Mihăieş şi directorul literar de la The New Republic, martori la “asamblarea” albumului “The Future”.
Mihăieş şi directorul literar de la The New Republic, martori la “asamblarea” albumului “The Future”.
În cartea sa, Mircea Mihăieş surprinde atît frămîntările, cît
şi realizările artistului, comentîndu-le documentat, cu solide argumente.
“Începutul anilor ’80 a fost, din punct de vedere financiar, un dezastru: datorii peste datorii, dispariţia oricărei speranţe de a avea succes, apăsarea marginalităţii. “Nu ştiu cum s-a întîmplat”, avea să constate Cohen zece ani mai tîrziu, “dar s-a petrecut ceva extraordinar. Cînd lucrurile au început să fie al naibii de disperate, m-am înveselit brusc”.
Adevărul e că veselia nu venise chiar fără motiv. Printr-o conjunctură fericită, exact în momentul cînd nu-i mai cumpăra nimeni discurile, a început să fie descoperit de cîteva din vedetele în plină ascensiune ale aşa-zisei “mişcări alternative”...
DE LA SURSĂ. În
legătură cu “The Future”, albumul din 1992 al lui Cohen, am amintiri directe şi
informaţii “de la sursă”. Mă găseam în Statele Unite şi mă vedeam aproape
zilnic cu un personaj pe cît de fantast, pe atît de seducător. Leon Wieseltier
era atunci (cum e şi azi) directorul literar al săptămînalului washingtonian
The New Republic şi ne apropiase pasiunea comună nu doar pentru cîţiva autori
de cărţi, ci şi pentru cîţiva cîntăreţi... Într-o zi, prin martie, Leon a dispărut
din oraş şi vreo două săptămîni nu l-am mai văzut. Cînd, reîntîlnindu-ne, a zîmbit,
am bănuit că e vorba despre una din faimoasele lui escapade. “Ei, unde-ai fost
de data asta?” “N-ai să ghiceşti niciodată. Am stat două săptămîni în California. Priveşte!”
INSTANTANEE. Din
adîncul şi aglomeratul sertar al biroului a scos un plic, plic cu fotografii.
Majoritatea erau făcute într-un apartament, cîteva pe stradă. Personajele, trei
la număr, îmi erau extrem de cunoscute: Leon Wieseltier, actriţa Rebecca de
Mornay şi... Leonard Cohen. La fel de amuzant-misterios, după cîteva secunde de
explorare febrilă a sertarului, a pus pe masă şi-o casetă audio.
NEANTUL. “Sînt cîntece de pe noul lui disc. Se va numi «The
Future» şi probabil nu va mai scoate altul. Observi ironia, nu? Viitorul – adică
Neantul, a spus Leon.
În săptămînile şi lunile următoare am ascultat pînă aproape
de intoxicaţie acele piese: patru sau cinci la început, apoi cîte una nouă la
fiecare trei-patru săptămîni. Triumfător,
Leon îmi înmîna
periodic o nouă casetă cu melodiile albumului, pe măsură ce le primea el însuşi
de la Cohen. Nu se putea scrie despre acest album a lui Cohen fără a menţiona
personajele care-l înconjurau în acea perioadă, Rebecca de Mornay, blonda cu
privire de oţel... avînd un rol primordial.
“Vedetă rock la vîrsta
cînd încep să se instaleze reumatismele, Cohen contrazice încă o dată modelul
clasic al artistului binecuvîntat de soartă. Dezechilibrul din viaţa personală
a continuat şi în acea perioadă de indiscutabil boom al carierei sale”
Mircea Mihăieş
“De la atmosfera
incendiară din Germania la elogiile din Franţa,
Europa îl primeşte ca pe un erou. “În Europa, piaţa e mult mai acceptabilă.
Simt că primesc infinit mai mult ajutor din partea companiilor europene. În
SUA, accentul e pe hitul rapid”
Leonard Cohen