x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Iris Locul II la Cannes

Locul II la Cannes

08 Oct 2007   •   00:00

In ianuarie 1993 a avut loc la Cannes un concurs la care au participat cele mai bune trupe est-europene.

La acel concurs, organizat de RFI şi Radio Delta, din partea Romăniei a participat Iris, desemnată atunci cea mai reprezentativă trupă din ţara noastră, la concurenţă cu Timpuri Noi. "După ce am căntat in deschidere la Nazareth, in Romănia, a doua zi am plecat la Cannes, unde am pierdut cu circa 100 de voturi locul I, obţinut de o trupă din Cehia. Dar intre noi şi următorii clasaţi era o diferenţă de peste 3.000 de voturi, care erau acordate de peste tot din Europa, şi nu numai. Ne-am bucurat că am fost votaţi nu doar de telespectatorii din Europa, ci şi din Africa sau din America de Sud. Evident că ne pare rău că pentru o diferenţă infimă de voturi am piedut locul I, care, pe lăngă o anumită sumă de bani, ne-ar fi adus atunci şi posibilitatea de a inregistra un disc in capitala Franţei plus un turneu in Franţa, care ar fi făcut şi mai cunoscută muzica noastră şi rockul romănesc in vestul european.

Am rămas insă cu bucuria de a fi apărut la MTV Europe, in reportajul despre Festivalul de la Cannes!", descrie cu modestie Cristi acel important eveniment din cariera trupei.

"Inspiraţia n-ai cum s-o programezi!" După şase albume apărute la Electrecord, ultimul un Best Of, grupul Iris a semnat un contract pe termen lung cu Zone Records, prin care erau prevăzute alte şase albume in tot atăţia ani. "Inspiraţia iţi vine sau nu. N-ai cum s-o programezi! Poţi să stai pe texte şi piese zile in şir şi nu-ţi iese nimic. Dar cănd nu te aştepţi incep să vină pe bandă rulantă. Pe viitor intenţionăm să scoatem discurile cănd vrem noi, să nu fim stresaţi de termen", a spus atunci Minculescu. Ce s-a şi intămplat, după expirarea contractului apariţiile discografice au fost mai "relaxate": "Iris Maxima" in 2005 şi "Cei ce vor fi" in ... 2007!

Â

"Iris Athenaeum a fost o producţie gigant, peste ceea ce se intămplă de obicei in showbiz-ul de la noi. In şapte oraşe am avut aproape 180.000 de spectatori, ceea ce a fost un lucru bun, in conjunctura ultimilor ani"Â

Cristi Minculescu

"Cu Mihai Alexandru am mers impreună pănă la 27 decembrie ’88, cănd el a plecat. Mi-a părut foarte rău, au mai fost şi alţi chitarişti care au căntat cu mine in formaţie, dar nu ştiu, cu Mihai m-am inţeles cel mai bine"

Valter Popa

"Inainte de ’89 noi n-am avut intămplări hazlii, iar amintirile plăcute sunt puţine. A fost vremea in care eram interzişi an după an, pentru că ăsta a fost destinul Irisului, de unde, poate, şi simpatia specială a publicului…"

Cristi Minculescu

Â

Athenaeum,un proiect gigantic

Ideea proiectului Athenaeum a venit de la Mihai Godoroja şi a fost finalizată impreună cu Iris, dar după un lung şir de discuţii privind o serie de aspecte referitoare la sarcinile concrete ale fiecărei părţi implicate şi, evident, modul de administrare a bugetului. "A fost o muncă titanică. Circa 60 de oameni au muncit pănă la epuizare pentru realizarea acelui proiect!" (Nelu). După infiinţarea Fundaţiei Iris, Cristi a mărturisit: "Prin această fundaţie intenţionăm să promovăm in viitor noi trupe tinere şi valoroase. Atunci cănd vom avea un culoar financiar favorabil!". "Asta se va intămpla după ce ii vom cunoaşte ca oameni... Să ştim ce vor să facă... cum găndesc!" (Nelu Dumitrescu). "Are dreptate Nelu! Mie mi-a plăcut la un moment dat o formaţie. Apoi m-am intălnit cu băieţii respectivi la o petrecere, m-am dus să-i felicit şi mi-au răspuns in doi peri... Eu, cănd aveam 14-15 ani şi ii vedeam pe greii de atunci din rockul romănesc, aveam cu totul alt comportament!", completează Boro.

Â

Vinovaţii fără vină

Deşi nu poate uita cele intămplate in perioada comunistă, Cristi Minculescu n-ar spune nici să-l pici cu ceară cine le-a purtat sămbetele. "Nu mai contează, nici măcar nu le purtăm ranchiună celor care ne-au făcut rău." Dar "prietenii ştiu de ce" şi unii il arată cu degetul pe realizatorul tv Mihai Tatulici, pe atunci angajat al UTC. Acesta ar fi scris, se pare, ceva despre o sală devastată in urma unui concert şi sugera interzicerea rockului. Iar autorităţile atăta aşteptau. Noroc (pentru toată lumea! ) c-a venit decembrie 1989.

Iris 20 de ani, marele spectacol de la Polivalentă

La 17 octombrie 1997, Iris a sărbătorit 20 de ani de activitate, in cadrul unui concert ce va rămăne intipărtit in sufletul tutor fanilor. La spectacolul aniversar au participat pe lăngă componenţii actuali ai formaţiei şi ceilalţi doi membri fondatori, Nuţu Olteanu (din Suedia) şi Emil Lechinţeanu (SUA), precum şi căţiva dintre cei care, de-a lungul anilor, au făcut parte din grup: Sorin Chifiriuc, Dan Bittman, Lucian Chivu, Bogdan Stănescu, Mihai Alexandru , Florin Ochescu. Timp de aproape două ore şi jumătate, cei 9.000 de spectatori prezenţi in Sala Polivalentă au putut asculta prima piesă a grupului, "Corabia cu pănze", dar şi alte hituri precum "Floare de Iris", "Călătorul", "Trenul fără naş", "Să nu crezi nimic", "Baby" şi multe altele, care pe parcursul anilor au contribuit la renumele formaţiei. Unele dintre
piesele inregistrate in acel concert au stat la baza albumului "Iris 20 de ani", cu treisprezece piese live, mai puţin cele căntate de invitaţii speciali: Sorin Chifiriuc, Nuţu Olteanu, Emil Lechinţeanu.

La intersecţie cu legenda

Tudor Chirilă mărturiseşte: "Cănd am intrat in studiou la invitaţia formaţiei Iris, pentru a colabora la următorul lor disc, am crezut că va fi vorba despre un duet cu Cristi Minculescu, lucru care m-ar fi onorat şi mai mult decăt prezenţa in calitate de «solo singer». Dar... m-am jucat pe un ghid de voce existent şi am avut libertatea să modific linia vocală in direcţia interpretării mele, ceea ce mi-a dat o mare bucurie de a cănta. Mărturisesc că sunt onorat că voi fi parte a unuia dintre discurile Iris. Iată că, fără să vreau, m-am intersectat cu legenda".

Â

×
Subiecte în articol: iris iris 8 octombrie 2007