Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Terente – regele bălţilor” este un film realizat de iubitul regizor Andrei Blaier, care nu a vrut să-l facă fără Liviu Vasilică.
Filmele lui Andrei Blaier au marcat istoria contemporană a cinematografiei noastre: “Dimineţile unui băiat cuminte”, “Prin cenuşa imperiului”, “Dulcea saună a morţii”. “L-am iubit foarte mult pe Liviu Vasilică”, începe să deşire ghemul amintirilor cunoscutul regizor. “L-am iubit teribil de mult, mi-a fost teribil de drag. Atâta autenticitate nu prea s-a mai văzut la un profesor, la un medic pediatru. Avea un dar pentru muzica autentică, adevărată. Dacă mă întrebaţi de altcineva, poate nu răspundeam, dar când i-am auzit numele m-am emoţionat. Sunt de felul meu curios şi când l-am auzit pentru prima dată cântând, mi s-a părut că este un fenomen. Era un baladist extraordinar, un om de excepţie. Am transpus pe film povestea vieţii lui Terente, regele bălţilor, de la Carcaliu până la Giurgiu, şi aveam nevoie de balada indusă de acest personaj, iar în ideea aceasta Liviu Vasilică m-a sprijinit foarte tare. El mi-a oferit lianturile de care am avut nevoie. Am fost nevoit să fac filmul în timp scurt, cam două luni, şi, presat de Curtea de Conturi, am spus că eu fără Liviu Vasilică nu îl fac. Apariţia lui Liviu Vasilică a dat o emoţie extraordinară filmului, acea mică părticică muzicală din film a fost un liant care a unit filmul.”
Simboluri. “Personalitate artistică inconfundabilă prin originalitate, Liviu Vasilică părea desprins din cântul doinelor teleormănene”, continuă distinsul regizor povestea. “A devenit încet, încet, un rapsod complet, iar pasiunea l-a determinat să colecţioneze nenumărate costume tradiţionale teleormănene. Cu ciorapi de lână şi cu ipingeaua aruncată voiniceşte pe umăr, ziua medic şi după-amiaza interpret, nu avea timp decât pentru pasiunea sa şi viaţa altora şi în timpul rămas recondiţiona costume populare vechi”, a încheiat regizorul Andrei Blaier.
Viaţa la ţară
Gelu Voicu a cântat alături de grupul “Teleormanul” şi de Liviu Vasilică şi nu uită cum… “Mergeam la spectacole şi ne schimbam de multe ori în spatele autocarului, făceam paravan când băieţii, şi se schimbau fetele, când fetele, şi se schimbau băieţii. Veneau bătrânele cu cămăşi să le vândă, pentru că la ţară viaţa e grea, situaţia în mediul rural e aşa cum e şi, voiau să vândă ce mai aveau pe acasă. «Şefu» le întreba: «Cât ceri, mamaie, pe ea? Maică, dă şi tu 200. Că ai bani». Nu dădea 200, dădea 500 sau 600. De multe ori dădea 1.000.000 pentru o cămaşă.”
Citește pe Antena3.ro
Poala de cămăşi
Gelu Voicu afirmă: “După ce terminam noi de cântat, bătrânica se ducea şi venea de acasă cu toată poala de cămăşi pe care le avea în lada de zestre. Foarte multe costume extrem de valoroase au fost achiziţionate de «Şefu» pe banii proprii. Pe care le-a lăsat la ansamblu. Nu ştiu cine ar mai face aşa ceva. Era vorba despre o impresionantă colecţie de costume de la vâlnic la ipingea, de la imurluc la maramş. Toate sunt cuvinte de origine turcească”.
