Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru fiica Lucreţiei Ciobanu, Rodica Stoica, folclorul n-a fost niciodată o opţiune în carieră.
Niciodată nu s-a gândit să urmeze acelaşi drum precum mama sa. Rodica Stoica este o mare iubitoare de folclor, dar, dacă ar fi mers în această direcţie, într-un fel ar fi simţit că e o minciună. “Eu nu puteam fi adevărată în folclor. Aveam doar o voce frumoasă şi o prezenţă asemănătoare, dar nu puteam fi decât mai slabă decât ea. Eram o copie. Am devenit profesoară de franceză, traducătoare, mi-am făcut un drum al meu”. Mama şi fiica seamănă foarte bine. Poate în Capitală nu sunt atât de numeroşi cei care o opresc pe stradă, dar în Ardeal lucrurile stau altfel. “Mama acolo este regină. Din cauza asemă-nării, eu dacă mă duc mă cu-noaşte lumea de cum am pus piciorul pe trotuar. Nimeni n-are nici un dubiu şi mă întreabă ce face, iar eu habar n-am cine sunt acei oameni. Acolo, mama este emblemă. Chiar este un brand de zonă, ea cu pălăriuţa sa. Pentru că mama era regină, automat eu am fost prinţesa vacan-ţelor în Topârcea”.
COPILĂRIA. “Copilăria mea a fost superbă, pentru că vacanţele toate mi le-am petrecut lângă Ocna-Sibiului, în satul bunicilor, de unde venea şi mama. Când am crescut un pic am însoţit-o în turnee, mai ales vara, primăvara, până când începea şcoala. Când se întorcea din turneu erau aşa de multe daruri, încât ne copleşea pe toţi. De fiecare dată venea Moş Crăciun. Mama a avut o calitate rară, a îmbinat perfect cariera cu viaţa de familie. De la scenă, vedetă, succes, flori, aclamaţii, a doua zi era în piaţă cu plasa. Nu avea nici un fel de problemă să treacă dintr-o stare în alta. Noi am fost prezenţi, toţi membrii familiei, tot timpul, în activitatea sa. La reuniunile de familie adeseori se cânta. Se pare că de la bunica a moştenit mama talentul. Eu n-am prins-o pe bunica, dar sunt încă persoane în vârstă din Topârcea care vorbesc de vocea bunicii mele. Avea o voce joasă, cu un contralto pronunţat. Se pare că pe ea a moştenit-o mama. Şi bunicul meu ştia să cânte foarte bine, mai ales la instrumentele de suflat”, povesteşte Rodica Stoica.
REVELAŢIE. “Am avut o copilărie plină de muzică. De toate genurile, pentru că mama a cântat şi canţonete. Îi plăcea mai ales muzica italiană. Succesul de la Festivalul Tineretului din ’53 a orientat-o spre muzica populară. Ea nu ştia iniţial că poate cânta acest gen atât de bine. Purta o amprentă a folclorului transilvan pe care nici ea nu o bănuia a fi atât de pregnantă. După acest festival a văzut că are succes în folclor şi de atunci i s-a dedicat în întregime. Către anii ’60 era deja vedetă. Împreună cu Maria Tănase a deschis Televiziunea Română. În ’58, când s-a inaugurat Televiziunea, prima emisiune a fost noaptea de revelion. Ele au fost primele care au cântat”, aminteşte fiica artistei.
Citește pe Antena3.ro
FOLCLOR CIOBĂNESC. Rodica Stoica mărturiseşte că cel mai mult iubeşte doinele. “Are câteva care pot fi numite capodopere «Codrule bătrânule», «Dragu-mi-i pădurea vara», «Cine n-are dor pe vale». Sunt arhicunoscute, au intrat de mult în folclorul naţional. Muzica transilvană legată de oierit, mama a cântat-o cea dintâi. Muzica asta ciobănească cu melodiile denumite jieneşti. Cred că era una singură cântată de Maria Tănase şi încă una sau două cântate de Ion Luican. El, chiar dacă era oltean, le-a cules din această zonă de interferenţă. Ciobănimea amestecată între olteni şi ardeleni, la Baideieni şi Novaci, a păstrat un folclor ciobănesc extraordinar de pur. Mama s-a îndrăgostit de zona asta şi-a cules sute de bucăţi. De acolo au venit marile şlagăre. Cu «Viu dragă primăvară» a fost nebunie în anii ’70 când a apărut. «Ridică-te negură» şi multe altele care sunt culese de pe bucăţi de fluier şi puse pe text mai ales de mama.”
ŞLAGĂRE. “Fireşte şi după ce s-a consultat cu surorile a urmărit culegerile de folclor autentic adunate de marii noştri poeţi. Aşa au apărut aceste texte pline de poezie şi muzicalitate. Între textele acestea cu «Ia mai ia o damigeană şi-o bucată de pastramă» apare o artistă care cântă «Codrule bătrânule, codrule păgânule...». De aceea a ajuns unde a ajuns. «Pleacă oile la munte» este o altă jienească ce a fost foarte îndrăgită. «Ia uitaţi-vă ficiori» este o învârtită din zona Sibiului. O ştie toată lumea. A avut multe şlagăre şi sute de înregistrări. Colaborarea cea mai bună a avut-o cu marele dirijor, un muzician adevărat, George Barbu. În ultima vreme am văzut-o colaborând foarte bine cu Nicolae Botgros, din Chişinău, iarăşi un dirijor foarte bun”, precizează la final Rodica Stoica.
Era precum Afrodita
O prietenie de mai bine de jumătate de secol reprezintă în
sine o mare performanţă. Într-un mediu mai degrabă ostil, cum este cel
artistic, pentru aşa o “floare” rară ca prietenia de suflet existau cel puţin
două nume mari ale folcorului românesc ce pot afirma cinstit că au îngrijit-o
vreme de 54 de ani. Ileana Constantinescu povesteşte şi zâmbeşte zilelor
frumoase de altădată: “Nu există zi să nu ne sunăm. Ea ştie ce vrea în viaţă,
merge direct la ţintă. Un om cu o viaţă de familie cinstită, serioasă. Prin
textele sale frumoase, Lucreţia face să se contopească Doamna Munţilor, cum a
fost supranumită, cu numele ei de Ciobanu. A ajutat-o foarte mult şi numele soţului
pentru a completa mesajul pe care îl transmite.
Am cântat şi cu fata ei, şi cu sora ei, Ana Arcaş. N-am văzut în viaţa
mea surori care să se iubească aşa, ca ele. Au fost patru surori venite toate
în Bucureşti. În ’54, când ne-am cunoscut, făceam repetiţii în Pasajul Victoria
cu Taraful Gorjului. Lucreţia Ciobanu fusese premiată la Festivalul Tineretului
şi au “achiziţionat-o” pentru angajament. La începuturile noastre făceam şuşanele.
Asta însemna un acordeon în spate, fără staţie, un prezentator, un cântăreţ de
muzică uşoară şi doi de populară. Prindeau la public, iar sălile erau
arhipline. Din ’59 a avut un succes extraordinar. Se băteau orchestrele să
cânte cu ea, pentru că le făcea planul. Aşa cum am făcut şi eu sau Florentina
Vlad. Am fost nişte interprete luate în braţe de public. Eram difuzate la
radio, cântecele ne-au făcut iubite. Ea avea un lălăit inimitabil. Tralala-ul
acesta al ei a făcut-o celebră. Nimeni nu face tralala sacadat cum face ea.
Oricât de răutate ar avea cineva nu poate spune nimic despre Lucreţia Ciobanu
în meserie. Este perfectă!”
“Într-o comună, Retevoieşti, lângă Câmpulung Muscel, impresarul a fu-git cu banii şi ne-a lăsat pe amândouă într-o pajişte. Fără bani, fără nimic. A trebuit să venim clandestin la Bucureşti. Nu ne-am pierdut însă optimismul. Ne făcea plăcere să facem spectacole, dar erau şi sursa noastră de venit”
Ileana Constantinescu, interpretă
