus din nou la preot. A ieşit şi preoteasa. Le-am spus că nu ştiu ce să-i mai fac şi l-am rugat pe părinte să-l împărtăşească. Nu-l împărtăşeam de moarte, ci să se liniştească. Asta era doctoria noastră. Credinţa. Şi mi-a zis: «Ţi-l împărtăşesc. Dar ăsta nu moare, îşi drege glasul. Face vocalize, va fi om mare». «Bine părinte, atunci nu mai vin...». «Să ai credinţă!», mi-a zis părintele. Şi a avut dreptate", mai spune mama artistului.  

NECAZURI. Anii ce au urmat au fost tot mai grei. "Am fost săraci după război. Am avut o maşină de cusut pe care o ţin ca o piesă de muzeu, la capul patului, unde dorm. Cu ea am cusut cămăşi şi izmene, ca să pot să-mi cresc copiii", îşi aminteşte Gherghina Dolănescu, apoi rememorează o amintire dragă: "Când Ion se făcuse de câţiva anişori, îi plăcea să facă horă în curte. Toţi copilaşii de seama lui îi aduna. Cum îl vedeau în curte, îl îmbrăţişau".

Anii au trecut, iar Ion Dolănescu a mers la Târgovişte, urmând chemarea destinului său. Elev la liceu, îşi ruga mama din când în când să-i ia câte o adeverinţă de la Sfatul Popular. "Îi trebuia o adeverinţă şi m-am dus la Primărie, să le cer. Îmi trimisese Ion scris pe o foaie ce avea nevoie. Şi au citit ei ce scria acolo, apoi toţi, în cor, mi-au spus: «Copilul dumitale ajunge om mare. Ne mândrim cu el!»".

BLĂNDEŢE. Când Ion Dolănescu a ajuns un mare artist, Gherghina Dolănescu, din respect, nu i-a mai spus Ion. I-a zis Nelu. Din cei opt copii ai săi, spune că Ion a iubit-o cel mai tare. "Nelu n-a avut vreodată vreo vorbă răstită. M-a hrănit aşa cum i-am crescut eu pe ei când erau mici. Mereu îmi trimitea tot ce aveam nevoie. I-aş fi dat orice. Şi inima. N-a vrut să se opereze. Aşa a vrut Dumnezeu. A avut milă de oricine i-a bătut la uşă. Mila mea de la Bucureşti venea. Iar acum... mila mea s-a dus în pământ. Domnul să-l aşeze în ceata drepţilor! Planeta asta a noastră e în Valea Plângerii. Câte un pic de bucurie şi, trece... Acum mă rog la Dumnezeu să-mi ia zilele mai repede", spune printre lacrimi mama interpretului.

Ion Dolănescu, măicuţa sa, Gherghina, şi fiul, Ionuţ; (foto jos) primii fini din localitatea natală a mamei sale, Cazaci, cununaţi de Ion Dolănescu din cea dintâi leafă câştigată la Sfatul Popular din Perşinari. Naşul i-a dăruit finului un fâş cumpărat tot din primul salariu. "Dacă ai de la naş, ai toată viaţa!", spunea îndrăgitul artist