Verişoara cea mare

Deşi foarte diferiţi ca vârstă, verii Luminiţa şi Sorin s-au împăcat ca fraţii. Nu doar în vacanţele la bunici, ci întreaga viaţă.

MILOASĂ. "Avea tot timpul grijă de mine. Şi cât a fost în ţară, când eu eram doar un copil, iar ea domnişoară în toată regula, cât şi după ce a plecat şi ne-au despărţit graniţele. Îmi vine în minte acum o scenă dintr-o zi de vară: eram pe un şezlong, în curtea bunicii, plângându-mă de un dinte care stătea să-mi cadă. Bunica a venit cu un patent la mine, îndemnând-o pe Luminiţa să-mi scoată dintele. Dar ea, miloasă, a ales varianta care mă speria mai puţin - să-mi facă extracţia cu aţa. Medicina a fost prima ei iubire, în adolescenţă îşi dorea să ajungă doctor. Dar a fost să aibă alt drum şi a intrat la Conservator", îşi aminteşte Sorin Buga.

EMOŢIE ŞI BUCURIE. Într-o familie mică, relaţiile nu puteau fi altfel decât calde şi strânse. Iar Luminiţa, în calitate de verişoara cea mare, avea tot timpul grijă să-şi bucure verii mai mici - pe Sorin şi pe Simona - , dar şi mătuşile şi unchii cu daruri din turnee şi, mai târziu, cu celebrele "pachete" trimise prin cunoscuţi sau prin poştă din Germania.

Sorin avea doar 8 ani când Luminiţa urca pe scena Cerbului de Aur, în 1969. Totuşi, îşi aduce aminte perfect momentul anunţării laureaţilor: "Eram acasă, la Telega şi ne strânsesem toată familia în faţa televizorului. Cred că eram vreo 20 de persoane, cu toate rudele din partea tatălui meu. Când s-a anunţat «Luminiţa Dobrescu - Cerbul de Aur!», eu am intrat sub pat de emoţie şi de bucurie!", rememorează vărul.

După ce artista a plecat din România, nu s-au mai văzut 20 de ani. "La telefon vorbeam mai rar, dar scrisori cred că primeam cel puţin una pe lună. Ea ţinea foarte mult legătura cu mama, de care era foarte ataşată. Mama m-a făcut foarte târziu, la 39 de ani, când deja îşi pierduse orice speranţă. Cu Luminiţa se purtase ca şi cum era păpuşa ei: o îmbrăca, o dichisea, o socotea fetiţa ei", povesteşte Sorin Buga. A existat o tentativă de întâlnire în anii '80, la Berlin. Celebrul zid care separa Berlinul de Est de cel de Vest şi-a făcut însă "datoria" şi i-a împiedicat pe cei doi să se revadă.

REVEDEREA. Deşi a venit de multe ori în ţară după Revoluţie, Luminiţa şi-a văzut vărul acasă la el, la Telega, abia prin 1999. "Era tot primăvară, ştiu că soţia mea, Paula, gătise ştevie şi Luminiţa era foarte curioasă în privinţa reţetei", îşi aminteşte Sorin. Revederea "în carne şi oase" a fost doar o încununare a legăturii permanente pe care artista o menţinuse cu familia sa. Iar prima întâlnire dintre Luminiţa şi verişoara sa prin alianţă, Paula, a fost "ca şi cum ne ştiam dintotdeauna, vorbeam aceeaşi limbă, aveam aceleaşi valori".

De altfel, Paula Buga are doar cuvinte de admiraţie la adresa verişoarei: "Este un om remarcabil, foarte hotărât şi o autodidactă prin definiţie. Singură a învăţat germana, italiana, rusa, spaniola, singură a învăţat să lucreze cu computerul şi a desluşit toate dedesubturile afacerilor cu obiecte de artă".

Citește pe Antena3.ro

Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de a muri

MOŞTENIRE DE LA MAMA. Ce s-ar fi ales de destinul Luminiţei dacă ar fi rămas în ţară? Vărul ei crede că ar fi fost mult peste colegele ei de generaţie, pentru că, dincolo de talentul muzical, încă din tinereţe Luminiţa avea afinităţi cu arta, cu pictura. În plus, are acea rară calitate de a lupta împotriva plafonării şi de a face din orice lucru unul perfect. Spiritul ei nonconformist, moştenit de la bunica şi de la mama ei, chiar "democrat", cum îi spun verii de la Telega, o ajută să rămână mereu tânără.

Nu poate fi înşelată niciodată

Părinţii Luminiţei erau nişte oameni cum rar întâlneşti azi, spun verii de la Telega. Rămaşi singuri după plecarea fetei, vreo şapte ani au tot făcut cereri de viză pentru a-şi vizita fiica, dar regimul le refuza constant. Niciodată nu au avut intenţia să rămână în străinătate, fiindcă nu le lipsea nimic în România, lucru de care s-or fi convins şi cei de la "Vize", de vreme ce au început să le dea drumul din ţară, mai întâi pe rând, apoi împreună.

Încrederea în oameni este un alt dar moştenit genetic de Luminiţa de la părinţii săi. Dar şi un "păcat". Îi spunem aşa pentru că în zilele noastre este riscant să te încrezi în semenii tăi. În urmă cu ceva vreme, Luminiţa a venit în România pentru a porni o afacere. Suma foarte consistentă pe care a încredinţat-o "partenerilor de afaceri" s-a evaporat prin celebra metodă "suveică". "Dar să nu crezi niciodată că o poţi înşela pe Luminiţa!" - sare Paula Buga. "E aşa de deşteaptă, încât nu poţi scăpa fără să-ţi plăteşti datoriile!"