Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Soarta omului este unică şi nu poţi să te abaţi de la ea. Am căutat fericirea deplină, nu focul de paie”, mărturiseşte Irina Loghin.
La 6 ani era îndrăgostită de Gogu, un băieţel şaten, cu ochii albaştri, tovarăş de joacă. I-a purtat în suflet o iubire infantilă, transformată, pe măsură ce anii treceau, într-o iubire adolescentină. De la el a primit primul sărut. Apoi, totul a luat sfîrşit. Gogu a plecat în armată. I-a scris. A cerut-o şi de soţie, dar n-a insistat. I-a înţeles pasiunea pentru muzică. La Fabrica de gemuri din Boldeşti-Scăieni, care avea o secţie la Vălenii de Munte, a cunoscut un alt băiat: Dan, subinginer la aceeaşi întreprindere. O însoţea la teatru şi la concerte. La scurt timp i-a descoperit gelozia, iar destinul şi-a spus cuvîntul. Plecarea la Bucureşti, la concurs, a încheiat o altă iubire adolescentină…
Destin. Colegul său de scenă, Benone Sinulescu, avea să i-l prezinte mai apoi pe Ion Cernea, medaliat cu argint la lupte greco-romane, la Olimpiada de la Roma – 1960 şi cu bronz la competiţia similară desfăşurată la Tokyo, patru ani mai tîrziu. “Un singur bărbat am avut. Şi primul, şi ultimul. Pe fostul campion la lupte greco-romane Ion Cernea. E un băiat extraordinar, e apropiat de mine ca suflet, simpatic, nu ştie să bîrfească pe nimeni… Cineva mi-a spus, la un moment dat, că, parcă, el ar fi o «idee» mai scund decît mine. I-am răspuns: «Da, însă la el am găsit sufletul pereche. Am o căsnicie fericită!». Benone Sinulescu mi l-a recomandat. S-au cunoscut la Festivalul de la Helsinki şi s-au împrietenit. Într-o zi mi-a zis Benone: «Nu vrei să vii la ştrandul ministerului, pentru că mă întîlnesc cu sportivii pe care i-am cunoscut în turneu?» Am mers împreună. Aveam o gaşcă noi în acea perioadă: eu, Benone Sinulescu, Maria Ciobanu, Maria Butaciu… Ne-am împrietenit. Într-o zi, mi-a zis: «Ştii, eu aş vrea să mă însor. N-ai vrea să fii soţia mea?». Iar eu i-am spus: «Dar, vezi, eu sînt mai înaltă decît tine...» «Nu-i nimic. Mie îmi placi foarte mult. Îmi place felul tău de a fi şi aş vrea să ne căsătorim». Am acceptat. Nu eram eu atunci aşa cunoscută. Cu el m-am măritat, cu el am rămas”, povesteşte zîmbind Irina Loghin.
Realizare. “Avem doi copii, pe Ciprian şi pe Irinuca. La început n-am putut avea copii, dar am făcut un tratament de vreo şase luni. Apoi a apărut Ciprian pe lume. Un singur copil îmi doream. Aveam 36 de ani. La scurt timp am rămas din nou însărcinată, cu Irinuca. Îmi era foarte greu, pentru că aveam sarcini toxice şi am vrut să renunţ la Irinuca… Dar m-a convins sora mea că greşesc: «Lasă-l, dacă te-ai chinuit două luni, lasă-l! Te mai chinui pînă mişcă şi lasă-l! Cine ştie, poate o fi fetiţă?!». Şi... a fost foarte bine că am ascultat-o… Am doi copii minunaţi! Sînt viaţa, sufletul şi inima mea! Băiatul este mai tăios în vorbă, ca bărbaţii. A urmat Academia de Studii Economice. A învăţat foarte bine. Acum se ocupă de construcţii şi îi merge de asemenea foarte bine. Sînt mîndră de el! Irinuca îmi moşteneşte sensibilitatea, bunul-simţ, modestia. E bună, nu ştie ce-i răutatea, iubeşte lumea, şi-ar da tot de pe ea, iar asta mă bucură foarte mult. E cuminte şi deşteaptă. A fost foarte silitoare, a finalizat studiile la două facultăţi: Dreptul şi Literele. Dacă aş fi comandat-o nu ar fi ieşit astfel. Este de o fineţe extraordinară! Prin copiii mei îmi împlinesc viaţa!”, afirmă interpreta.
Fiecare copil şi-a urmat propria chemare. Irinuca a cochetat la un moment dat cu muzica, dar a renunţat. “Pe Irinuca greu am convins-o să vină să cînte cu mine. Deşi am surprins-o de multe ori cînd era mică şi îşi punea pantofii mei de scenă şi se fîţîia în oglindă. Cînta la «microfon», lua tot un pantof în mînă. Mi-a spus că dacă ar avea voce mai bună decît mine ar cînta. Altfel, nu”, continuă Irina Loghin.
Moştenire. Marea doleanţă a Irinei Loghin a fost să joace într-un film muzical. Şi-ar fi dorit de asemenea să poată ajuta oamenii, ca asistentă medicală. De-a lungul carierei a adunat foarte multe costume populare.
“Am primit un costum de la o bătrînă de 80 de ani, care mi-a spus: «Vă dau fotografia mamei, care îl purta la 20 de ani». M-a impresionat. Am avut grijă de ea pînă şi-a dat duhul. Am luat în America respectivul costum. Este din fir de metal. Întîi mi-au oferit pe el 5.000 de dolari. Apoi au crescut preţul: 15-20.000 de dolari. Nu l-am dat. N-am putut. Banii se duceau. Costumul acesta îl port rar, pentru că îmi e frică să nu mi-l fure. Mai am de asemenea o fotă, tot pe fir de metal, pe care doamna Elise Stan, cînd mă invită la emisiune, mă roagă să o port… Am multe costume. Le privesc şi parcă mă hrănesc din frumuseţea lor. Le las moştenire Irinucăi, să nu le dea, să le păstreze pur şi simplu. Le ţin acasă, împăturite, aşa cum le ţineau bătrînii”, mai spune Irina Loghin.
Citește pe Antena3.ro
În Parlament
“În politică am intrat fiindcă a insistat preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor. L-am cunoscut la o Cină Creştină. M-a invitat să le cînt bătrînilor cărora le ducea alimente, medicamente şi m-a pus pe mine să le ofer. Aşa m-au impresionat bătrînii aceia...
Şi atunci mi-a propus să intru în politică, să candidez pentru judeţul Prahova. N-am acceptat iniţial. «Înseamnă că vrei răul ţării», mi-a zis. «Dacă iubeşti oamenii, ai suflet, te rog să vii». M-a convins cînd mai erau 3 zile de înscriere. Deja se ocupaseră locurile pentru Prahova şi m-a chemat la Craiova, pentru Dolj. M-am gîndit. Mi-am spus că are dreptate. M-am înscris şi am ieşit. Am fost aproape de necazurile oamenilor”.
