Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un mare artist, o valoare care poate fi încă multă vreme pe scenă şi de la care mulţi au ce învăţa. Cine are ochi, să vadă, cine n-are urechi - să facă rost de o pereche, ca să audă!
Titu Maiorescu spunea: "Arta vieţii? Rezervă, discreţie, cumpătare, în general negare şi în rezumat dăruire". Luminiţa Dobrescu a stăpânit foarte bine arta vieţii. A dat dovadă de înţelepciune, încă de la o vârstă fragedă.TRANSPUNERE BUNĂ. Înzestrată cu intuiţie, fiind şi mintoasă, a reuşit să se impună, deşi era la început de drum. "Eu făceam regie la Televiziunea Română, ea era o tânără cântăreaţă - povesteşte Valeriu Lazarov. Încă de prima dată mi s-a părut că este o fată deşteaptă, foarte muncitoare, cu etică profesională şi cu o ambiţie extraordinară." Luminiţa Dobrescu a răzbit pe sticlă pentru că i s-a putut citi în ochi că este deşteaptă, pentru că avea o voce specială, pentru că ştia să interpreteze un cântec.
"De fapt, aici voiam să ajung, la deşteptăciunea ei - subliniază Lazarov. Ea nu este deşteaptă ca un matematician. Pentru profesia ei este foarte deşteaptă - fiindcă ştie să înţeleagă un text, o melodie, şi după aceea o transpune foarte bine în interpretare."
Valeriu Lazarov a lucrat mult cu Luminiţa Dobrescu, dar emisiunea pe care producătorul o mai păstrează şi astăzi în minte este "Omul şi camera". Se întâmpla în 1966. A plouat mult de atunci, cu patru decenii şi un pic! "Luminiţa cânta o piesă în filmul care a primit patru premii internaţionale: la Praga, la Cairo şi două la Monte Carlo.
Ideea filmului era relaţia interpreţilor cu tehnologia televiziunii. Ea era legată de camera de filmat cu o coardă şi se autofilma. Se plimba cu camera peste tot în platou. Ce distribuţie era! Apărea alături de Constantin Drăghici, Margareta Pâslaru, Pompilia Stoian, Dan Spătaru, Anda Călugăreanu. Luminiţa a făcut o figură foarte bună", mărturiseşte Valeriu Lazarov.
ELEMENT-SURPRIZĂ. Primele amintiri ale unui alt producător tv - Dumitru Moroşanu - despre Luminiţa Dobrescu coincid cu primele ei apariţii la postul naţional de televiziune: "Mi-a părut o băieţoaică tunsă scurt şi care aducea o notă de prospeţime şi de speranţă în muzica uşoară românească. Eram pe atunci student şi aveam o orchestră studenţească în Iaşi. În 1969, când Luminiţa a «ţâşnit» dintre cântăreţii români, câştigând Cerbul, eram la Braşov şi aşa am cunoscut-o. Mi-a făcut o impresie foarte bună, lumea a fost şocată de apariţia sa, în sensul «elementului-surpriză»".
Cei mai mulţi au salutat intrarea ei pe podiumul concursului cu trofeul în braţe, dar au existat şi voci din tagma artiştilor care spuneau că e prea crudă şi neexperimentată pentru un astfel de premiu, crede Dumitru Moroşanu. Părerile erau oarecum justificate prin prisma faptului că existau destul de mulţi solişti celebri în România, de foarte bună calitate şi cu o carieră solidă în spate, dar care nu au avut şansa să urce pe podium.
Citește pe Antena3.ro
COMUNICARE. Înainte de a intra în alte poveşti, Mitică Moroşanu şi-a dorit să desfiinţeze mitul fugii în Occident, asociat de mulţi români şi cu Luminiţa Dobrescu: "Luminiţa a plecat cu girul statului român în străinătate, unde a şi rămas să-şi desfăşoare activitatea muzicală. Însă veşti de la ea ne parveneau cel mai adesea prin intermediul muzicienilor care plecau pe contract afară din ţară".
La începutul anilor '90, Dumitru Moroşanu se afla la Berlin cu o delegaţie oficială, în demersul afilierii TVR la reţeaua europeană a televiziunilor publice. "Marea mea bucurie a fost că, sunând-o, ne-am întâlnit şi a fost foarte deschisă în comunicare. M-a cucerit şi pentru că arăta extraordinar de bine, la fel cum arată şi acum. Ceea ce mi-a plăcut extraordinar, însă, a fost modul în care privea această profesie: cu mare seriozitate şi discernământ, făcând paralele şi observaţii asupra marilor interpreţi la nivelul cărora se străduia să ajungă. Nu se blazase!", povesteşte producătorul tv.
UN CAMARAD EXTRAORDINAR. După 1992, când s-a reluat Festivalul Cerbul de Aur, Moroşanu şi-a dorit să o invite la Braşov. Lucru care s-a şi întâmplat, în 1996, la cea de-a 10-a ediţie a festivalului: "Până atunci mă mai văzusem cu Luminiţa de multe ori. La Berlin, avea o galerie de artă care era ca o carte de vizită a ei. Într-o asemenea galerie, cel care o îngrijeşte dă măsura gustului său artistic, iar gustul estetic al Luminiţei este unul desăvârşit!
Ne-am întâlnit şi în România, de multe ori, deşi vizitele ei acasă erau mai puţin mediatizate. Şi, ca să vorbim şi despre ce se întâmplă şi în zilele noastre, avem în proiect la «Duminica în familie» un show extraordinar cu ea şi cu Orchestra Radio condusă de Ionel Tudor.
Luminiţa este un camarad extraordinar. Este o piesă rezistentă în muzica uşoară românească, dar, din păcate, instituţiile de showbiz din România nu funcţionează neapărat după criteriile valorice şi, din acest punct de vedere, Luminiţa este o sacrificată, fiind ţinută într-o umbră nemeritată. Păcat, pentru că este un mare artist, o valoare care poate fi încă multă vreme pe scenă şi de la care mulţi au ce învăţa".
