A fost un miracol!

"Iris Athenaeum" a reprezentat o mare provocare. Ideile adunate pas cu pas s-au unit într-un miracol, iar povestea spectacolului ne-a fost redată fidel de cel care a ţinut frâiele, regizorul Cristian Mihăilescu.

Din septembrie 2000 a devenit director general al Teatrului Liric Braşov, iar sub conducerea sa a devenit Opera din Braşov, un vis împlinit al artiştilor, dar şi al melomanilor braşoveni. În octombrie 2000 semna deja regia spectacolului "IRIS - Athenaeum" pe scena Sălii Palatului în prezenţa a peste 5.000 de spectatori, eveniment socotit de presă ca fiind "cel mai important moment cultural al ultimilor ani".

Cristian Mihăilescu vorbeşte întotdeauna cu bucurie despre spectacolele care i-au rămas în suflet. "Iris - Athenaeum" se numără printre acestea, deoarece soţia sa, Felicia Filip, şi Iris au fost nucleul în jurul căruia au gravitat artiştii invitaţi.

"«Iris - Athenaeum» s-a născut  ca un miracol", îşi începe dezvăluirile Cristian Mihăilescu. "Desigur, formaţia Iris a mai avut concerte cu prilejul lansării altor albume de-a lungul acestei incredibile cariere a lor, una dintre cele mai longevive formaţii de gen, nu numai din România, nu numai din Europa, ci din întreaga lume. Când spun longevivă nu mă refer la momentul naşterii formaţiei, ci la faptul că pe parcursul acestor peste 30 de ani au activat în permanenţă, indiferent de vicisitudinile timpului, la faptul că au fost interzişi şi cântau underground aş spune. Ei au fost permanent şi au ţinut vie flacăra rockului în România. Acesta este un prim miracol.

Al doilea a fost întâlnirea din decembrie 1996 cu Felicia Filip. La ideea lui Mike Godoroja s-au unit două forţe. O mare vedetă a lumii muzicii de operă, cu o mare formaţie, Iris. La Sala Polivalentă, în decembrie deci, 7.000 de tineri au primit cu un entuziasm de nedescris această uniune între vocea Feliciei Filip şi vocea lui Cristi Minculescu, dar şi vocile instrumentale ale Irisului. Aceasta treptat, treptat a dus la conturarea acestui eveniment, «Iris - Athenaeum». A fost precedat de un videoclip realizat în mod simbolic în superba sală a Operei din Cluj sub bagheta unui mare maestru, un mare dirijor de operă, George Sbârcea, şi acesta a fost un alt semnal pentru ce urma să vină. Iată că în 2000 ne-am trezit în faţa unui eveniment care în clipa aceea nu-şi arăta chiar toată dimensiunea. Întotdeauna când eşti la poalele muntelui nu îi vezi întreaga măreţie, abia când te îndepărtezi, vezi din perspectivă cât e de frumos, cât e de înalt, cât e de viguros. Au fost repetiţii foarte intense, cu profesionişti excepţionali. Am avut şansa de a avea la dispoziţie Sala Palatului mai mult timp pentru dificile probe de sunet, dificile probe de imagine, repetiţii cu orchestră, cu formaţii de balet, cu mari actori, mari instrumentişti. Un complex, părea un conglomerat. Din toate a trebuit ca regizor să construiesc o idee. «Iris - Athenaeum» nu a mai fost un concert, a fost un spectacol. Unul în care toate componentele de care amintesc s-au integrat perfect. Gândiţi-vă că aici, alături de Iris, au fost Felicia Filip, o mare cântăreaţă de operă a lumii, singura cântăreaţă care a câştigat toate premiile Mozart din lume, un actor fără seamăn, care iată acum ne priveşte şi sigur se bucură de acolo de unde este, actor, poet, gânditor Adrian Pintea, a fost maestrul jazzului românesc Johnny Răducanu, a fost Ovidiu Lipan Ţăndărică şi tobele sale fermecate, a fost Ionuţ Bogdan Ştefănescu cu  instrumentul lui ce parcă vine din ceruri. A fost Symphonic Light Orchestra, condusă de Traian Ichim, care iată acum, de câţiva ani, este dirijorul Operei din Braşov, al cărui director general sunt eu. Atunci era un tânăr care prezenta multe promisiuni, care ulterior au fost confirmate. A fost Mihai Alexandru, el a scris o piesă minunată numită «Ultima toamnă».

Mi-amintesc că terminasem practic repetiţiile şi nu aveam o soluţie regizorală, aşa cum artiştii, poeţii, savanţii au neliniştile lor, şi regizorii au. Ei simt că ceva încă nu s-a născut, o idee încă se lasă aşteptată. O idee percutantă. Regizorul are frământări pe care numai Dumnezeu şi el le ştiu. Numai ei. Nu găsisem o formulă vizuală de a pune în evidenţă această splendidă piesă, preferata lui Marius Tucă, cum ne-a spus nu o dată, «Ultima toamnă».

Mi-a venit o idee care a rămas emblematică. Am rugat nişte colegi de la tehnic să se ducă în Cişmigiul atât de apropiat de Sala Palatului şi în doi saci mari de plastic să strângă toate frunzele toamnei (vă amintesc, concertul a avut loc în octombrie) pe care le găsesc. Au venit cu doi saci de frunze galbene, superbe. Înaintea acestei piese ei doi, Cristi şi Felicia, să meargă în această lojă unde am pus frunzele. S-au dus, iar pe scenă compozitorul Mihai Alexandru şi cu Valter Popa au făcut introducerea. Nimeni nu s-a aşteptat să-i vadă pe Cristi şi Felicia sus, suspendaţi în această lojă. Am pus numai un spot de lumină pe ei, au început să cânte, iar lumea a fost în delir. A început să cânte cu ei, iar la final, din sacii ascunşi acolo, Felicia şi Cristi au început să arunce frunzele toamnei jos în public. A fost un moment de nedescris, lumea s-a ridicat şi s-a dus sub această lojă să primească o frunză binecuvântată de la aceşti doi mari artişti, iar partea anecdotică a faptului este că cei din lojile de deasupra, unde erau ei, cereau absurd din punct de vedere al fizicii, să le arunce şi lor în sus nişte frunze. Sunt momente care nu pot fi uitate. O opreşte lumea pe stradă pe Felicia Filip şi îi spune: "Ştiţi că am o frunză de la concertul «Iris - Athenaeum», de la «Ultima toamnă»?".

Simţeam în poezia pe care o recita ca nimeni altul Adrian Pintea, despre clovni, nevoia unei imagini şi am apelat la nişte alpinişti destoinici, care, îmbrăcaţi în clovni, machiaţi, au coborât din înaltul cerului pe frânghiile lor fermecate pe scenă în timp ce Adrian recita. Multe pot fi spuse. Cum a venit ca o binecuvântare instrumentul lui Ionuţ Bogdan Ştefănescu. Sigur că tot acest spectacol a fost sub binecuvântarea lui Mike Godoroja, care trebuie pomenit mereu. El a fost cu ideea alegerii Feliciei de a-şi uni numele celebru cu al formaţiei Iris. Lângă el am stat în permanenţă şi pentru realizarea concertului. A fost sunetul lui Coco Sound, care pentru acea perioadă a fost o mare performanţă. Chiar şi astăzi, după nouă ani, sunetul, nu o dată, joacă feste concertelor noastre. Acolo el a realizat o performanţă tehnică deosebită. Am şi râs, pentru că pe prim-planul scenei se vedea numele lui Coco şi am spus că este tot atât de renumit ca al Feliciei Filip, tot timpul i-a fost numele în prim-plan. Acest concert a mai avut performanţe. A fost ca unicat faptul că lumea a luat literalmente cu asalt Sala Palatului. Parcă niciodată nu a fost mai plină şi mai vie, cu spectatori de toate vârstele. Au venit fanii Iris, care, ştiţi, sunt de toate vârstele, spre marea lor cinste. La concertele Feliciei cu Iris vine tatăl cu fiul de mână, amândoi se bucură la fel. Această muzică nemuritoare se adresează tuturor generaţiilor. Dar au venit şi spectatorii Feliciei, de la Operă. Oameni îmbrăcaţi cu totul altfel decât ceilalţi, cu costume, cu cravată, cu rochii elegante şi care la sfârşitul concertului erau în picioare, unii şi pe scaune ca nişte adevăraţi fani rock. Cum foarte mulţi dintre tinerii fani rockeri au devenit fani Felicia Filip. Au devenit mari iubitori de operă datorită ei. Un mare câştig cultural. Vin atunci când Felicia cântă la Operă, se duc la ultimul etaj, ascultă «Traviatta», «Trubadurul» sau «Carmen» cu Felicia şi la sfârşit fac valuri ca pe stadion şi strigă Felicia, la Operă. Acesta este sincretismul artelor acestora, este câştigul biunivoc al operei şi al rockului. Din păcate, Sala Palatului are «numai» 5.000 de locuri. Mulţi fani au rămas în faţa sălii fără să poată intra. Surpriza mare a fost că după concert, care a fost unul de anvergură, au urmat felicitările celor veniţi să solicite artiştilor autografe, discuţiile dintre noi, chiar un pahar cu bere, dacă nu mă înşel. A trecut mult, iar când am ieşit cei care nu reuşiseră să intre erau în faţa sălii pentru a-şi vedea idolii. Aceste lucruri nu se pot uita, trebuie să reamintesc că DVD-ul «Iris - Athenaeum» a fost primul DVD realizat în România. Ca o trăire ce nu poate fi uitată la nouă ani de la eveniment. Ca o undă de şoc, după acest «Iris - Athenaeum» s-a împânzit în toată ţara acest cuplu care ar putea rivaliza cu celebrul Montserrat Caballe şi Freddie Mercury. Mult timp în topurile realizate de televiziuni, radiouri, «De vei pleca» a fost în fruntea topurilor. Şi acum, când mai oprim maşina la stop, oamenii care traversează şi o recunosc pe Felicia în maşină fredonează «De vei pleca»", şi-a încheiat Cristian Mihăilescu mărturia despre spectacolul ce s-a născut sub bagheta sa regizorală.



"Au fost prezenţi atunci Felicia Filip, Adrian Pintea, maestrul jazzului românesc Johnny Răducanu, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi tobele sale fermecate, Ionuţ Bogdan Ştefănescu. A fost Symphonic Light Orchestra, condusă de Traian Ichim"
Cristian Mihăilescu

"Am rugat nişte colegi de la tehnic să se ducă în Cişmigiu şi, în doi saci mari de plastic, să strângă toate frunzele toamnei. Au venit cu doi saci de frunze galbene, superbe"
Cristian Mihăilescu

"A fost unicat faptul că lumea a luat literalmente cu asalt Sala Palatului. Parcă niciodată nu a fost mai plină şi mai vie, cu spectatori de toate vârstele. Au venit fanii Iris, care, ştiţi, sunt de toate vârstele, spre marea lor cinste"
Cristian Mihăilescu